>
  • Politica

  • Economie

  • Sport

  • Actualitate

  • Editorial

  • Social

  • Dezvaluiri

Ministrul rus de Externe: SUA sunt responsabile pentru comportamentul regimului ucrainean şi indulgenţa faţă de neonazişti


Statele Unite poartă o responsabilitate specială pentru comportamentul regimului ucrainean şi indulgenţa faţă de neonazişti, a declarat marţi ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, relatează site-ul agenţiei Tass.
"Nu va surprinde pe nimeni. Statele Unite poartă o responsabilitate specială pentru comportamentul autorităţilor de la Kiev, întrucât Washingtonul le controlează, de fapt", a spus Lavrov.
Şeful diplomaţiei de la Moscova consideră că Uniunea Europeană şi NATO ar trebui să fie mai severe cu Ucraina şi să ceară un comportament civilizat din partea Kievului.
"Atât UE, cât şi NATO, au curtat activ actualul regim ucrainean. Cele două ar trebui să se gândească la disponibilitatea regimului ucrainean de a accepta valorile europene. În primul rând, ar trebui să ceară autorităţilor de la Kiev să arate respect faţă de regulile comportamentului civilizat şi să pună capăt atrocităţilor desfăşurate de către gunoaiele neonaziste, care încearcă să conducă lucrurile în ţară şi să-şi impună voinţa. Un lucru de reţinut este că un grup de radicali şi extremişti au organizat lovitura de stat din februarie 2014, încălcând un acord semnat de trei ţări europene - Franţa, Germania şi Polonia. Extremiştii au comis apoi masacru la Odessa şi din alte oraşe, însă toate aceste crime rămân nesoluţionate, deşi Consiliul Europei a înfiinţat un organism special care să investigheze ceea ce s-a întâmplat la Maidan şi la Odessa pe 2 mai 2014. Nu am văzut încă rezultatele anchetei lansate de autorităţile ucrainene, care a fost susţinută de organizaţia europeană respectivă", a mai spus Lavrov.(Mediafax)

Postat în:: , ,

ziarul universul

Ziarul Universul

Săptămânal de informare, anchetă şi comentarii. Fondat: 1884 Luigi Cazzavillan, 2001 Ion Cilica-Deaconu Contact.

Lasa un comentariu