>
  • Politica

  • Economie

  • Sport

  • Actualitate

  • Editorial

  • Social

  • Dezvaluiri

Video Guvernul Tudose trece primul test politic. Moţiunea de cenzură a fost respinsă - surse/ Tudose, către PNL: Cred că veţi sta departe de guvernare o lungă perioadă de timp/ Băsescu a propus viitorul premier | VIDEO, LIVE TEXT


Moţiunea de cenzură "PSDragnea, în campanie mumă, la putere ciumă", iniţiată de PNL şi susţinută USR şi PMP, este supusă dezbaterii şi votului plenului reunit al celor două Camere, joi, de la ora 11. Opoziţia solicită retragerea încrederii acordată Guvernului Tudose, pentru a opri distrugerea economiei şi scoaterea României din UE, afirmând că demiterea Guvernului trebuie să ducă la abogarea OUG care a generat „haosul fiscal”, potrivit textului moţiunii de cenzură. Liberalii organizează simultan o manifestaţie în faţa Palatului Parlamentului, un lanţ uman în jurul clădirii. Moţiunea dezbătută joi în Parlament are însă puţine şanse să treacă, în condiţiile în care UDMR a anunţat că se abţine, rămânând să fie votată de aleşii PNL, USR şi PMP.
14.00 Moţiunea de cenzură la adresa Guvernului Tudose a picat, aceasta nereuşind să întrunească numărul necesar de voturi pentru a fi adoptată. Potrivit unor surse politice, moţiunea a fost votată de 156 de aleşi, fiind nevoie de minimum 233 de voturi.
13.12.  A început votul în plenul reunit pentru moţiunea de cenzură la adresa Guvernului Tudose, social democraţii prezenţi spunând, la apel, "Prezent, nu votez". Primul strigat la apel a fost chiar premierul Mihai Tudose, cel împotriva căruia este îndreptată moţiunea de cenzură.
Pentru a trece moţiunea, Opoziţia are nevoie de cel puţin 233 de voturi.
Munteanu: PSD asigură cvorumul de şedinţă, dar nu va vota la moţiunea de cenzură
Liderul grupului parlamentar PSD din Cameră, Ioan Munteanu, a precizat, joi, că parlamentarii social-democraţi vor fi prezenţi la şedinţa de plen comun în care se supune la vot moţiunea de cenzură, dar nu se vor pronunţa prin vot.

„PSD dă o dovadă clară de democraţie: prezenţa parlamentarilor PSD în sală asigură cvorumul de şedinţă. Fără parlamentarii PSD, această dezbatere nu ar fi putut avea loc”, a spus Munteanu.
„Ne cereţi voturile, nu o să o facem. De-a lungul anilor fiecare grup parlamentar a votat în funcţie de intersele politice, nu am avut a face comentarii împotriva deciziilor acestora. Aşa vom proceda şi noi azi. Grupurile PSD vor fi prezente pentru a asigura cvorumul. Vorbim de decmocraţie, unii o clamează, noi o facem”, a adăugat Munteanu.
El a arătat că această decizie a fost luată la CExN al PSD de la Băile Herculane, unde s-a analizat activitatea Guvernului şi s-a constatat că multe dintre nerealizări au fost îndeplinite, stadiul actual al îndeplinirii măsurilor din programul de guvernare fiind la zi.
„Moţiunea nu are nicio şansă sau, aşa cum spun unii colegi mai vocali, va fi un eşec al opoziţiei. Asigurăm premierul, miniştrii, Guvernul că au tot sprijinul parlamentarilor PSD –ALDE”, a mai spus Munteanu.
Parlamentarii PSD solicitaţi să spună cum votează la moţiunea de cenzură răspund: "Prezent, nu votez".
Tudose, către PNL: Cred că veţi sta departe de guvernare o lungă perioadă de timp
Premierul Mihai Tudose le-a spus parlamentarilor liberali, după dezbaterea moţiunii de cenzură, că ”din păcate pentru ei şi din fericire pentru România crede că vor sta departe de guvernare o lungă perioadă de timp”.

