>
  • Politica

  • Economie

  • Sport

  • Actualitate

  • Editorial

  • Social

  • Dezvaluiri

Video Petre Daea şi-a cumpărat vestă de lână, lucrată manual, de la Piaţa Ţărănească: "Să ţină şi la spate că vine iarna" / Campania "Alege oaia", lansată sâmbătă la Sibiu


Ministrul Agriculturii, Petre Daea, a mers, sâmbătă, la Sibiu, iar primul popas a fost la Piaţa Ţărănească Transilvania, locul unde sunt primiţi doar producătorii autorizaţi, iar de aici a cumpărat mai multe produse locale, între care şi telemea de Sibiu şi haine de lână.

"Nu vreau cadou". Asta a spus ministrul Daea la fiecare stand, fiind primit cu tot felul de atenţii ale producătorilor locali.
În schimb, a gustat din fiecare produs, până când şi-a dat seama că piaţa e mare. "Aoleo, nu mai ies de aici", a spus Daea în momentul în care a ajuns la producătorii de telemea.
Şi chiar dacă nu a vrut să ia atenţiile, Daea a cumpărat de peste tot produse.O bucată de caş cu 50 de lei, telemea, gem cu 10 lei, usturoi, flori, sirop de brad, ciorapi şi o vestă groasă de lână. Rând pe rând, produsele au fost luate de oamenii cu care se afla ministrul în piaţă.
"Numai puţin, să ţină şi la spate că vine iarna. Ăştia ne fac sănătoşi (n.r. ciorapii de lână). Am luat ciorapi deja", a spus Daea în momentul în care a ajuns la un stand cu haine de lână. Şi ca să reziste la iarnă, şi-a cumpărat, cu 150 de lei, o vestă de lână.
În spate, oamenii se strângeau curioşi să vadă ce se întâmplă.
"Mă uit să vă ce fac aici", spune o femeie.
"E domnul ministru al Agriculturii", a venit răspunsul din staff-ul ministrului.
De la Piaţa Ţărănească, ministrul Petre Daea a plecat la Prefectura Sibiu, unde se întâlneşte cu autorităţi locale şi cu producători, în cadrul Campaniei ”Alege oaia”, care este lansată, sâmbătă, la Sibiu.(Mediafax)

Postat în:: , ,

ziarul universul

Ziarul Universul

Săptămânal de informare, anchetă şi comentarii. Fondat: 1884 Luigi Cazzavillan, 2001 Ion Cilica-Deaconu Contact.

Lasa un comentariu