>
  • Politica

  • Economie

  • Sport

  • Actualitate

  • Editorial

  • Social

  • Dezvaluiri

Şeful Poliţiei catalane este acuzat că nu a INTERZIS desfăşurarea referendumului din 1 octombrie şi a fost plasat sub control judiciar


Josep Lluis Trapero, şeful Poliţiei din Catalonia (Mossos d'Esquadra), a fost plasat sub control judiciar, în contextul în care este acuzat de instigare la acţiuni în favoarea independenţei, anunţă surse judiciare citate de cotidianul El Pais.

Procurorii spanioli ceruseră arestarea preventivă a lui Josep Lluis Trapero. Şeful Poliţiei catalane este acuzat că nu a respectat ordinele Ministerului spaniol de Interne în sensul interzicerii desfăşurării referendumului din 1 octombrie.
Guvernul Spaniei intenţionează să prea controlul asupra regiunii Catalonia, în contextul în care şeful Guvernului catalan, Carles Puigdemont, a oferit un răspuns ambiguu privind independenţa regiunii.
Carles Puigdemont, premierul Cataloniei, a afirmat, săptămâna trecută, că regiunea şi-a "câştigat dreptul la independenţă", dar a pledat pentru lansarea de negocieri constituţionale în următoarele săptămâni. După referendum, "Catalonia şi-a câştigat dreptul de a fi un stat independent, de a fi ascultată şi respectată. Nu suntem infractori, nu suntem nebuni, nu comitem un abuz, vrem doar respectarea dreptului la vot. Rezultatul referendumului a fost o majoritate absolută în favoarea independenţei. Catalonia va fi un stat independent în forma unei republici", a declarat Carles Puigdemont.
Premierul catalan a reiterat luni acest mesaj. Madridul i-a acordat un termen suplimentar, până pe 19 octombrie, pentru a-şi clarifica poziţia.
În cazul în care Catalonia nu va anunţa clar că nu a proclamat indepedenţa, Madridul va putea activa Articolul 155 al Constituţiei Spaniei, care prevede posibilitatea suspendării autonomiei Cataloniei.
Regiunea Catalonia a organizat pe 1 octombrie un referendum pe tema independenţei considerat neconstituţional de Guvernul Spaniei şi de Uniunea Europeană.(Mediafax)

Postat în:: , ,

ziarul universul

Ziarul Universul

Săptămânal de informare, anchetă şi comentarii. Fondat: 1884 Luigi Cazzavillan, 2001 Ion Cilica-Deaconu Contact.

Lasa un comentariu