>
  • Politica

  • Economie

  • Sport

  • Actualitate

  • Editorial

  • Social

  • Dezvaluiri

Custodele Coroanei, principele Radu şi principesa Maria, rugăciune la reşedinţa din Elveţia


Marţi seară, la reşedinţa regală privată de la Aubonne din Elveţia, a fost rostită prima rugăciune de către IPS Mitropolitul Iosif, fiind prezenţi şi Margareta Custodele Coroanei, Principele Radu şi Principesa Maria, anunţă Casa Regală.

"Aseară, 5 decembrie 2017, la reşedinţa regală privată de la Aubonne (Elveţia), a fost rostită prima rugăciune de către IPS Mitropolitul Iosif, asistat de un preot ortodox de la Mitropolia Europei Occidentale şi de patru maici. Au fost prezenţi Margareta Custodele Coroanei, Principele Radu şi Principesa Maria. Vor fi rostite rugăciuni în fiecare seară la reşedinţa regală, până duminică, 10 decembrie 2017", se arată într-un mesaj postat pe pagina de Facebook a Familiei Regale a României.
Regele Mihai a încetat din viaţa, marţi, la ora 13.00, la reşedinţa sa din Elveţia, a anunţat Casa Regală a României.
Reprezentanţii mai multor ministere au convenit cu Casa Regală detaliile implicării lor în funeraliile Regelui Mihai, surse guvernamentale indicând că funeraliile vor avea loc pe 16 decembrie, iar cele trei zile de doliu naţional în intervalul 14-16 decembrie.Aeronava cu trupul monarhului va sosi în România miercurea viitoare, 13 decembrie, la ora 11.00.(Mediafax)

Postat în:: , ,

ziarul universul

Ziarul Universul

Săptămânal de informare, anchetă şi comentarii. Fondat: 1884 Luigi Cazzavillan, 2001 Ion Cilica-Deaconu Contact.

Lasa un comentariu