”O să răspund unor parlamentari care, în numele lor sau şi în numele grupului, chiar s-au dovedit a fi purtători de mesaje constructive, cu critica de rigoare – dlui Kelemen şi dlui Băsescu. Domnule preşedinte Băsescu, multe din lucrurile pe care le-aţi spus sunt în curs de rezolvare, unele deja sunt rezolvate – blocarea posturilor şamd. Ceea ce mă face să cred că e şi o opoziţie serioasă. În altă ordine de idei, dle preşedinte aţi început să îmbătrâniţi. Când eraţi mai tânăr nu dădeaţi niciodată ouăle înapoi”, a spus Mihai Tudose după dezbaterea moţiunii de cenzură.
El i-a criticat, însă, pe liberali.
”În ceea ce priveşte demersul celeilalte părţi a opoziţiei, de la fantome şi – lucru de neexplicat cred că nici medical – să vii la tribuna Parlamentului să spui că deficitul este dublu faţă de anul trecut, avem şi o parte cu poze, mi se pare o inconştienţă. Ceea ce toruşi rămâne definitoriu pentru zona pe care o reprezentaţi este gestul colegului nostru care de la o familie săracă, care în loc să ia pâinea de un leu pe care o ştie toată lumea, a luat o pâine de şase lei, că deh, era o familia săracă liberală, l-a lăsat şi fără mâncare. Din păcate pentru dvs şi din fericire pentru România cred că veţi sta departe de guvernare o lungă perioadă de timp”, a adăugat premierul.
Dumitrescu(PNL): Domnule Tudose, meritaţi porecla de premierul paralel; Aţi primit OUG în plic?
Liderul senatorilor PNL, Iulian Dumitrescu, a declarat, miercuri, la dezbaterea moţiunii de cenzură, că Mihai Tudose ar merita “porecla de premierul paralel”, afirmând că “balaurul” numit “statul paralel” a fost inventat pentru a justifica “rateurile Guvernului”.

"Pentru a vă justifica rateurile şi neputinţa aţi inventat un balaur despre care spuneţi că nu-şi lasă Guvernul să-şi vadă de treabă şi anume statul paralel, numit pleonastic şi ilegitim. (...) Aceasta moţiune de cenzură este o rezoluţie a noastră, a partidelor din opoziţie, împotriva Guvernului paralel şi ilegitim condus de domnii Mihai Tudose şi Liviu Dragnea. Şi când spun Guvern paralel mă refer la faptul că Guvernul premierului Mihai Tudose este paralel cu interesele, nevoile şi aşteptările românilor, iar când spun guvern ilegitim, mă refer la faptul că guvernul adevăratului premier Liviu Dragnea a declarat război românilor şi economiei româneşti într-un vârtej de minciuni şi populism nemaiîntâlnite în România ", a declarat Iulian Dumitrescu, în Plenul Parlamentului.
Iulian Dumitrecu l-a înrebat pe premierul Mihai Tudose dacă ordonanţa de urgenţă privind modificarea Codului fiscal a fost scrisă de membrii Guvernului sau a primit-o în plic de la “aşa-zişii reprezentanţi ai statului paralel şi ilegitim”.
“Dacă aţi primit-o în plic înseamnă că sunteţi un premier marionetă pe care nu doar Opoziţia ar trebui să-l dea jos, dar şi deputaţii şi senatorii PSD-ALDE. Dacă nu aţi primit-o în plic înseamnă că nu aveţi nimic de a face cu interesele nevoile şi problemele românilor şi toţi cei care au fost aleşi de români indiferent de culoarea lor politică ar trebui să voteze demiterea dumneavoastră(…)”, a spus Dumitrescu.
Liberalul a afirmat că Mihai Tudose ar merita porecla de “premierul paralel”.
“În încheiere domnule prim-ministru Mihai Tudose vreau să vă spun că dacă nu vă asumaţi responsabilităţi şi nu faceţi lucruri, aruncând vina pe cai verzi pe pereţi, vă declar răspicat aici, în faţa membrilor Parlamentului României, că aţi meritat porecla de premierul paralel şi că trebuie să lăsaţi pe altcineva în locul dumneavoastră care ştie şi poate să se ocupe de treburile ţării", a spus liberalul.
13.00 Băsescu propune viitorul premier: Am convingerea că moţiunea va trece.Îl propun pe Siegfried Mureşan
Fostul preşedinte Traian Băsescu a declarat joi, în plenul reunit unde se dezbate moţiunea de cenzură, că are convingerea că aceasta va trece, motiv pentru care îl propune pe Siegfried Mureşan în funcţia de viitor premier.

"Pentru că am convingerea că moţiunea va trece şi pentru că nimeni nu a spus de premier, vă propun viitorul premier în persoana lui Siegfried Mureşan" , a declarat Traian Băsescu, de la tribuna Parlamentului.
Siegfried Mureşan este vicepresedinte al Comisiei de Buget a Parlamentului European. Nu este pentru prima dată când numele său este prima opţiune a fostului şef de stat pentru a deţine funcţia de premier.
În 2016, Traian Băsescu anunţa că Partidul Mişcarea Populară a decis ca Siegfried Mureşan să fie premierul propus din partea formaţiunii.
USR: România nu merită ca al treilea om în stat să fie condamnat penal pentru furt de voturi
Preşedintele USR, Dan Barna, a declarat joi, la dezbaterea moţiunii de cenzură împotriva Guvernului Tudose, că România nu merită ca al treilea om în stat să fie condamnat penal pentru furt de voturi, cerându-i încă o dată demisia lui Liviu Dragnea din funcţia de preşedinte al Camerei Deputaţilor.

