>
  • Politica

  • Economie

  • Sport

  • Actualitate

  • Editorial

  • Social

  • Dezvaluiri

Patru NOI zone turistice în România - în ce judeţe se află. O staţiune va "apărea" la Marea Neagră


Ministerul Turismului a lansat în consultare publică proiectul de atestare ca staţiuni turistice de interes naţional a patru localităţi - Borşa (judeţul Maramureş), Dâmbovicioara (judeţul Argeş), oraşul Năvodari cu zona Mamaia Nord (judeţul Constanţa) şi comuna Moroeni din zona Peştera-Padina (judeţul Dâmboviţa).

Conform anunţului publicat pe site-ul ministerului, se are în vedere şi aprobarea atestării ca staţiuni turistice de interes local a localităţilor Cacica, Dorna Candrenilor, Poiana Stampei, Solca din judeţul Suceava şi a localităţii Onceşti din judeţul Maramureş.
Conform notei de fundamentare, pe termen mediu şi lung, proiectul de act normativ va crea un impact pozitiv în sensul că localităţile atestate vor putea fi promovate ca staţiuni turistice de interes naţional sau local şi vor avea şanse mai mari în atragerea de finanţări nerambursabile, în condiţiile în care unele programe de finanţare impun existenţa atestării ca staţiune turistică.
Impactul pozitiv este determinat de creşterea circulaţiei turistice şi totodată a cifrei de afaceri a investitorilor din turism.Investitorii din domeniul turismului pot accesa finanţări structurale europene pentru construirea de structuri de primire turistice. Prin realizarea acestor proiecte, localităţile se vor dezvolta din punct de vedere turistic, ceea ce va determina o creştere a numărului turiştilor de pe piaţa internă şi externă, scrie BM. (Mediafax)

Postat în:: , ,

ziarul universul

Ziarul Universul

Săptămânal de informare, anchetă şi comentarii. Fondat: 1884 Luigi Cazzavillan, 2001 Ion Cilica-Deaconu Contact.

Lasa un comentariu