>
  • Politica

  • Economie

  • Sport

  • Actualitate

  • Editorial

  • Social

  • Dezvaluiri

Inspecţia Judiciară: DNA are manifestări emoţionale. Sunt lansate acuze care excedează conduitei unui magistrat


Inspecţia Judiciară (IJ) răspunde mesajului transmis, vineri, de DNA, şi arată că Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) are „manifestări emoţionale”, aducând acuzaţii neîntemeiate, ce exced conduitei unui magistrat, potrivit reprezentanţilor instituţiei.

Inspecţia Judiciară face referire la un comunicat de presă transmis vineri de DNA, în care se arată că IJ a prezentat parţial, trunchiat şi a scos din context anumite date privind controlul făcut cu privire la managementul DNA, motiv pentru care Direcţia Naţională Anticorupţie a dat publicităţii forma integrală a concluziilor din raportul IJ.
„Comunicatul de presă al Direcţiei Naţionale Anticorupţie din 6 octombrie 2017 conţinând, printre altele, imputaţii la adresa conducerii Inspecţiei Judiciare privind gestionarea confidenţialităţii unor documente vizând activitatea de inspecţie realizată la această unitate de parchet, este o nouă tentativă de atragere a Inspectiei Judiciare într-un spaţiu străin valorilor deontologice care ar trebui împărtăşite de toţi cei care înfăptuiesc actul de justiţie”, conform IJ.
Sursa citată precizează că DNA nu are fundament legal pentru a da publicităţii concluziile raportului inspectorilor judiciari.„Conducerea Inspecţiei Judiciare apreciază că astfel de manifestări emoţionale concretizate în acuze neîntemeiate excedează conduitei pe care un magistrat trebuie să o adopte în exercitarea atribuţiilor de serviciu şi nu pot constitutui temei pentru furnizarea unor informaţii nedestinate publicităţii”, menţionează IJ.
DNA arată într-un comunicat de presă, transmis vineri, că Inspecţia Judiciară a lansat în spaţiul public informaţii din raportul făcut în urma controlului la această unitate de parchet, înainte ca Direcţia Naţională Anticorupţie să formuleze obiecţiuni.
„Direcţia Naţională Anticorupţie îşi exprimă dezaprobarea faţă de modul în care conducerea Inspecţiei Judiciare gestionează datele conţinute într-un document provizoriu, în condiţiile în care acest document nu este unul finalizat şi nici nu a fost asumat de vreo instituţie”, conform comunicatului de presă.
O primă versiune a Raportului a fost transmisă la data de 26 septembrie, de către Inspecţia Judiciară, Direcţiei Naţionale Anticorupţie, în vederea formulării de obiecţiuni.
„Obiecţiunile au fost trimise de către D.N.A. Inspecţiei Judiciare la data de 2 octombrie 2017 pentru a fi luate în considerare la redactarea versiunii finale a Raportului. Numai după valorificarea obiecţiunilor DNA, Raportul avizat şi discutat în şedinţa Secţiei pentru procurori a CSM dobândeşte caracter definitiv şi devine public.Prin prezentarea parţială, trunchiată şi scoasă din context a unor date din Raportul nefinalizat al Inspecţiei Judiciare, precum şi prin publicarea acestor date înainte de susţinerea obiecţiunilor şi a punctului de vedere de către DNA, se creează o imagine falsă asupra rezultatului inspecţiei”, conform sursei menţionate.
DNA arată că, având în vedere modul defectuos de gestionare a raportului, instituţia îşi rezervă dreptul de a afişa „forma integrală conţinând concluziile privind “managementul procurorului şef al DNA Laura Codruţa Kövesi” şi managementul celor doi procurori adjuncţi ai DNA, din cuprinsul Raportului (document provizoriu) care ne-a fost transmis la data de 26 septembrie 2017”.
„Puterea de influenţă lucrativă este o calitate pe care procurorul şef al Direcţiei, Laura Codruţa Kovesi, a demonstrat-o în conducerea Direcţiei Naţionale Anticorupţie, subordonaţii recunoscând calităţile manageriale ale acesteia. Astfel, acesta, în raport cu procurorii din subordine, a adoptat o răspundere reversibilă, în sensul că, cerând subordonaţilor îndeplinirea sarcinilor, la rândul său, a explicat acestora şi activitatea sa. Procurorii au conştientizat, astfel, că activitatea lor este o parte din ansamblul activităţii unităţii, iar îndeplinirea defectuasă a sarcinilor va umbri activitatea direcţiei (...) Calitatea actului de conducere adoptat de procurorul şef al Direcţiei, Laura Codruţa Kovesi, a determinat imaginea conducătorului din interiorul parchetului, dar şi în afara acestuia, promovând un management imparţial, bazat pe principii sănătoase şi pe valori. Procurorul şef a construit, astfel, sentimentul de credibilitate şi de respect al legii, dând, în final, Direcţiei Naţionale Anticorupţie prestigiu şi putere”, se arată în documentul făcut public de DNA.
Totodată, în concluziile transmise de DNA se fac referiri şi la cei doi adjuncţi ai Laurei Codruţa Kovesi - procurorii Călin Nistor şi Marius Iacob, pentru amândoi recomandându-se menţinereaîn funcţie.
Mai mult, la capitolul recomandări, inspectorii apreciază că Laura Codruţa Kovesi are toate calităţile pentru a-şi păstra funcţia.
Documentul prezentat de DNA nu conţine, însă, şi deficienţele constatate de către inspectorii judiciari, potrivit informaţiilor apărute în spaţiul public şi care nu au fost negate de reprezentanţii parchetului.
Conform documentelor prezentate, vineri, de Antena 3, au fost mai multe nereguli depistate în activitatea DNA, inspectorii propunând cercetarea disciplinară dar menţinerea în funcţie a Laurei Codruţa Kovesi.
Printre neregulile depistate de inspectori se numără tergiversarea anchetelor, dosare în care nu s-au făcut acte procedurale pentru o perioadă îndelungată sau redistribuirea/ repartizarea haotică a dosarelor, potrivit raportului Inspecţiei Judiciare.
Conform sursei citate, Inspecţia Judiciară a depistat o cauză mai veche de 11 ani, una de 7 ani, două dosare mai vechi de şase ani, trei mai vechi de cinci ani şi opt mai vechi de patru ani.
În ceea ce o priveşte pe şefa DNA, inspectorii susţin că, printre altele, evită recunoaşterea propriei responsabilităţi în situaţii de eşec.
În raport se vorbeşte şi despre controlul dosarelor care erau intrumentate de procurorii Doru Ţuluş şi Mihaiela Iorga, revocaţi din DNA.
Potrivit sursei citate, inspectorii au cerut verbal şi scris procurorului şef pe 10 şi 17 august situaţia cauzelor care au fost soluţionate cu netrimiterea în judecată în 2016 şi în care au existat măsuri de supraveghere tehnică ce trebuie comunicate în 10 zile de la încetarea măsurii fiecărui subiect al mandatului, iar aceasta a răspuns, verbal şi scris, că nu există pentru anul 2016 situaţii de acest gen.(Mediafax)

Postat în:: , ,

ziarul universul

Ziarul Universul

Săptămânal de informare, anchetă şi comentarii. Fondat: 1884 Luigi Cazzavillan, 2001 Ion Cilica-Deaconu Contact.

Lasa un comentariu