>
  • Politica

  • Economie

  • Sport

  • Actualitate

  • Editorial

  • Social

  • Dezvaluiri

#Colectiv | La doi ani după tragedie: Infecţiile nosocomiale rămân în spitale. Medicii le raportează, dar Ministerul Sănătăţii nu le centralizează


La doi ani de la tragedia în urma căreia mai mulţi tineri au scăpat din incendiul din Colectiv, dar nu au reuşit să supravieţuiască bacteriilor din spitalele româneşti, infecţiile nosocomiale se găsesc, în continuare, în unităţile sanitare, iar şansa la viaţa e doar o chestiune de noroc.

Tragedia din „Colectiv” a deschis o „cutie a Pandorei”, în momentul în care s-a descoperit că multe victime nu au murit din cauza incendiului, ci din cauza infecţiilor nosocomiale. Probabil, până la acel moment, puţini oameni auziseră despre aceste bacterii pe care orice bolnav le poate contacta din interiorul spitalului. Lipsa igienei din unităţile sanitare, neglijenţa aparţinătorilor şi vizitatorilor, dar şi a cadrelor medicale, în special pe secţiile de chirurgie şi terapie intensivă, duc la colonizarea şi înmulţurea germenilor multirezistenţi în orice spital.
În prezent, nu există o situaţia actualizată a infecţiilor cu care se confruntă spitalele româneşti, cea mai recentă fiind cea din 2015. Reprezentanţii Ministerului Sănătăţii (MS) au precizat, pentru MEDIAFAX, că deocamdată nu s-a făcut o centralizare nici măcar a datelor colectate în 2016.
Potrivit rapoartelor întocmite de către Institutul Naţional de Sănătate Public, în ultimii cinci ani, au fost înregistrate peste 57.000 de cazuri de infecţii intraspitaliceşti. Cele mai multe au fost înregistrate în Bucureşti - peste 12.000 de infecţii. Topul este completat de judeţele Iaşi - peste 9.000 de infecţii şi Cluj, cu peste 7.000 de infecţii.(Mediafax)

Postat în:: , ,

ziarul universul

Ziarul Universul

Săptămânal de informare, anchetă şi comentarii. Fondat: 1884 Luigi Cazzavillan, 2001 Ion Cilica-Deaconu Contact.

Lasa un comentariu