>
  • Politica

  • Economie

  • Sport

  • Actualitate

  • Editorial

  • Social

  • Dezvaluiri

EXPLOZIE în mina Uricani: trei mineri sunt răniţi, unul DISPĂRUT/ Ministrul Energiei anunţă deschiderea unei anchete. Trei dintre răniţi vor fi aduşi cu un elicopter în Capitală


Patru mineri au fost răniţi, luni dimineaţă, în urma unui accident care a avut loc în mina Uricani. Primele informaţii arată că ortacii au fost victimele unei explozii. UPDATE Ministrul Energiei, Toma Petcu, a declarat, luni, referitor la explozia care s-a produs la mina Uricani, că în zonă nu existau cabluri electrice care să ducă la producerea unui scurtcircuit sau la o explozie, şi că aceste date vor fi verificate în cadrul unei anchete a procurorilor.

UPDATE 09:48 Trei dintre răniţii din mina Uricani vor fi aduşi cu un elicopter în Capitală
Doi dintre minerii răniţi, luni dimineaţa, în mina Uricani, vor fi aduşi cu un singur elicopter la Spitalul de Arşi din Capitală, au declarat, pentru MEDIAFAX, reprezentanţii Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU).
„Doi mineri din cei trei scoşi vor fi aduşi la Bucureşti, la Spitalul de Arşi. Ambele victime vor fi aduse cu un singur elicopter. Este vorba de spre elicopterul cel mare MI8”, a declarat sursa citată.Cea de-a treia victimă va fi adusă la Spitalul „Bagdasar Arseni” din Capitală, cu acelaşi elicopter.
Conform oficialilor IGSU, elicopterul ar urma să decoleze luni, în jurul orei 10.30.
UPDATE 09:25 Toma Petcu: La mina Uricani nu existau cabluri care să producă o explozie. A fost deschisă o anchetă
Ministrul Energiei, Toma Petcu, a declarat, luni, referitor la explozia care s-a produs la mina Uricani, că în zonă nu existau cabluri electrice care să ducă la producerea unui scurtcircuit sau la o explozie, şi că aceste date vor fi verificate în cadrul unei anchete a procurorilor.

„Mina Uricani, fiind pe un program de închidere cu termen de întrerupere a exploatării la sfârşitul anului şi încă o perioadă de doi ani de închidere, în acea zonă se efectuau lucrări de închidere. Se pare că s-a produs o explozie, cu toate că specialiştii din cadrul companiei „Închideri mine” spun că nu îşi dau seama cum s-ar fi realizat această explozie întrucât în zona respectivă nu sunt cabluri electrice care să producă un scurtcircuit şi să realizeze o aprindere, o explozie, dar asta va fi o anchetă ulterioară atât a parchetului, cât şi a Inspectoratului Teritorial de Muncă”, a explicat ministrul Energiei, la Digi24.
Sursa citată a precizat că hotărârea de guvern prin care s-a dispus închiderea minei nu a fost dată în acest an.
„În tot acest interval se fac lucrări de punere în siguranţă a minei. Întrucât va fi închisă şi abandonată, ea trebuie să beneficieze de mai multe lucrări de punere în siguranţă a minei, ţinând cont că nu va mai fi exploatată. (....) Era doar o zonă în care se realizau diguri de protecţie”, a mai spus Toma Petcu.
UPDATE 09:06 Un miner care a intrat să-şi salveze colegii s-a intoxicat cu monoxid de carbon
Un miner care a intrat, luni dimineaţă, în mina Uricani, să-şi salveze colegii, a ajuns şi el la spital. Minerii surprinşi de deflagraţie au arsuri pe faţă şi pe membre, potrivit directorului Spitalului Petroşani, Alin Vasilescu.

Directorul Spitalului Petroşani, Alin Vasilescu, a declarat, pentru MEDIAFAX, că la unitatea pe care o conduce au ajuns trei mineri.
Doi dintre aceştia, surprinşi de deflagraţie, au arsuri pe faţă şi pe membre, iar cel de-al treilea s-a intoxicat cu monoxid de carbon.
"Doi dintre ei sunt încă la sală, cei cu arsuri la faţă şi la membre, se face evaluarea lor, iar al treilea este într-o stare satisfăcătoare, practic el este unul dintre salvatorii care a intrat după mineri şi este cu o intoxicaţie cu monoxid de carbon. Trei sunt la noi. Celălalt miner este la spitalul Lupeni", a spus Alin Vasilescu.
Purtătorul de cuvânt al ITM Hunedoara, Sorin Istrate, a declarat că în mina Uricani se pare că a avut loc o explozie.
”Sunt patru victime prezumtive. Trei sunt găsite şi una dintre ele nu a fost găsită. Dintre cele trei găsite, una este în stare gravă", a spus purtătorul de cuvânt al ITM Hunedoara.
La rândul său, prefectul judeţului Hunedoara, Fabius Tiberiu Kiszely, a declarat, pentru MEDIAFAX, că din informaţiile pe care le are până la ora transmiterii acestei ştiri în mină se aflau patru ortaci, dintre care trei au fost găsiţi şi sunt transportaţi la spital. Al patrulea mineri este căutat de salvatori, a spus prefectul.
Bogdan Dănăiaţă, purtătorul de cuvânt al ISU Hunedoara, a confirmat că este vorba despre o explozie care s-a produs luni dimineaţă la mina Uricani.
”În momentul de faţă ştim cu siguranţă despre trei victime, în viaţă la momentul transportării către unităţile de primiri urgenţe Lupeni, respectiv Petroşani. Există posibilitatea celei de-a patra victime, pe care în acest moment salvatorii o caută. S-a întâmplat în subteran, undeva în zona sectorului 15", a spus Bogdan Dănăiaţă.
Potrivit acestuia, minerii răniţi făceau lucrări de închidere la mina Uricani.
Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă (DSU), Raed Arafat, a declarat, la rândul său, că un elicopter a fost trimis la locul accidentului pentru a interveni dacă este nevoie.
”Trei sunt scoşi, unul încă este acolo şi este căutat. Cei scoşi, din primele investigaţii, nu prezintă probleme critice. Este un elicopter pe drum care va ajuta. Din primele informaţii, nu am primit că vreunul este în stare gravă, dar aşteptăm informatii de la colegii de acolo. Încă nu ştim dacă îi aducem la Bucureşti, depinde de stare, în funcţie de ce ne comunică spitalul. Dacă necesită transfer, vor fi aduşi fără nicio problemă”, a spus a şeful DSU.
Primarul din Uricani, Dănuţ Buhăescu, a spus că în mina Uricani lucrează mai multe echipe.
"La mină la Uricani, mină care se află în proces de închidere, lucrează mai multe echipe, una dintre ele, formată din patru mineri, lucra la o galerie de legătură între orizontul 300 şi orizontul 500.l, pe programul de închidere. S-a întâmplat ce s-a întâmplat acolo, nu ştim foarte clar, o explozie, nu se ştie exact. Trei dintre ei au fost scoşi afară, unul este căutat. Nu ştim dacă este în viaţă. Orizontul 300 se află la aproximativ 450 de metri adâncime", a spus primarul.(Mediafax)

Postat în:: , ,

ziarul universul

Ziarul Universul

Săptămânal de informare, anchetă şi comentarii. Fondat: 1884 Luigi Cazzavillan, 2001 Ion Cilica-Deaconu Contact.

Lasa un comentariu