„USR va vota moţiunea de cenzură pentru demiterea Guvernului Tudose şi cerem încă o dată demisia lui Liviu Dragnea din funcţia de preşedinte al Camerei Deputaţilor. România nu merită ca al treilea om în stat să fie o persoană condamnată penal pentru furt de voturi şi anchetat pentru un nou dosar de fraudă şi constituirea unui grup infracţional care ne propune un stat cu justiţie decorativă, paralel cu statul de drept, într-adevăr”, a susţinut Barna.
De asemenea, liderul USR a precizat că partidele aflate la putere, PSD şi ALDE, se află într-o „fundădură” şi responsabil de acest lucru este liderul social-democrat, Liviu Dragnea.
„Omul care v-a adus în această fundătură este nimeni altul decât Liviu Dragnea. Omul care a confiscat toată puterea, inclusiv pe a Guvernului devenit marionetă, inclusiv puterea dumneavoastră ca parlamentari. A confiscat toată puterea ca să rezolve, ducându-vă cu el, cu totul alt obiectiv decât programul de guvernare. Un obiectiv mic, meschin şi uman. Nişte probleme personale şi de grup de natură penală. Iar pentru atingerea acestui obiectiv, România, justiţia, statul de drept sunt sacrificate în aceste zile, cinic şi conştient, ca daune colaterale pentru atingerea acestui obiectiv”, a precizat Barna.
Totodată, preşedintele USR a mai spus că, potrivit datelor formaţiunii, Guvernul Tudose a îndeplinit chiar mai puţine măsuri din programul de guvernare, faţă de câte a îndeplinit Guvernul Grindeanu.
„În această dezbatere, USR a actualizat raportul privind stadiul realizării programului de guvernare. La aproape 5 luni de la investire, Guvernul Tudose a reuşit să îndeplinească doar 11 dintre cele 343 de măsuri pe care Guvernul nu le îndeplinise sau le îndeplinise doar parţial. Dacă Guvernul Grindeanu reuşise să ducă la bun sfârşit 50 de măsuri în cinci luni de mandat, Guvernul Tudose a reuşit 11. Până la această oră, când dezbatem această moţiune, Guvernul Tudose a îndeplinit numai 3% din programul de guvernare. Adevărul crud este că Mihai Tudose şi cabinetul său a arătat că este un premier chiar mai slab decât Sorin Grindeanu”, a subliniat Dan Barna.
Turcan(PNL): Plecaţi să vă susţineţi şeful la DNA? Guvernul acţionează împotriva interesului naţional
Liderul deputaţilor PNL, Raluca Turcan, a criticat, miercuri, plecarea din sală a mai multor parlamentari PSD-ALDE, de la dezbaterea moţiunii de cenzură, întrebându-i dacă merg să îşi susţină liderul la DNA şi afirmând că Guvernul acţionează împotriva interesului naţional.

"Atât de previzibil pentru PSD. Oare unde plecaţi? Să vă susţineţi şeful pe treptele DNA? PSD rămâne în mod evident cel mai mare duşman al democraţiei şi la fel de intolerant cu libertatea de exprimare ca în anii '90. (...) Acţiunile acestui Guvern sunt din ce în ce mai evident orientate împotriva interesului naţional. Se guvernează împotriva cetăţenilor, iar sfidarea şi aroganţa de care aţi ajuns să daţi dovadă au atins cote greu de imaginat”, a declarat liderul deputaţilor PNL, Raluca Turcan.
Raluca Turcan le-a transmis lui Liviu Dragnea, Călin Popescu Tăriceanu şi premierului Mihai Tudose, că deşi „au mai fost aroganţi cu dosare penale”, niciunul nu a îndrăznit să schimbe legi şi reguli pentru a scăpa din faţa justiţiei sau de eventuale sentinţe.
Deputatul PNL a afirmat că liderii coaliţiei de guvernare, alături de premierul Tudose, vor să revină la „modalităţi de operare dinaintea integrării în Uniunea Europeană", transmiţându-le că ţara nu va permite acest lucru.
"Trăiţi cu iluzia că puteţi să umpleţi toate funcţiile publice cu agramaţi şi needucaţi, că puteţi schimba legile pentru a scăpa de propriile dosare, că vă puteţi da proprietăţi de la stat la preţuri derizorii, dar vă faceţi socoteli greşite şi veţi ajunge să daţi socoteală pentru tot ceea ce faceţi în momentul de faţă. (...)”, a spus liderul deputaţilor liberali.
Turcan a afirmat că niciun inamic al României nu ar fi reuşit să acţioneze mai eficient împotriva interesului ţării decât o face actualul Guvern.
„Crimă politică este atunci când, la nivelul comisiilor parlamentare, audiaţi condamnaţii. De ce nu mutaţi comisiile parlamentare direct la Jilava dacă vă preocupă mai mult condamnaţii decât cei mulţi, dacă vă preocupă mai mult audierile fictive decât să faceţi legi pentru popor? Niciun lider al majorităţii, niciun ministru, niciun europarlamentar nu a luat atitudine atunci când, într-un mod securistic, au fost atacate organizaţiile nonguvernamentale, atunci când au fost iniţiate legi care să le facă viaţa un coşmar", a spus Turcan.
Mai mulţi parlamentari PSD şi ALDE au părăsit sala de plen, după ce senatorul USR Ramona Dinu a dat citire moţiunii de cenzură.
12.55 Tudose: Vom da o OUG astfel încât niciun salariat din mediul IT să nu-i scadă veniturile
Premierul Mihai Tudose a declarat, joi, că singura problemă reală din moţiunea de cenzură se referă la angajaţii din IT, dar că Executivul va aproba săptămâna viitoare o ordonanţă de urgenţă, astfel încât niciun salariat din mediul IT să nu îi scadă veniturile.

