>
  • Politica

  • Economie

  • Sport

  • Actualitate

  • Editorial

  • Social

  • Dezvaluiri

Cartel Alfa, scrisoare către PSD privind transferul taxelor. Sindicatul cere o întâlnire cu Dragnea


Confederaţia Cartel Alfa a prezentat, luni, o scrisoare deschisă adresată PSD, privind nemulţumirile bugetarilor în legătură cu transferul taxelor sociale de la angajator la angajat. Sindicaliştii solicită o întâlnire cu Liviu Dragnea.

"Reducerile de taxe promise lucrătorilor (scăderea impozitului de la 16% la 10% şi contribuţiile cu 4,25%), realizate simultan cu transferul contribuţiilor, vor fi înghiţite integral de capital, prin creşterea profiturilor. Având în vedere că reducerea din 2015, cu 5 puncte procentuale a contribuţiilor, a fost acordată integral angajatorului, acum e rândul lucrătorilor să beneficieze. În condiţiile în care nu există nici măcar garanţia că netul actual va fi păstrat, pentru toţi lucrătorii, este cât se poate de clar că, în formula propusă, aceste reduceri promise nu se vor vedea în buzunarul lucrătorilor", spun sindicaliştii în scrisoare.
Confederaţia susţine că angajatul va fi prejudiciat şi pe termen scurt, şi pe termen lung, precizând că în momentul în care toate taxele sunt trecute în brutul lucrătorului, orice mărire ulterioară de salariu se va regăsi într-un procent mai mic în netul lucrătorului.
"Spre exemplu, pentru fiecare creştere cu 100 de lei a salariului brut, lucrătorul vede acum 70 de lei, iar după transfer, 58 lei", precizează Cartel Alfa.De asemenea, sindicaliştii susţin că angajaţii îşi vor suporta singuri concediile medicale, riscul de accidente, condiţiile de muncă proaste organizate de către capital şi nu îşi vor putea recupera salariile în cazuri de insolvenţă a unităţilor unde muncesc.
"Pentru capital s-a renunţat la impozitarea pe cifra de afaceri, inclusă tot în programul actual, deci se poate, dacă se doreşte, şi pentru oameni. (..) În contextul în care, în toată Europa, există o dezbatere vie privind falimentul modelului neoliberal, necesitatea unor politici sociale consistente, incluse în Pilonul Social European al Drepturilor Sociale, care să readucă echilibrul în distribuţia rezultatelor economice, România merge în direcţia inversă, retrograd şi iresponsabil faţă de viitor şi de cetăţenii săi", scrie Cartel Alfa.(Mediafax)

Postat în:: , ,

ziarul universul

Ziarul Universul

Săptămânal de informare, anchetă şi comentarii. Fondat: 1884 Luigi Cazzavillan, 2001 Ion Cilica-Deaconu Contact.

Lasa un comentariu