>
  • Politica

  • Economie

  • Sport

  • Actualitate

  • Editorial

  • Social

  • Dezvaluiri

Casa Regală: Regele Mihai, în continuare în stare gravă/ Regele poate fi vizitat doar de fiicele sale, de Principele Radu şi de Mitropolitului Iosif


Casa Regală a României anunţă că starea Regelui Mihai nu s-a agravat, însă este în continuare îngrijorătoare. Majestăţii Sale i se administrează medicamentaţie pentru uşurarea somnului şi a respiraţiei.

"În zilele care au trecut de la comunicatul din 6 noiembrie, starea generală a Regelui Mihai nu s-a agravat, semnele vitale ale Majestăţii Sale aflându-se pe o platformă constantă. Medicii au administrat o medicaţie care să uşureze somnul şi respiraţia. Cu toate acestea, Majestatea Sa continuă să se afle într-o stare îngrijorătoare de sănătate. Scăderea accentuată a capacităţilor fizice şi a capacităţii de comunicare, precum şi imposibilitatea de a se deplasa fără ajutor au rămas la acelaşi nivel. Regele Mihai este îngrijit la domiciliu cu excepţională competenţă şi cu mare grijă de o amplă echipă medicală. Doctorii evaluează zilnic starea Majestăţii Sale", transmite Casa Regală a României printr-un comunicat de presă.
Potrivit sursei citate, medicii consideră riscantă deplasarea Majestăţii Sale la spital.
"Medicii consideră prea riscantă deplasarea Regelui Mihai de la reşedinţa privată la spital. Ei sunt unanimi în recomandarea ca tratamentul administrat Majestăţii Sale să se concentreze acum pe prevenirea suferinţei şi pe păstrarea confortului fizic şi psihologic al Suveranului. Înalt Preasfinţia Sa Mitropolitul Iosif al Europei Occidentale a fost la reşedinţa din Elveţia, în mai multe rânduri, şi a dat împărtăşanie Regelui nostru. De asemenea, reprezentanţi ai săi se deplasează frecvent la reşedinţa regală", susţine Casa Regală.Potrivit comunitatului de presă, la reşedinţa Regelui Mihai se află Principesa Moştenitoare Margareta, Principele Radu, iar "prezenţa va continua să fie limitată doar la fiicele Majestăţii Sale şi la Mitropolitul Iosif (sau trimisul său)".(Mediafax)

Postat în:: , ,

ziarul universul

Ziarul Universul

Săptămânal de informare, anchetă şi comentarii. Fondat: 1884 Luigi Cazzavillan, 2001 Ion Cilica-Deaconu Contact.

Lasa un comentariu