”Singura problemă care este reală, încă, în curs de rezolvare, săptămâna viitoare, este cea cu angajaţii din IT, care sunt scutiţi de impozit. Pentru această categorie vom da o Ordonanţă, care să echilibreze lucrurile, astfel încât niciun salariat din mediul IT să nu-i scadă veniturile”, a declarat premierul Mihai Tudose.
El a precizat că sectorul IT este o prioritate şi va fi o prioritate strategică în continuare pentru România.
”Ne dorim să-i susţinem, să contribuim la dezvoltarea sa. La fel vom proceda şi cu veniturile personalelor cu dizabilităţi”, a adăugat premierul Tudose.
Tudose: La momentul preluării guvernării, toate proiectele de infrastructură, blocate sau nu existau
Premierul Mihai Tudose a declarat, joi, în timpul dezbaterii moţiunii de cenzură, că la momentul preluării guvernării toate proiectele de infrastructură ”ori erau blocate sau nu existau”, precizând că în cursul anului 2017 s-au făcut progrese semnificative.

”Vorbind despre infrastructură, la momentul preluării guvernării, toate proiectele de infrastructură (...) ori erau blocate sau nu existau. Pe parcursul anului am reuşit să îndreptăm această situaţie şi să facem progrese semnificative. În materie de autostrăzi, a fost finalizată procedura de transmitere la Comisia Europeană a aplicaţiei de finanţare pentru proiectul autostrăzii Sebeş-Turda. De asemeni, pentru Ploieşti-Braşov. Guvernul a demarat procedurile de acord cu Banca Mondială, iar primul lot deja a fost contractat. În ceea ce priveşte autostrada Sibiu-Piteşti au fost deschise ofertele pentru loturile 1 şi 5, iar pentru drumul expres în regim de autostradă Piteşti-Craiova au fost deschise ofertele pentru toate loturile”, a declarat Mihai Tudose.
El a spus că, în total, anul acesta a trimis către ANAP lucrări de proiectare şi execuţie în valoare de 14,8 miliarde de lei.
”Calea ferată - în acest domeniu au fost lansate licitaţii însumând peste 2,8 miliarde de lei din fonduri europene. (...) La transportul aerian, este primul an din ultimii muţi ani când s-au luat două aeronave noi la Tarom. De asemeni, aeroportul Henri Coandă a suferit modernizări, s-au asfaltat 67 de mii de metri pătraţi din calea de rulare, de asemeni modernizarea terminalulor şi dublarea capacităţii de procesare a pasageilor pe ambele fluxuri...Într-un singur an, ceea ce dvs nu aţi realizat împreună cu tehnocraţii în tot timpul cât aţi fost la putere”, a adăugat premierul.
Mihai Tudose, către Opoziţie: Vă dăm personal manualul de clasa a V-a. Dacă acolo sunteţi, e în regulă
Premierul Mihai Tudose a declarat, joi, la dezbaterea moţiunii de cenzură, că 2017 a fost primul an din mulţi ultimi ani când elevii au primit manualele şcolare la timp, la începutul şcolii, el spunând că aceştia nu au mai învăţat după fiţiuci, ca în anii precedenţi.

”Aţi vorbit despre haosul din Educaţie. Vă reamintesc că acesta e primul an din mulţi ultimi ani când manualele şcolare au fost la timp, la începutul şcolii. Nu au mai învăţat după fiţuici, ca pe vremea dumneavoastră. În al doilea rând, am finalizat construcţia a 46 de grădiniţe, 24 de şcoli... Ăla de clasa a cincea, pentru dumneavoastră, vi-l dăm personal. Dacă acolo sunteţi, e în regulă”, a spus Mihai Tudose, deranjat de râsetele parlamentarilor din Opoziţie.
El a mai spus că în actuala guvernare s-au făcut progrese ”semnificative” în ceea ce priveşte învăţământul dual, prin finalizarea a 100 de clase.
Totodată, premierul a prezentat şi măsuri luate pentru sprijinirea studenţilor, printre care transport gratuit pentru studenţi pe calea ferată şi majorarea de 2,5 ori a fondului de burse.
"Tot în moţiunea dvs am citit ceva foarte grav, anume că Educaţia ar fi în declin şi că elevii nu ar avea manuale. În lumea dvs nu erau manuale. Diferenţa anul acesta faţă de anul trecut: anul trecut s-au cheltuit pe manuale şi pe acele suplimente 700 de miliaone de lei. Anul acesta s-au asigurat toate manualele cu 40 de milioane de lei. Poate mai puneţi nişte întrebări despre unde şi cine a cheltuit banii respectivi"
12.34 Dragnea şi Tăriceanu au plecat de la moţiune pentru a participa la o dezbatere despre problemele pensionarilor 
Liviu Dragnea şi Călin Popescu Tăriceanu participă, la ora transmiterii ştirii, la o dezbatere organizată de pensionarii social-democraţi, chiar în timpul şedinţei de plen unde se discută şi votează moţiunea de cenzură.

