>
  • Politica

  • Economie

  • Sport

  • Actualitate

  • Editorial

  • Social

  • Dezvaluiri

CRIZA transferării Ambasadei americane la Ierusalim: Donald Trump l-a anunţat pe Mahmud Abbas că va muta reprezentanţa diplomatică/ UE, Rusia şi ţări musulmane avertizează SUA


Donald Trump, preşedintele Statelor Unite, l-a anunţat marţi seară pe Mahmud Abbas, liderul Autorităţii Palestiniene, că, în pofida avertismentelor, intenţionează să transfere Ambasada SUA din Israel de la Tel Aviv la Ierusalim, o recunoaştere implicită a oraşului drept capitală a statului evreu.

Vladimir Putin semnalează că statutul Ierusalimului trebuie determinat doar prin negocieri
Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, consideră că statutul Ierusalimului trebuie determinat prin negocieri între Israel şi Autoritatea Palestiniană, respingând practic iniţiativa omologului său american, Donald Trump, care intenţionează mutarea Ambasadei SUA în acest oraş.
Vladimir Putin l-a sunat marţi seară pe Mahmoud Abbas, preşedintele Autorităţii Palestiniene."Cei doi lideri au discutat probleme din Orientul Mijlocu, iar Vladimir Putin a exprimat susţinere pentru relansarea imediată a negocierilor de pace israelo-palestiniene, abordând inclusiv tema statutului oraşului Ierusalim, în scopul găsirii unor soluţii corecte pentru ambele părţi", a transmis Kremlinul, potrivit agenţiei Tass.
Donald Trump l-a anunţat pe Mahmud Abbas că va muta reprezentanţa diplomatică
Donald Trump l-a informat pe Mahmud Abbas că intenţionează să mute sediul Ambasadei Statelor Unite de la Tel Aviv la Ierusalim, a transmis marţi seară Biroul preşedintelui Autorităţii Palestiniene, potrivit site-ului Ynetnews.com.
"Preşedintele SUA a avut conversaţii telefonice cu premierul Israelului, Benjamin Netanyahu, cu regele Abdullah al Iordaniei şi cu preşedintele Autorităţii Palestiniene, Mahmud Abbas", a confirmat Casa Albă.
Donald Trump ar urma să facă miercuri un anunţ despre Ambasada SUA în Israel.
Autoritatea Palestiniană, ţări arabe şi Turcia au avertizat Statele Unite să nu transfere Ambasada de la Tel Aviv la Ierusalim.
Autoritatea Palestiniană: Donald Trump nu a precizat când va muta Ambasada la Ierusalim
Autoritatea Palestiniană a transmis că preşedintele SUA, Donald Trump, nu i-a dezvăluit liderului palestinian, Mahmud Abbas, când intenţionează să mute Ambasada americană din Israel de la Tel Aviv la Ierusalim.
"Preşedintele Mahmud Abbas (Abu Mazen) a primit un telefon din Statele Unite. Preşedintele Donald Trump i-a comunicat intenţia de a transfera Ambasada SUA de la Tel Aviv la Ierusalim. Preşedintele Abbas a avertizat că o astfel de hotărâre ar putea avea efecte grave asupra procesului de pace şi asupra siguranţei şi stabilităţii regiunii şi lumii", a declarat Nabil Abu Rdainah, purtătorul de cuvânt al Biroului preşedintelui Autorităţii Palestiniene.
Cu toate acestea, oficialul palestinian a subliniat că Donald Trump nu a precizat când va decide mutarea Ambasadei, situaţie care sugerează că liderul american ar putea amâna din nou decizia.
UE l-a avertizat pe Donald Trump să evite decizia 
Uniunea Europeană l-a avertizat, marţi, pe preşedintele Statelor Unite, Donald Trump, să evite decizia de a transfera Ambasada americană de la Tel Aviv la Ierusalim.
"Orice acţiune care ar submina eforturile diplomatice" în sensul coexistenţei în pace a două state, israelian şi palestinian, "trebuie pur şi simplu evitată", a declarat marţi Federica Mogherini, Înaltul reprezentant UE pentru Afaceri Externe.
Federica Mogherini a făcut aceste declaraţii după întrevederea pe care a avut-o la Bruxelles cu Rex Tillerson, secretarul de Stat al SUA.
