>
  • Politica

  • Economie

  • Sport

  • Actualitate

  • Editorial

  • Social

  • Dezvaluiri

Grupările de rebeli din Siria resping conferinţa pentru pace organizată de Rusia la Soci


Grupările de rebeli din Siria au respins conferinţa pentru pace, planificată de Rusia la Soci, argumentând că Moscova încearcă să înlocuiască procesul de pace coordonat de ONU la Geneva şi acuzând statul rus pentru comiterea unor crime de război în regiune, relatează site-ul agenţiei Reuters.

Într-o declaraţie comumă a 40 de grupări rebele, printre care şi unele dintre fracţiunile militare care au participat la mai multe runde de negocieri de pace de la Geneva, au susţinut că Moscova nu a exercitat presiuni asupra guvernului sirian pentru a ajunge la o înţelegere politică.
"Rusia nu a contribuit cu nimic în uşurarea suferinţei sirienilor şi nu a depus presiuni asupra regimului pe care îl susţine un garant al unei căi de a soluţiona conflictul", a arătat comunicatul grupărilor de rebeli sirieni.
Rusia, care a devenit o putere dominantă în Siria, în urma unei intervenţii militare efectuate în urmă cu doi ani, a primit susţinerea Turciei şi a Iranului pentru a organiza un congres, la Soci, pentru a discuta despre soluţionarea crizei siriane."Rusia reprezintă un agresor care a comis crime de război împotriva sirienilor. A sprijinit regimul militar şi i-a apărat politică, iar de şapte ani încearcă să împierdice condamnarea de către ONU a regimului preşedintelui sirian Bashar Assad", au mai declarat grupările de rebeli.
Deşi Moscova susţine că atacă doar militanţi, rebelii afirmă că raidurile aeriene conduse de aceasta au ucis câteva sute de civili din regiune.(Mediafax)

Postat în:: , ,

ziarul universul

Ziarul Universul

Săptămânal de informare, anchetă şi comentarii. Fondat: 1884 Luigi Cazzavillan, 2001 Ion Cilica-Deaconu Contact.

Lasa un comentariu