>
  • Politica

  • Economie

  • Sport

  • Actualitate

  • Editorial

  • Social

  • Dezvaluiri

Mihai Fifor, ministrul Apărării: Sistemele Patriot cumpărate de România apără întreg spaţiul aerian, inclusiv bazele americane/ Proiectul de lege pentru achiziţionarea acestora, promovat în Parlament


Ministrul Apărării, Mihai Fifor, a precizat, miercuri, că sistemele de rachete Patriot achiziţionate de România vor asigura apărarea întregului spaţiul aerian, inclusiv a bazelor militare americane de la Deveselu şi Kogălniceanu.

„Sistemele Patriot, e vorba de şapte sisteme Patriot pe care România le achiziţionează în anii care urmează, asigură apărarea întregului spaţiu, atât aerian cât şi terestru, pe baza rachetelor pe care le achiziţionăm”, a spus Fifor, întrebat dacă sistemele Patriot pe care le va achiziţiona România vor apăra şi bazele americane de la Deveselu şi Kogălniceanu.
„Prin urmare, e foarte puţin probabil ca cineva să încerce să atace baza de la Deveselu şi noi să nu apărăm această zonă. Noi discutăm despre o prezenţă a României avansată în zona Mării Negre, discutăm despre prezenţa României ca partener strategic în flancul estic al NATO. Prin urmare, tot ce achiziţionăm şi tot ce dezvoltăm prin industria de apărare românească reprezintă capabilităţi de înzestrare ale Armatei române ca partener NATO şi partener strategic în relaţia cu SUA”, a adăugat Fifor.
Ministrul Apărării, Mihai Fifor, a declarat, miecuri, că în maximum două săptămâni va fi promovat în Parlament proiectul de lege pentru achiziţionarea primului sistem Patriot, astfel încât sistemul să poată fi contractat în prima parte a lunii noiembrie.
„Primul pas pe care îl facem în perioada imediat următoare - mă refer la maximum două săptămâni - este să promovăm în Parlament proiectul de lege pentru achiziţionarea primului sistem Patriot, astfel încât să putem contracta în prima parte a lunii noiembrie acest prim sistem”, a spus Fifor.
El a precizat că achiziţia de sisteme Patriot este o achiziţie Guvern – Guvern, care nu este purtătoare de offset.
„Negocierea pe care noi am avut-o pentru sistemele Patriot a avut în vedere să achiziţionăm ultima generaţie de astfel de sisteme, prin urmare inclusiv sistemul radar este de ultimă generaţie şi acoperă 360 de grade”, a mai spus Fifor.
El a menţionat că procentul de 2% din PIB a fost alocat MApN în integralitate, dar că, din acest procent de 2%, doar 38% sunt bani alocaţi pentru înzestrare pentru cele opt programe aprobate de CSAT şi Parlament.
„Banii vor fi cheltuiţi aşa cum ne-am asumat în bugetul pe acest an”, a mai spus Fifor.

SUA au opţiunea să instaleze sisteme de rachete Patriot la Deveselu şi Kogălniceanu, întrucât România nu a asumat asigurarea protecţiei aeriene a acestor baze, iar cu rachetele Patriot pe care le va achiziţiona va proteja strict obiective româneşti, a precizat, săptămâna trecută, generalul Ştefan Dănilă, într-un interviu acordat MEDIAFAX.
„Una dintre problemele pe care le-am discutat la instalarea scutului anti-rachetă, a elementului de scut anti-rachetă, a facilităţii americane în baza de la Deveselu a fost apărarea anti-aeriană. România nu şi-a asumat apărarea anti-aeriană a acelei facilităţi. Din acest motiv, eu sper, cred, că odată cu decizia de a achiziţiona rachete Patriot de către România, şi partea americană poate să facă pasul pe care l-am solicitat în 2014 şi pe care din păcate nu l-au făcut – nu ştiu exact care au fost reţinerile, din ce motiv partea americană nu a acceptat solicitarea română – de a instala un sistem de rachete Patriot la Deveselu”, a spus generalul Ştefan Dănilă, fostul şef al Statului Major General al Armatei, într-un interviu acordat Mediafax.
„Este opţiunea lor, nu este opţiunea noastră de a instala un sistem de rachete Patriot. La Mihail Kogălniceanu, la fel, este opţiunea lor, nu este opţiunea noastră. Sunt baze americane pe teritoriul românesc. Sunt baze pe care România nu şi-a asumat că le asigură protecţia aeriană, le asigurăm doar protecţia terestră. Celelalte elemente nu sunt obligaţii ale statului român”, a adăugat Dănilă.
El a menţionat faptul că rachetele Patriot pe care România le va achiziţiona vor fi destinate strict protejării obiectivelor strategice româneşti.
„Sunt convins că la nivelul decidenţilor politici, la nivelul ministerului Apărării, încă se cunosc aceste documente pe care le-am semnat din 2011 şi 2012, documente ale acordului de implementare. Şi elementele de apărare anti-aeriană pe care România le va cumpăra vor privi strict protecţia obiectivelor strategice româneşti, pentru că altfel înseamnă că vom achiziţiona pentru a apăra altceva şi sprijinul sau parteneriaul va presupune o altfel de abordare”, a mai spus Dănilă.(Mediafax)

Postat în:: , ,

ziarul universul

Ziarul Universul

Săptămânal de informare, anchetă şi comentarii. Fondat: 1884 Luigi Cazzavillan, 2001 Ion Cilica-Deaconu Contact.

Lasa un comentariu