>
  • Politica

  • Economie

  • Sport

  • Actualitate

  • Editorial

  • Social

  • Dezvaluiri

Legile Justiţiei. Dana Gîrbovan (UNJR) îi dă replica liberalului Cătălin Predoiu după ce acesta a acuzat-o că a trimis amendamente, la Comisia specială, care „evaporă” competenţa DNA


Preşedintele UNJR, Dana Gîrbovan, a declarat că nu a trimis în miez de noapte niciun amendament membrilor Comisiei, aşa cum a afirmat deputatul PNL Cătălin Predoiu, aceasta subliniind că fostul ministru al Justiţiei induce în eroare opinia publică, prin omisiune.

„Domnul Cătălin Predoiu induce în eroare opinia publică prin omisiune, lăsând să se înteleagă că UNJR ar fi trimis Comisiei, la miez de noapte, propuneri privind înfiinţarea şi funcţionarea Secţiei pentru Investigarea Infracţiunilor din Justiţie. FAPTE: UNJR nu a trimis nici un amendament membrilor Comisiei la miezul nopţii, aşa cum fals a lăsat să se înţeleagă domnul deputat Cătălin Predoiu. În fapt, toată corespondenţa cu această Comisie parlamentară se face prin secretariatul ei şi nu direct cu membrii acesteia. La finalul sedinţei din data de 05.12.2017, după ce toate partidele au făcut declaraţii politice cu privire la înfiinţarea sau nu a unei direcţii/secţii în cadrul Parchetului General care să investigheze infracţiunile din justiţie, s-a decis ca în sedinţa de a doua zi să se vorbească pe amendamentele DEJA propuse”, a scris judecătorul Dana Gîrbovan, pe pagina sa de Facebook.
Preşedintele Uniunii Naţionale a Judecătorilor din România (UNJR) a mai subliniat că în proiectul iniţial de modificare a Legii 304/2004 privind organizarea judiciară exista o secţiune care viza înfiinţarea unei astfel de direcţii.
„La aceste propuneri deja incluse în proiect, alţi membrii ai Parlamentului au adus amendamente sau completări, iar asociaţiile profesionale au făcut propuneri de amendare/completare/eliminare. (...) Noi am extras propunerile deja existente, le-am sortat şi le-am pus împreună într-un document pentru a putea fi analizate mai uşor, forma finală fiind susţinută şi de Asociaţia Magistraţilor din România (AMR). (...) Dată fiind situaţia din Camera Deputaţilor din data de 06.12.2017, sedinţa programată pentru ora 14.00 s-a amânat pentru 16.00, apoi pentru 18.00, iar apoi s-a amânat pentru a doua zi. Aşadar, afirmaţia domnului deputat Cătălin Predoiu, preluată de presă, că UNJR ar fi trimis amendamente la miezul nopţii pentru o şedinţă ce era programată pentru dezbateri cu 10 ore înainte frizează atât, logica, cât şi starea de fapt”, a mai spus sursa citată.Deputatul PNL Cătălin Predoiu a precizat, joi, că a primit miercuri noaptea o serie de amendamente ale UNJR la Legea 304/2004 privind organizarea judiciară prin care se „evaporă” competenţa DNA în cazul în care în fapte de corupţie ar fi implicaţi magistraţi.
„Aseară (miercuri, n.r.) la ora 12.30 o parte dintre membrii Comisiei am primit pe mail o serie de amendamente propuse de UNJR privind înfiinţarea unei secţii speciale de anchetă a magistraţilor în cadrul Parchetului General. Potrivit acestor amendamente, competenţa DNA în cazul în care în fapte de corupţie sunt implicaţi magistraţi este evaporată. Este o lovitură care se încearcă la adresa competenţei DNA”, a spus Predoiu.(Mediafax)

Postat în:: , ,

ziarul universul

Ziarul Universul

Săptămânal de informare, anchetă şi comentarii. Fondat: 1884 Luigi Cazzavillan, 2001 Ion Cilica-Deaconu Contact.

Lasa un comentariu