>
  • Politica

  • Economie

  • Sport

  • Actualitate

  • Editorial

  • Social

  • Dezvaluiri

Iohannis, un nou atac la Guvern: Este total inoportun ca măsurile fiscale să fie implementate de la 1 ianuarie 2018. Este nevoie de o amânare semnificativă


Klaus Iohannis a declarat, luni, că implementarea măsurilor fiscale preconizate de către Guvern începând cu 1 ianuarie este ”total inoportună”, preşedintele susţinând că este nevoie de evaluări şi simulări ale impactului, motiv pentru care este nevoie de ”o amânare semnificativă”.

Preşedintele Iohannis a afirmat că evenimentele din ultimele zile i-au confirmat evaluarea iniţială faţă de proiectul Guvernului de modificare a Codului Fiscal.
”Mi-am arătat întregul scepticism faţă de anunţatele modificări în legislaţia fiscală. Am numit comportamentul PSD o ţopăială fiscal-bugetară şi tot ce am auzit şi astăzi îmi confirmă că evaluarea mea a fost exactă. Aş fi preferat un guvern hotărât care să facă evaluări serioase, cu simulări făcute de specialişti. Nu am văzut aşa ceva, ci tot întâlniri între aceiaşi politicieni care au ieşit cu aceleaşi opinii”, a declarat Iohannis.
Întrebat dacă a mai stat de vorbă cu Mihai Tudose pe această temă, Iohannis a răspuns negativ. ”N-am mai discutat cu premierul, dar am văzut că, în afară de iniţiator, toată lumea este împotriva modificărilor. Ar trebuie să dea de gândit oricui vrea să facă asemenea modificări”, a comentat şeful statului, adăugând că este nevoie de ”o amânare semnificativă” a aplicării acestor măsuri.”Este total, dar total inoportun să se ţintească ca dată de implementare 1 ianuarie 2018”, a conchis Iohannis.
Iohannis: Este păcat să plătească comunităţile locale ţopăielile fiscal-bugetare
Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, luni, că îngrijorările primarilor privind scăderea veniturilor la buget, în urma modificărilor fiscale, sunt îndreptăţite, adăugând că este păcat ca ele să plătească pentru ţopăielile fiscal-bugetare ale guvernării PSD-ALDE.
Întrebat dacă sunt îndreptăţite îngrijorările primarilor, potrivit cărora modificările la Codul Fiscal le vor scădea veniturile la buget, şeful statului a răspuns: „Evident că sunt îndreptăţite”.
„În măsura în care impozitul pe venit scade de la 16% la 10% şi în condiţiile în care cam jumătate, 47% din aceste sume merge înapoi la administraţiile publice locale, este clar că vor scădea veniturile acestor administraţii şi vor scădea semnificativ. Sunt bani care aproape peste tot sunt folosiţi, de regulă, pentru investiţii importante şi foarte păcat să plătească comunităţile aceste ţopăieli fiscal-bugetare”, a adăugat Iohannis.
De altfel, preşedintele s-a referit la aceste modificări şi în discursul pe care l-a ţinut Gala Asociaţiei Municipiilor din România. ”Zilele acestea trăim iarăşi unul dintre acele momente când se încearcă schimbarea întregii baze a Codului Fiscal fără ca aceste lucruri să fie, în detaliu discutate, de exemplu, cu dumneavoastră. Sper să reuşiţi să convingeţi guvernanţii că lucrurile pot fi rezolvate şi mai bine”, le-a spus Iohannis primarilor prezenţi la gală.
Iohannis, despre protestele de duminică: Românii au făcut bine că şi-au spus părerea
Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, luni, că românii au făcut bine că şi-au spus părerea, protestând duminică seară împotriva modificărilor PSD-ALDE la legile Justiţiei, adăugând că abordarea coaliţiei este una „total contraproductivă”.
Întrebat cum comentează şi ce efecte au protestele de duminică seară, Iohannis a răspuns: „Este lesne de înţeles de ce protestează românii, fiindcă abordarea pe aceste modificări în legislaţia pe Justiţie sunt, în primul rând, lipsite de transparenţă”.
Preşedintele a spus că PSD şi ALDE nu ar trebui să persiste în a ignora părerile contrare, aceasta fiind o atitudine contraproductivă.
„Sunt şi aici, culmea, schimbări care se doresc a fi făcute împotriva sistemului şi cred că această abordare pe care o are PSD-ALDE în ultima vreme, de a merge totdeauna împotriva tuturor, este o abordare total contraproductivă, iar românii bine au făcut că şi-au spus părerea”.
Câteva mii de persoane s-au strâns, duminică seară, în Piaţa Victoriei din Capitală şi au plecat apoi în marş către Palatul Parlamentului, aceştia manifestând şi la sediul Ministerului Justiţiei faţă de modificările aduse proiectului legilor justiţiei.
Manifestanţii au ţinut un moment de reculegere în Piaţa Universităţii, în semn de respect faţă de victimele Revoluţiei, şi au intonat imnul de mai multe ori, pe parcursul marşului. Ei au scandat ”Justiţie, nu corupţie”, ”PSD, ciuma roşie", Nu vrem să fim o naţie de hoţi” sau ”Jos Guvernul”.(Mediafax)

Postat în:: , ,

ziarul universul

Ziarul Universul

Săptămânal de informare, anchetă şi comentarii. Fondat: 1884 Luigi Cazzavillan, 2001 Ion Cilica-Deaconu Contact.

Lasa un comentariu