>
  • Politica

  • Economie

  • Sport

  • Actualitate

  • Editorial

  • Social

  • Dezvaluiri

Emmanuel Macron: Donald Trump şi Vladimir Putin sunt o ameninţare la adresa valorilor occidentale de toleranţă şi deschidere

Donald Trump şi Vladimir Putin reprezintă o ameninţare la adresa valorilor occidentale de toleranţă şi deschidere, dar izolarea celor doi lideri ar fi contraproductivă, a declarat marţi preşedintele francez Emmanuel Macron, într-un interviu pentru BBC.

"Explicaţia pentru abaterile lor este paranoia, ameninţarea constantă pe care o văd şi dorinţa lor de a proteja ceva cu orice preţ. Dar uită de faptul că popoarele lor doresc şi deschidere, întrucât sunt conectate la restul lumii. Dacă încercăm să îi respingem la nivel european şi să le spunem că acţionează în conformitate cu valorile lor, încălcându-le pe ale noastre, îi vom pierde. Rolul Franţei în acest sens este păstrarea valorilor şi căutarea unui mod de unificare politică la nivelul Europei", a spus Macron.
Preşedintele Franţei consideră că deschiderea Muzeului Luvru din Abu Dhabi este un simbol pentru toleranţă şi diversitate în regiune.
"Suntem în epicentrul unei serii de conflicte şi lupte în lumea musulmană. Din punctul meu de vedere, este foarte important să-i susţinem pe cei care apără un Islam deschis. La nivel european, avem nevoie de un plan colectiv, de un scop comun, de imaginaţie comună. Asta a fost forţa Stat Islamic - o promisiune a morţii. Şi cred că una dintre problemele societăţii occidentale în ultimul deceniu a fost abandonarea imaginaţiei, a ambiţiei şi a viziunii. Nimeni nu este impresionat de piaţa unică, de piaţa financiară, de reformele privind forţa de muncă sau de perspectiva bugetară. [Oamenii] sunt motivaţi de un plan important, de o poveste", a mai spus Macron.

Emmanuel Macron a preluat mandatul prezidenţial acum şase luni, promiţând să transforme economia, societatea, chiar şi identitatea Franţei. De atunci a efectuat 28 de vizite oficiale în străinătate şi a prezentat noi propuneri pentru reformarea Uniunii Europene, menite să ofere Blocului comunitar o viziune colectivă şi să promoveze avantajele acestuia.(Mediafax)

Postat în:: , ,

ziarul universul

Ziarul Universul

Săptămânal de informare, anchetă şi comentarii. Fondat: 1884 Luigi Cazzavillan, 2001 Ion Cilica-Deaconu Contact.

Lasa un comentariu