Dezbaterea organizată de pensionarii sociali democraţi are loc la Grupul PSD din Camera Deputaţilor, acolo unde au ajuns şi preşedinţii celor două Camere, Liviu Dragnea şi Călin Popescu Tăriceanu.
12.00 Atmosfera de la mitingul PNL, organizat în faţa clădirii unde se încearcă demiterea guvernului PSD-ALDE
11.45 Tudose: PNL face un spectacol rupt de realitate/ Dragnea şi Tăriceanu, în prima bancă la discurs
Premierul Mihai Tudose a declarat, la începutul dezbaterilor pe moţiunea de cenzură, că PNL este într-o realitate diferită faţă de ceea ce a făcut Executivul şi vorbeşte despre un haos care nu există.
”Apreciez în primul rând gestul colegilor de la PNL de a lăsa o colegă mai nouă să citească textul, neasumându-şi practic conţinutul. O moţiune de cenzură reprezintă un drept constituţional şi un exerciţiu cât se poate de democratic. Din păcate dvs aţi transformat acest drept legitim într-o oportunitate de a fi populişti, demagogi, de a face un spectacol bazat pe un scenariu total rupt de realitate”, a declarat premierul Mihai Tudose.
El a mai spus că va prezenta realitatea de drept, moment în care parlamentarii Opoziţiei au vociferat.
”Lăsaţi-i domnule preşedinte, că există un mod de manifestare. Asta e, atât pot”, a adăugat Tudose.
Liviu Dragnea şi Călin Popescu Tăriceanu nu au prezidat şedinţa de plen reunit dedicată moţiunii de cenzură, în schimb, în timpul discursului premierului au intrat în sală şi s-au aşezat în prima bancă.
UPDATE 11.05 Aleşii PSD au părăsit joi sala de plen, în timp ce parlamentarii ALDE se află în sală.
Potrivit unor informaţii, în sala de plen au rămas 70 de parlamentari PSD şi ALDE pentru a asigura cvorumul de şedinţă necesar desfăşurării plenului în care se va vota moţiunea de cenzură. Dacă toţi aleşii puterii ar fi părăsit sala de plen, şedinţa ar fi fost suspendată din lipsă de cvorum.
Potrivit unor informaţii obţinute de la aleşii PSD, cei rămaşi vor spune "Prezent. Nu votez", în momentul în care se va supune votului moţiunea.
Mai mulţi aleşi PSD au părăsit joi sala de plen, înainte de a începe dezbaterile. UDMR a anunţat că se va abţine de la vot.
UPDATE 11.02 Şedinţa a început. Dragnea şi Tăriceanu nu prezidează şedinţa de plen
Preşedinţii celor doua Camere, Liviu Dragnea şi Călin Popescu Tăriceanu, nu prezidează şedinţa de plen reunit de joi, în care se dezbate şi supune votului moţiunea de cenzură împotriva Guvernului Tudose, reuniunea fiind condusă la nivel de vicepreşedinţi.

La ora transmiterii acestei ştiri, şedinţa plenului reunit al celor două Camere a început.
Şedinţa este condusă, de la prezidiu, de vicepreşedintele Camerei, Gabriel Vlase, şi vicepreşedintele Senatului, Niculae Bădălău.
Moţiunea de cenzură este citită de senatorul USR Nicoleta Dinu.
Orban: Moţiunea are argumente suficient de puternice să convingă orice parlamentar
Preşedintele PNl Ludov Orban a declarat joi, înainte de dezbaterea din plenul reunit pe marginea moţiunii de cenzură, că PNL va continua să lupte cu puterea abuzivă, indiferent de rezultatul de azi, susţinând că argumentele aduse de opoziţie sunt suficiente să convingă orice parlamentar.

"E o obligaţie morală pentru PNL să depună moţiunea de cenzură, într-un moment în care guvernarea PSDragnea duce România spre nicăieri. Moţiunea are argumente suficient de puternice să convingă orice parlamentar care ascultă de raţiune şi nu de dictatul lui Liviu Dragnea", a declarat Ludovic Orban.
Întrebat de şansele pe care moţiunea le are să treacă, în condiţiile în care UDMR se abţine de la vot, Orban a declarat că "nu întotdeauna este vorba de matematică. Indiferent de ce se întâmplă azi, PNL continuă să lupte cu această putere abuzivă, care încearcă să acapareze Justiţia. (...) Există alternativa guvernării clar conturată. PNL poate oricând să guverneze. Dacă UDMR se abţine, face o greşeală".
USR: Guvernul actual este casa de mentenanţă a lui Dragnea
Preşedintele USR, Dan Barna, a declarat, miercuri, înaintea dezbaterii şi votului moţiunii de cenzură, că actualul Guvern funcţionează ca o casă de mentenanţă pentru liderul PSD, Liviu Dragnea, motivând foloseşte resursele statului pentru obiective personale.

