>
  • Politica

  • Economie

  • Sport

  • Actualitate

  • Editorial

  • Social

  • Dezvaluiri

Donald Trump nu va vizita zona demilitarizată dintre Coreea de Nord şi Coreea de Sud, potrivit unui oficial american


Preşedintele american Donald Trump nu va vizita zona demilitarizată dintre Coreea de Nord şi Coreea de Sud în timpul călătoriei din Asia de săptămâna viitoare, a declarat un oficial guvernamental american citat de site-ul agenţiei Yonhap.

Motivul invocat este programul aglomerat al liderului de la Casa Albă în cadrul turneului efectuat în Asia în perioada 3-14 noiembrie. În schimb, preşedintele SUA va vizita o bază militară americană din Coreea de Sud.
"Preşedintele nu va vizita zona demilitarizată. Nu este suficient timp în program. Ar fi trebuit să fie zona demilitarizată sau Camp Humphreys. Niciun preşedinte nu a vizitat Camp Humphreys şi am crezut că acest lucru are mai mult sens în ceea ce priveşte transmiterea unui mesaj şi şansa de a discuta cu trupele aflate acolo. Guvernul sud-coreean a plătit majoritatea costurilor pentru construirea acestei baze şi pentru relocarea unora dintre forţele americane şi a familiilor acestora. În plus, devine un clişeu vizitarea zonei demilitarizate", a precizat oficialul american.
Secretarul american al Apărării, James Mattis, a vizitat săptămâna trecută zona demilitarizată dintre Coreea de Nord şi Coreea de Sud şi a transmis un mesaj de avertizare către Phenian să înceteze provocările în regiune.Aproximativ 28.500 de militari americani sunt staţionaţi în Coreea de Sud ca o moştenire a războiului coreean din perioada 1950-1953, care s-a încheiat cu un armistiţiu, nu cu un tratat de pace. Baza militară Camp Humphreys se află la aproximativ 90 de kilometri sud de Seul şi a fost recent extinsă.
Oficialul guvernamental al SUA a mai precizat, sub protecţia anonimatului, că Donald Trump încă mai crede în utilizarea diplomaţiei pentru a opri ameninţarea nord-coreeană.
"Preşedintele nu a spus că diplomaţia este o pierdere de timp. El a menţionat că discuţiile directe cu regimul din Coreea de Nord au fost o pierdere de timp. Discuţiile directe cu nord-coreenii nu sunt înţelepte în acest moment şi în viitorul apropiat, în absenţa unei schimbări semnificative a comportamentului regimului. Aş vrea să adaug că această administraţie, încă din primele sale zile, a arătat clar că uşa este deschisă Coreei de Nord pentru dialog substanţial. Coreea de Nord a dat dovadă de zero intenţie să se angajeze în discuţii substanţiale cu oricine din lume pe această temă - nici cu Coreea de Sud, nici cu Statele Unite, nici măcar cu China", potrivit sursei citate.
Donald Trump se va deplasa în Japonia, Coreea de Sud, China, Vietnam şi Filipine în perioada 3-14 noiembrie.(Mediafax)

Postat în:: , ,

ziarul universul

Ziarul Universul

Săptămânal de informare, anchetă şi comentarii. Fondat: 1884 Luigi Cazzavillan, 2001 Ion Cilica-Deaconu Contact.

Lasa un comentariu