"Trebuie găsită o soluţie prin negocieri pentru a stabili statutul Ierusalimului drept viitoare capitală a ambelor state", a adăugat Federica Mogherini, potrivit cotidianului Le Figaro.
Mutarea Ambasadei SUA de la Tel Aviv, amânată în luna iunie
Preşedintele SUA, Donald Trump, a decis, în iunie, amânarea mutării Ambasadei americane din Israel de la Tel Aviv la Ierusalim, decizia fiind criticată dur de Israel, dar salutată de Autoritatea Palestiniană şi de Iordania.
Donald Trump a exprimat intenţia relansării rapide a procesului de pace israelo-palestinian, în timp ce Mahmud Abbas, liderul Autorităţii Palestiniene, a cerut, la Casa Albă, încetarea "ocupaţiei", pledând pentru coexistenţa a două state, palestinian şi israelian. Donald Trump l-a primit pe 3 mai, la Casa Albă, pe Mahmud Abbas, aceasta fiind prima întâlnire oficială a celor doi lideri. Donald Trump a cerut relansarea negocierilor de pace între Israel şi palestinieni şi semnarea unui acord, fără însă a oferi detalii despre modul în care se poate ajunge la soluţionarea conflictului. "Sincer, nu cred că este ceva atât de dificil aşa cum au crezut oamenii ani întregi. Avem nevoie de voinţa ambelor părţi. Credem că Israelul vrea acest lucru, credem că Mahmud Abbas vrea, dacă vreţi amândoi vom ajunge la un acord. Vom face acest lucru, sunt şanse foarte mari", a afirmat atunci Donald Trump. "Am discutat cu Benjamin Netanyahu şi cu mulţi lideri israelieni, vom iniţia un proces care sperăm să conducă la pace; am auzit mereu că cel mai dificil acord ar fi cel între israelieni şi palestinieni; să demonstrăm contrariul", a adăugat Donald Trump. La rândul său, Mahmud Abbas a evidenţiat angajamentul pentru ajungerea la un acord de pace bazat pe înfiinţarea unui stat palestinian care să coexiste cu Israelul conform frontierelor din anul 1967. "Noi suntem deschişi noilor oportunităţi pentru pace. A venit vremea ca Israelul să înceteze ocupaţia", a afirmat Mahmud Abbas.
În februarie, Donald Trump s-a întâlnit la Casa Albă cu Benjamin Netanyahu. Cu acea ocazie, preşedintele american a evidenţiat relaţia specială a Statelor Unite cu Israelul, promiţând acţiuni pentru soluţionarea conflictului israelo-palestinian şi îndemnându-l pe premierul israelian să limiteze activităţile de colonizare în Cisiordania. "Statele Unite şi Israelul au o relaţie de nedespărţit. Statele Unite vor încuraja pacea şi un acord de pace major. Însă părţile implicate trebuie să negocieze direct un astfel de acord", a adăugat Donald Trump, notând că Israelul se confruntă cu grave provocări de securitate şi reiterând că acordul nuclear semnat de marile puteri cu Iranul este "unul dintre cele mai proaste". În acelaşi timp, Donald Trump l-a îndemnat pe Benjamin Netanyahu să limiteze activităţile de colonizare în Cisiordania. "Aş vrea să văd limitarea puţin a colonizării", a subliniat liderul de la Casa Albă. Întrebat dacă preferă soluţia coexistenţei a două state, israelian şi palestinian, sau dacă are în vedere alte opţiuni, Trump a răspuns atunci: "Sunt mulţumit cu cea care le place lor cel mai mult".
În aprilie, Rusia a exprimat preocupare pentru stagnarea procesului de pace israelo-palestinian, reiterând susţinerea pentru soluţia coexistenţei a două state, anunţând recunoaşterea Ierusalimului de Vest capitală a Israelului şi propunând Ierusalimul de Est drept capitală a viitorului stat palestinian.(Mediafax)

Postat în:: , ,

ziarul universul

Ziarul Universul

Săptămânal de informare, anchetă şi comentarii. Fondat: 1884 Luigi Cazzavillan, 2001 Ion Cilica-Deaconu Contact.

Lasa un comentariu