„Guvernul actual al României este un Guvern toxic care funcţionează ca o casă de mentenanţă pentru liviu Dragnea. De un an de zile, ceea ce s-a întâmplat în România a fost ca toate resursele statului să fie folosite pentru un obiectiv personal, individual - probleme penale ale unora şi ale liderului principal al PSD”, a susţinut Barna.
De asemenea, liderul USR a spus că formaţiunea, alături de cetăţenii români, reprezintă „statul paralel”.
„Intrăm la dezbaterea moţiunii de cenzură şi toţi colegii de la USR purtăm pe braţ această banderolă care simbolizează statul paralel pentru că ce se întâmplă în aceste zile în România arată că există, într-adevăr, o paralelă între ceea ce înţeleg politicienii şi statul paralel, care înseamnă, de fapt, antijustiţie, lupta împotriva corupţiei, susţinerea justiţiei, şi un stat de drept. În momentul de faţă, în Parlament se discută abandonul statului de drept şi atunci, da, noi cei de la USR, alături de cetăţenii României, suntem statul real, statul paralel cu ceea ce înseamnă politicienii corupţi, care în momentul de faţă vor să transforme justiţia într-o instituţie handicapată, la cheremul majorităţii.”, a adăugat Dan Barna.
În ceea ce priveşte şansele ca moţiunea de cenzură să treacă, Barna a precizat că matematica nu este neapărat în favoarea lor, dar că au încredere în subiectele care vor fi dezbătute şi în argumentele pe care le vor prezenta.
UPDATE 10.52
PNL a anunţat că organizează un lanţ uman în jurul Parlamentului, joi, de la ora 11, când începe dezbaterea moţiunii de cenzură, şi i-a invitat pe cei nemulţumiţi de politicile economice ale Guvernului şi de preconizatele modificări din justiţie să se alăture manifestaţiei organizate de liberali.
Câteva sute de oameni s-au strâns, până la ora transmiterii ştirii, în jurul Palatului Parlamentului.
Manifestanţii au pancarte cu mesaje precum "Justiţie, nu corupţie", "Dragnea, te aşteaptă DNA", "Dragnea, nu uita, ţara nu-i moşia ta", "PSDragnea: În campanie mumă, la putere ciumă".
Liberalii au anunţat că s-au consultat în ultimele zile cu reprezentanţi ai sindicatelor şi patronatelor şi cu organizaţii neguvernamentale civice pe tema ”modului dezastruos” în care PSD conduce ţara. ”PNL luptă cu toate armele constituţionale pentru a opri distrugerea economiei şi subordonarea instituţiilor democratice independente de către guvernarea PSDragnea. Pentru aceasta e nevoie de susţinerea cetaţenilor care pot şi trebuie să-şi exprime public nemulţumirile şi să ceară parlamentarilor să voteze moţiunea de cenzură iniţiată de PNL”, precizează sursa citată.
Ştirea iniţială
PNL şi USR solicită retragerea încrederii acordate Guvernului Tudose, pentru a opri distrugerea economiei şi scoaterea României din UE, afirmând că demiterea Guvernului trebuie să ducă la abogarea OUG care au generat „haosul fiscal”, potrivit textului moţiunii de cenzură.
”Vă îndemnăm să votaţi pentru adoptarea acestei moţiuni de cenzură şi retragerea încrederii acordate guvernului Tudose, pentru că ştim că este singurul lucru corect care mai rămâne de făcut în acest moment. Prin votul dumneavoastră, opriţi distrugerea economiei, încetaţi atacul la Justiţie, nu scoateţi România din Uniunea Europeană!”, afirmă PNL în moţiunea de cenzură intitulată „PSDragnea, în campanie mumă, la putere ciumă”.
PNL susţine că demiterea Guvernului Tudose trebuie să ducă “imediat şi automat la abrogarea ordonanţelor de urgenţă care au generat haosul fiscal şi să oprească atacul la independenţa Justiţiei”. „Actuala guvernare PSD-ALDE a reuşit într-un timp record să provoace un haos generalizat în toate domeniile vitale – de la sănătate şi educaţie, la fiscalitate, justiţie sau infrastructură”, arată PNL.
Liberalii susţin că beneficiile unei creşteri economice substanţiale au fost anulate de măsurile populiste şi haotice luate în economie de "cuplul de economişti de renume mondial Dragnea - Tudose împotriva mediului de afaceri şi a contribuabililor oneşti din această ţară".
“Iresponsabilitatea, prostia şi ticăloşia sunt puse împreună de Dragnea şi camarila sa într-o combinaţie letală, care nu poate conduce România decât spre dezastru!”, se mai arată în moţiune.
