>
  • Politica

  • Economie

  • Sport

  • Actualitate

  • Editorial

  • Social

  • Dezvaluiri

PREGĂTIRI PENTRU O NOUĂ EDIŢIE A FESTIVALULUI ,,MARIA LĂTĂREŢU’’



La Gorj s-a împământenit tradiţia ca, din timp în timp, så fie invitaţi la Târgu-Jiu slujitori împătimiţi ai cântecului popular din toate zonele româneşti care, împreună cu specialişti de prestigiu, îţi amintesc de Maria Låtåreţu. În semn de omagiu  adus marii interprete, anul acesta se va organiza la Târgu-Jiu, în perioada 7-9 noiembrie, cea de-a XXIV-a ediţie a Festivalului ce îi poartå numele. Organizatorii vor fi cei  din  fiecare an, respectiv: Consiliul Judeţean Gorj, Consiliul local şi Primăria municipiului Tg-Jiu, Ansamblul Artistic Profesionist ,,Doina Gorjului’’, Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Gorj, Şcoala Populară de Arte Tg-Jiu, Liga Culturală ,,Fiii Gorjului’’ Bucureşti, Autoritatea Naţională pentru Turism, Asociaţia Culturalå “Maria Låtåreţu” din Bălceşti şi Muzeul Judeţean  “Alexandru Ştefulescu“. Întreg festivalul va fi televizat de cåtre televiziunea parteneră. Aceastå ediţie se adresează soliştilor vocali  şi instrumentişti neprofesionişti  (neangajaţi într-o instituţie profesionistă de spectacole). Secţiunile Festivalului  sunt: a) solişti vocali; b) solişti intrumentişti. Condiţii de participare: • Fiecare judeţ (sector al  Bucureştiului) poate participa cu 2 solişti vocali şi 2 solişti instrumentişti (båieţi/fete), cu vârsta cuprinsă între 16-35 ani. Judeţul gazdå îşi rezervă dreptul de a participa cu câte 4 solişti la fiecare secţiune; • Fiecare interpret se prezintå în concurs cu două piese: - doină, baladă, cântec doinit sau cântec epic, fårå acompaniament; - o melodie ritmatå, cu acompaniament orchestral. Laureaţii cu Marele Premiu şi Premiul I obţinute la ediţiile anterioare ale Festivalului nu pot participa în concurs.  Concurenţii sunt aşteptaţi în ziua de 6 noiembrie 2017, la sediul Ansamblului Artistic Profesionist  ,,Doina Gorjului’’ (Casa de Cultură a Sindicatelor Tg-Jiu). Preselecţia se va desfăşura în aceeaşi zi, începând cu orele 15, în prezenţa juriului naţional. Cheltuielile de transport vor fi suportate de către participanţi (direct sau prin institu¡iile culturale din zona de domiciliu). Înainte de începerea preselecţiei, toţi concurenţii vor achita la casieria Ansamblului  taxa de participare/ înscriere. Repetiţiile cu orchestra se vor desfåşura în fiecare zi de concurs, începând cu 7 noiembrie, ora 9, la sediul Ansamblului Profesionist ,,Doina Gorjului’’. Acompaniamentul orchestral, pe toatå durata festivalului, va fi asigurat de orchestra Ansamblului Profesionist ,,Doina Gorjului’’ din Tg-Jiu. Spectacolele-concurs se vor desfăşura  în  zilele de  7 şi 8 noiembrie, începând cu orele 19:00, ziua de 9 noiembrie fiind rezervată pelerinajului la Casa-muzeu ,,Maria Lătăreţu’’ de la Bălceşti (dimineaţa), precum  şi Galei laureaţilor (ora 19) de la Tg-Jiu. Ordinea intrårii în concurs se va afişa în fiecare zi la locul de cazare şi la sala de repetiţii. Nu va exista o tragere la sorţi, asigurându-se astfel o varietate zonală a spectacolelor. În serile de 7-8 noiembrie,  după spectacolele-concurs, se vor desfăşura recitaluri oferite de Ansamblul Artistic Profesionist ,,Doina Gorjului’’ şi Ansamblul folcloric ,,Maria Lătăreţu’’ al Şcolii Populare de Arte Tg-Jiu. În seara zilei de 9 noiembrie va avea loc spectacolul de Galå al Ansamblul Artistic Profesionist ,,Doina Gorjului’’ precum şi invitaţii acestora. Juriul are latitudinea de a redistribui premiile şi poate clasa doi concurenţi pe acelaşI  loc, în funcţie de rezultatele din concurs. Personalităţi de seamă ale etnofolclorului  românesc  vor aprecia: calităţile interpretative, repertoriul, autenticitatea portului, prezenţa scenică, cu note de la 1 la 10, într-o fişă individuală, pe baza cåreia, prin centralizare, se va decide punctajul fiecårui concurent. Premiile Festivalului:                                                                                                                              a) solişti vocali: • Marele Premiu şi Trofeul Festivalului, în valoare de 3000 lei, oferit de Consiliul Judeţean Gorj, prin Ansamblul Artistic Profesionist “Doina Gorjului” Tg Jiu; • Premiul I, în valoare de 2000 lei, oferit de CJCPCT Gorj;• Premiul II, în valoare de 1600 lei, oferit de Consiliul Local Tg-Jiu; • Premiul III, în valoare de 1200 lei, oferit de CJCPCT Gorj; • 3 menţiuni, în valoare de 500 lei fiecare, oferite de Şcoala Populară de Artă Tg-Jiu. b) solişti instrumentişti: • Premiul I, în valoare de 1600 lei, oferit de Liga culturală ,,Fiii Gorjului’’; • Premiul II, în valoare de 1200 lei, oferit de Consiliul Local Tg-Jiu; • Premiul III, în valoare de 800 lei, oferit de CJCPCT Gorj; • 3 menţiuni, în valoare de 300 lei fiecare, oferite de Şcoala Popularå de Artå Tg-Jiu. c) Premiul special al Asociaţiei culturale “Maria Lătăreţu”, din Bălceşti. În funcţie de receptivitatea şi aderenţa la programul festivalului vor mai fi oferite  premii de cåtre consilii locale, publicaţii, posturi de radio şi TV, alte instituţii, societăţi culturale, ligi, fundaţii, firme gorjene sau persoane particulare. Se vor oferi trofee de cåtre CJCPCT Gorj şi Ansamblul  Artistic Profesionist “Doina Gorjului”. Organizatorii îşi rezervă dreptul de a încheia parteneriate media (filmări, înregistrări spectacole). În programul festivalului vor fi cuprinse şi alte manifestări artistice, asupra cărora vom reveni la timpul potrivit.                                                                                                                                                       Marius  BECHERETE

Postat în:: , ,

ziarul universul

Ziarul Universul

Săptămânal de informare, anchetă şi comentarii. Fondat: 1884 Luigi Cazzavillan, 2001 Ion Cilica-Deaconu Contact.

Lasa un comentariu