>
  • Politica

  • Economie

  • Sport

  • Actualitate

  • Editorial

  • Social

  • Dezvaluiri

Ministrul Liviu Pop: Săptămâna viitoare vom aloca încă 145 de milioane de lei pentru plata hotărârilor judecătoreşti


Ministrul Educaţiei Naţionale, Liviu Pop, a anunţat, pe Facebook, că proiectul de hotărâre de Guvern prin care vor fi alocate încă 145 de milioane de lei din Fondul de rezervă al ministerului pentru plata sumelor provenite din hotărâri judecătoreşti a fost finalizat.

"Am finalizat Proiectul de HG prin care, săptămâna viitoare, vom aloca încă 145 de milioane de lei din fondul de rezervă al Ministerului pentru plata hotărârilor judecătoreşti. Astfel, plătim peste 90% din aceste hotărâri judecătoareşti la nivel naţional. Avem asigurată plata integrală a salariilor pentru luna aceasta", a scris, pe pagina sa de Facebook, ministrul Educaţiei Naţionale.
Liviu Pop precizează că anul viitor vor fi plătite dobânzile obţinute prin hotărâri judecătoreşti, din bugetul Ministerului Educaţiei Naţionale.
"Sper că atât Consiliile Judeţene cât şi toate Consiliile Locale vor rectifica în timp util bugetele, pentru ca până în 31 Decembrie 2017 toţi colegii din învăţământul preuniversitar să primească banii. De anul viitor aceste sume vor parcurge urmarorul traseu: Ministerul Educaţiei Naţionale, Inspectoratele Şcolare, Unitate şcolară. Şi tot de anul viitor, din bugetul Ministerului Educaţiei Naţionale, plătim dobânzile obţinute prin hotărâri judecătoreşti", a mai arătat Pop.(Mediafax)

Postat în:: , ,

ziarul universul

Ziarul Universul

Săptămânal de informare, anchetă şi comentarii. Fondat: 1884 Luigi Cazzavillan, 2001 Ion Cilica-Deaconu Contact.

Lasa un comentariu