Intenţia depunerii unei moţiuni a fost anunţată de către preşedintele PNL, Ludovic Orban, pe 8 noiembrie. Propunerea sa a fost confirmată printr-o decizie luată în mod unanim de către Biroul Politic Executiv al PNL pe 13 noiembrie. ”Ordonanţa care a răvăşit sistemul fiscal din România, care pune în pericol dezvoltarea economică a României, care creează un haos în toate domeniile, care reprezintă un atac împotriva mediului de afaceri şi angajaţilor, atât din sectorul privat, cât şi din sectorul public, alături de înrăutaţirea dramatică a tuturor indicatorilor economici stau la baza acestei decizii”, a motivat preşedintele PNL, Ludovic Orban, adoptarea deciziei.
Tot atunci liberalii au decis ca negocierile cu celelalte grupuri parlamentare să fie conduse de către liderii de grup ai PNL de la Camera Deputaţilor şi Senat, Raluca Turcan, respectiv Iulian Dumitrescu. Prima întâlnire a liderilor de grup liberali a avut loc pe 14 noiembrie, cu conducerea USR, acest partid fiind cooptat la redactarea moţiunii. "Am decis să iniţiem împreună această moţiune de cenzură şi, de asemenea, să ne adresăm celorlalte formaţiuni de opoziţie să susţină această moţiune de cenzură. Este în interesul românilor să scăpăm de această guvernare falimentară", a declarat liderul deputaţilor PNL Raluca Turcan, la Parlament, după întâlnirea cu reprezentanţii USR.
La rândul său, preşedintele USR, Dan Barna, a declarat că USR şi PNL lucrează la un text comun al moţiunii de cenzură. "Susţinem această moţiune de cenzură. (...) Timp de un an de zile această guvernare coruptă şi toxică nu a făcut altceva decât să încerce să strâmbe legile României, pentru că în situaţia aceasta suntem şi am văzut mesajul cetăţenilor, pentru a rezolva probleme punctuale, probleme de clică ale actualei majorităţi PSD-ALDE şi atunci o moţiune de cenzură este în mod evident instrumentul democratic şi instrumentul parlamentar pe care îl avem la dispoziţie şi pe care îl susţinem cu toată tăria pentru a oferi cetăţenilor alternativa unei guvernări normale care să se refere la ceea ce înseamnă guvernarea unui stat", a declarat Dan Barna.
PNL a reuşit să obţină şi susţinerea PMP, chiar dacă partidul condus de Traian Băsescu a criticat faptul că liberalii nu vin cu o alternativă la actualul guvern. „În mod categoric vom susţine orice demers împotriva PSD, însă îmi pun două întrebări: unu - atunci când un partid de opoziţie serios vrea să dărâme un Guvern, trebuie să vină şi cu un plan de rezervă bine definit. Îmi primul rând vrem să ştim, dacă îl dăm jos pe Tudose, pe cine punem în loc?”, a spus, marţea trecută, preşedintele executiv al PMP, Eugen Tomac.
Însă şirul succeselor PNL s-a oprit aici. Întâlnirea cu grupul minorităţilor naţionale din Camera Deputaţilor nu a adus decât promisiunea că membrii grupului vor analiza textul moţiunii, text pe baza căruia vor lua o decizie. „A fost o discuţie, nu o negociere (...) Am să le transmit colegilor mei textul moţiunii şi vom avea o şedinţă luni în care vom analiza acest text. Dincolo de chestiunea punctuală a moţiunii a fost o discuţie foarte bună pe teme foarte diverse”, a declarat deputatul Varujan Pambuccian, liderul de grup al minorităţilor.
Convorbirile din 14 noiembrie cu conducerea UDMR s-au dovedit fără rezultat pentru liberali, în pofida argumentelor lor „Indiferent de etnie este în interesul cetăţenilor acestei ţări să facem ca prosperitatea să ajungă mai repede şi mai mult la nivelul cetăţeanului de rând. Şi românii şi maghiarii îşi doresc exact exact acelaşi lucru. Discuţia cu dl Hunor Kelemen a fost ca în urma consultării cu colegii din UDMR să se poziţioneze faţă de acest demers al Opoziţiei (...) Vor discuta cu colegii din UDMR pentru că domniile lor consideră că sunt şi unele măsuri bune care s-au luat în actuala guvernare. Probabil că vor face o analiză temeinică şi vor decide în consecinţă”, a spus Raluca Turcan.
A doua zi însă, preşedintele Uniunii, Kelemen Hunor, a anunţat că parlamentarii UDMR nu vor semna textul moţiunii de cenzură, invocând deschis declaraţii ale lideri ai PNL percepute ca ostile faţă de minoritatea maghiară. „Relaţia UDMR-PNL e o relaţie care în acest moment e destul de încărcată de nişte declaraţii din partea colegilor de la PNL. Nu poţi să chemi moţii şi să spui să fie pregătiţi la Ţebea că vor fi chemaţi iarăşi în luptă împotriva maghiarilor, nu poţi spune ca şef de partid aşa ceva, iar apoi să ceri voturile noastre”, a spus Hunor pentru MEDIAFAX.
