>
  • Politica

  • Economie

  • Sport

  • Actualitate

  • Editorial

  • Social

  • Dezvaluiri

Vremea se schimbă. ANM: Precipitaţiile se extind în toată ţara, iar la munte va ninge. De când este valabilă informarea meteo


Directorul executiv al Administraţiei Naţionale de Meteorologie, Florinela Georgescu, a declarat, pentru MEDIAFAX, că, de duminică, precipitaţiile se vor extinde în toată ţara, iar la munte ploile se vor transforma în ninsori, astfel temperaturile vor fi cuprinse între -5 şi cel mult 10 grade.

"Pe parcursul zilei de duminică, precipitaţiile vor fi din ce în ce mai multe, se vor extinde în toată ţara, iar la munte va ninge. În noaptea de duminică spre luni, vor fi ninsori în toate zonele de munte, iar luni spre marţi precipitaţii solide vor fi şi în zonele mai joase din partea de nord, nord-vest şi centru", a explicat Florinela Georgescu.
Meteorologul a precizat că sâmbătă, vremea va fi asemănătoare celei de vineri, respectiv închisă cu ceaţă densă, în special în sudul şi estul ţării.
Noaptea vor fi minime de până la -5 grade, iar maximele, doar în anumite zone, vor atinge 10 grade."Temperaturile, treptat, vor mai scădea şi probabil că maximele nu vor mai depăşi 10 grade, iar minimele vor deveni negative în toată ţara. Deci, minimele, pe timpul nopţii, vor fi de la -5 grade până la un grad, iar maximele din timpul zilei vor fi cuprinse între un grad, în partea de nord a Moldovei, sper 8-9 grade, în regiunile sudice", a adăugat directorul executiv al ANM.
De asemenea, vremea se păstrează închisă şi cu temperaturi scăzute şi după mijlocul săptămânii viitoare. Situaţia se va îndrepta din punct de vedere al precipitaţiilor, dar, ca temperaturi, nu vor fi variaţii extraordinare.
Precipitaţiile, anunţă ANM, vor lipsi doar vreo două zile pentru că de 1 decembrie, acestea vor reveni sub toate formele.(Mediafax)

Postat în:: , ,

ziarul universul

Ziarul Universul

Săptămânal de informare, anchetă şi comentarii. Fondat: 1884 Luigi Cazzavillan, 2001 Ion Cilica-Deaconu Contact.

Lasa un comentariu