>
  • Politica

  • Economie

  • Sport

  • Actualitate

  • Editorial

  • Social

  • Dezvaluiri

S-A TRAS CORTINA TOAMNEI ŞI PESTE FESTIVALUL INTERNAŢIONAL DE UMOR “ION CĂNĂVOIU” 2017

 

Scriam, cu nostalgia  clipei  care  trece, în urmă cu  ceva  vreme  - atunci când  încă mai eram tânăr…- despre  frumoasele  toamne gorjeneşti pe  care  le  lăsăm  în urmă, ca  pe  nişte   amintiri  de  neuitat…  Toamne ruginii,  de care  ne este mereu  dor, aşa  cum  ne este  nestins  dorul  de … nea Jean. De Jean(Ion)Cănăvoiu, omul, scriitorul, poetul, epigramistul, boemul Jean… Trecut-au  anii, vorba poetului, vreun sfert  de veac spunem noi, de când ne amintim, cu  nostalgie şi respect, de persoana şi  de  personalitatea  care  a fost. La Târgu  Jiu,  la  Runcu, la Bâlta  ori la  Bâltişoara, peste tot,  spiritul  său  şăgalnic, boem, cuceritor  ne urmăreşte de  acolo, de Sus. Şi  ne  îndrumă ori  ne  îndreaptă, atunci când paharul harului  e prea plin, ori  prea  gol.  Prietenii (lui)  ştiu  ce  spun…. Ultima zi a ediţiei cu numărul  jubiliar  25 a Festivalului Internaţional de Umor “Ion Cănăvoiu”2017  s-a  desfăşurat sub  semnul emoţionantei  revederi  cu  locurile de  unde  a  plecat şi  unde  s-a  întors pentru  totdeauna Ion Cănăvoiu.  La Căminul  Cultural  din satul  Bâltişoara,  comuna  Runcu- Gorj, participanţii şi premiaţii  ediţiei din acest an ai Festivalului  au asistat,mai  întâi, la  un superb spectacol  omagial “IN MEMORIAM Ion Cănăvoiu” oferit  de  către minunaţii copii  talentaţi, elevii Şcolii generale  Runcu şi  membrii  Ansamblului Artistic “Maria  Apostol” de la Runcu – în fapt, tot copii şi  tineri elevi, coordonaţi de Tanţa  Pobirci şi acompaniaţi de taraful condus de  soţul ei. Spectacolul  a  cuprins  şi  momente  lirico-satirice din creaţiile lui Ion Cănăvoiu, dar şi cântece ori  jocuri  populare tradiţionale gojeneşti, aplaudate  îndelung  de publicul invitat,  între  care  s-au  regăsit şi prietenii din Bulgaria: Svetlin Stoianov, Ivan Kanchev şi Evgheni Nedev, laureaţi ai  Festivalului.  Şi, pentru  că  veni vorba, să  prezentăm şi palmaresul ediţiei 2017 a Festivalului Internaţional de Umor “Ion Cănăvoiu”2017,  aşa cum  a fost  el alcătuit  de juriul  naţional prezidat  de George  Corbu, preşedintele  Uniunii  Epigramiştilor din România, juriu  care  a avut în componenţă nume  de  marcă în domeniul  creţiei  umoristice  româneşti, precum:  Nicolae Dragoş - scriitor,  epigramist, fabulist  şi autor  de volume  de gen; Alexandru  Păsărin – jurnalist, scriitor, directorul publicaţiilor  de  divertisment REBUS FLACĂRA; Cornel Udrea – scriitor, epigramist, realizator  de  emisiuni  radio la  Cluj Napoca ;  Spiridon  Popescu, Marian Dobreanu, Ion Popescu Brădiceni -  nume  de referinţă  în literatura  şi critica satirică de specialitate. Deci, palmaresul  arată  cam  aşa:  Concurs de volum: Premiul I: Istoria epigramei vâlcene - Nichi Ursei,Ed. Rotipo, Iaşi, 2017; Premiul II: Esenţe de cactus - Nicolae Stancu, Ed. Prim, Iaşi; Premiul III: acordat ex equo: Miss Univers - Florentina Loredana Dalian, Ed.Dobrogea Constanţa, 2017  şi Vindecătorul de proşti -Nicolaie Tony Dincă,Ed.Haffman, 2016. Concurs de epigramă - Premiul I –Constantin Tudorache, Ploieşti; Premiul II – Gheorghe Schiop, Sibiu; Premiul III – Gheorghe Bâlici, Chişinău; Mentiuni: David Valentin, Orăştie; Ioan Toderaşcu, Vaslui; Vasile Larco, Iaşi. Concurs de fabule - Premiul I – David Valentin, Orăştie; Premiul II – Vali Slavu, Hunedoara; Premiul III – nu se acordă, se redistribuie la carte. Concurs de parodie, poezie umoristică: Premiul I – Janet Nică, Dolj; Concurs de proză scurtă:nu se acordă premii. la secţiunea caricatură nu s-au acordat. Premiul anual pentru literatură "Ion Cănăvoiu", acordat de Biblioteca Judeţeană  Gorj unui scriitor gorjean, pentru volumul anului – Lazăr Popescu, Târgu Jiu. Cu  acestea  fiind zise, tragem cortina  peste  încă o ediţie, de aceasă dată, jubiliară a manifestării cultural-artistice denumită Festivalul Internaţional de Umor “Ion Cănăvoiu”2017, nu înainte  de a  mulţumi şi  gazdelor noastre  din ultima zi,  doamnei  Mariana  Popescu – bibliotecara  aşezământului  ce poartă  chiar  numele  lui  Jean Cănăvoiu  şi  doamnei  secretare a Primăriei  comunei  Runcu,  Camelia Vlăduţ. Aceleaşi mulţumiri  pentru  ospitalitate,  distinsei  doamne  Cănăvoiu,  fără  de care toamna  asta  nu  putea fi mai  frumoasă. Căci, dacă  nea  Jean  nu mai e, parcă nimic  nu  mai e …                                                                                                                                                                                             Marius  Becherete                                                                                                                                      Foto:  Mugurel PETRESCU

Postat în:: , ,

ziarul universul

Ziarul Universul

Săptămânal de informare, anchetă şi comentarii. Fondat: 1884 Luigi Cazzavillan, 2001 Ion Cilica-Deaconu Contact.

Lasa un comentariu