Preşedintele UDMR a spulberat speranţele opoziţiei că Uniunea ar putea susţine moţiunea de cenzură împotriva guvernului Tudose anunţând că parlamentarii Uniunii au decis să se abţină de la vot. „Nu putem susţine moţiunea de cenzură, cum nu putem susţine nici în totalitate Guvernul. Probabil că ne vom abţine la vot, asta înseamnă că ambele bile vor fi introduse în urna neagră. Dacă pe parcurs se schimbă ceva, până la dezbaterea moţiunii de cenzură, nu ştim când se va întâmpla, vă vom anunţa”, a precizat, marţi, liderul UDMR.
Kelemen Hunor a spus că, în urma analizei textului moţiunii de cenzură, a rezultat că e imposibil ca UDMR să o susţină. „Am analizat textul moţiunii de cenzură, pentru că orice decizie se ia în funcţie de text. Am informat colegii mei despre discuţia purtată cu Raluca Turcan şi cu Iulian Dumitrescu care a avut loc săptămâna trecută şi am analizat tot ce înseamnă în acest moment moţiunea de cenzură şi votul moţiunii de cenzură, oferta celor care au iniţiat moţiunea de cenzură, dacă propun ceva în locul Guvernului actual şi am constatat că nu există, la concluzii, altceva decât deficit 3%, nevoie de transparenţă şi reducerea birocreaţiei, dar nu nume de premier, direcţia în care vor să ducă ţara, nu politici publice în sectoarele cele mai importante şi nu elementele din programul de guvernare, măcar baza pe care se poate construi un program de guvernare. În aceste condiţii, e greu să susţii o moţiune de cenzură, e aproape imposibil”, a explicat preşedintele Uniunii.
În tabăra puterii, nu par să existe motive de îngrijorare. Premierul Mihai Tudose a declarat, vineri, după şedinţa CExN al PSD de la Băile Herculane, că moţiunea de cenzură depusă de PNL, este un instrument legitim al opoziţiei, dar va fi o oportunitate de a prezenta românilor ceea ce a făcut la guvernare în ultimul an. ”Cred că pe lângă faptul că este un instrument legitim al opoziţiei şi un instrument al opoziţiei este şi o oportunitate de a prezenta românilor ceea ce am făcut la guvernare în ultimul an”, a declarat şeful Executivului.
La rândul, preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a spus că nu are emoţii legate de faptul că parlamentari social-democraţi ar putea vota moţiunea.
De asemenea, preşedintele ALDE Călin Popescu-Tăriceanu a declarat miercuri că parlamentarii ALDE vor fi prezenţi la dezbaterea moţiunii de cenzură pentru a vedea ce au de spus iniţiatorii acesteia. Tăriceanu susţine însă că şansele demersului sunt nule. "Vom fi prezenţi în sală, am şi majorat timpul de dezbatere cu 50%. Vom fi prezenţi în sală şi nu am hotărât să nu votăm, dar vreau să ascultăm şi argumentele de la Opoziţie. Va fi interesant să vedem ce argumente au. Mi se pare că este mai degrabă un exerciţiu de imagine. PNL ştie că are şanse zero ca moţiunea să treacă, vor să arate că se agită şi se agită fără rost", a declarat Călin Popescu Tăriceanu, preşedintele ALDE.
În perioada negocierilor purtate de liberali au fost parcurşi şi paşii procedurali prevăzuţi de către Constituţie. Textul moţiunii a fost depus, vineri, la Biroul Permanent, iar documentul a fost lecturat luni într-o şedinţă de plen comun a celor două Camerei. Miercuri, Birourile Permanente reunite au stabilit ca dezbaterea şi votul să aibă loc joi, începând cu ora 11.
PNL a anunţat că va organiza un lanţ uman în jurul Parlamentului, joi, de la ora 11, când începe dezbaterea moţiunii de cenzură, şi îi invită pe cei nemulţumiţi de politicile economice ale Guvernului şi de preconizatele modificări din justiţie să se alăture manifestaţiei organizate de liberali. ”Partidul Naţional Liberal cheamă oamenii nemulţumiţi de guvernarea PSD - ALDE să ia atitudine şi să vină mâine, la ora 11.00 în Parcul Izvor din Bucureşti pentru a face un lanţ uman în jurul Parlamentului României în timpul dezbaterii moţiunii cenzură iniţiată de PNL: «PSDragnea, în campanie mumă, la putere ciumă»”, se arată într-un comunicat al biroului de presă al PNL.(Mediafax)

Postat în:: , ,

ziarul universul

Ziarul Universul

Săptămânal de informare, anchetă şi comentarii. Fondat: 1884 Luigi Cazzavillan, 2001 Ion Cilica-Deaconu Contact.

Lasa un comentariu