>
  • Politica

  • Economie

  • Sport

  • Actualitate

  • Editorial

  • Social

  • Dezvaluiri

Tudose: Eu am încredere în OLAF


Premierul Mihai Tudose a precizat, luni, răspunzând unei întrebări, că el are încredere în Oficiului European pentru Combaterea Fraudelor (OLAF), instituţia europeană ale cărei investigaţii au stat la baza acuzaţiilor formulate de DNA la adresa preşedintelui PSD Liviu Dragnea.

Întrebat dacă are încredere în OLAF, Tudose a răspuns: „Dumnezeule, asta chiar e o întrebare, nu?”.
„Da, eu am încredere în OLAF”, a continuat Tudose.
Dosarul lui Liviu Dragnea a fost deschis de către DNA ca urmare a unui sesizări a OLAF (Oficiul european antifraudă), transmisă procurorilor pe 30 septembrie 2016, privind suspiciuni de obţinere nelegală pentru lucrări de reabilitare de drumuri judeţene a unor fonduri europene.Procurorii DNA spun că cei care făceau parte din grup ar fi conceput activitatea acestuia în etape, în funcţie de zonele, firmele şi influenţa pe care le aveau. Primul pas, în viziunea DNA, ar fi fost privatizarea Tel Drum şi transferarea din proprietatea CJ Teleorman "în sfera de influenţă şi control a suspectului Liviu Nicolae Dragnea, prin persoane interpuse".
Ulterior, precizează DNA, ar fi fost create mai multe firme controlate de cei care ar fi făcut parte din grupare, care aveau rol de interpus în atribuirea unor contracte publice.(Mediafax)

Postat în:: , ,

ziarul universul

Ziarul Universul

Săptămânal de informare, anchetă şi comentarii. Fondat: 1884 Luigi Cazzavillan, 2001 Ion Cilica-Deaconu Contact.

Lasa un comentariu