>
  • Politica

  • Economie

  • Sport

  • Actualitate

  • Editorial

  • Social

  • Dezvaluiri

UPDATE: Trupul neînsufleţit al Regelui Mihai va fi adus în ţară pe 13 decembrie - surse/ Unde va fi depus şi care este programul provizoriu al funeraliilor


Trupul Regelui va fi depus în Holul de Onoare al Castelului Peleş iar slujba de înmormântare va avea loc la Curtea de Argeş, în noua Catedrală, se spune într-un comunicat al Casei Regale. În această seară, la ora 19, Custodele Coroanei va face o declaraţie de presă.

"Trupul neînsufleţit al Regelui Mihai I va fi depus în Holul de Onoare al Castelului Peleş, iar apoi pentru două zile în Sala Tronului, la Palatul Regal din Calea Victoriei. Slujba de înmormântare va avea loc la Catedrala Patriarhală. Înmormântarea va avea loc la Curtea de Argeş, în Noua Catedrală Arhiepiscopală şi Regală. (..) Începând de miercuri, cărţi de condoleanţe vor fi deschise simultan la Castelul Peleş, la Palatul Regal din Calea Victoriei şi la Palatul Elisabeta. Ele vor fi la dispoziţia publicului timp de 40 de zile", transmite Casa Regală a României.
Potrivit sursei citate, condoleanţe pot fi transmise online la adresa http://www.familiaregala.ro/mesaje/.
"Toţi cei care doresc să depună flori, jerbe sau coroane sunt invitaţi să o facă, începând de mâine, la Palatul Regal din Calea Victoriei, în faţa intrării principale", spune Casa Regală.Miercuri va fi făcut public, în detaliu, programul funeraliilor.
Ministrul Apărării, Mihai Fifor, a precizat, marţi, MEDIAFAX, că trupul neînsufleţit al Regelui Mihai va fi adus în ţară cu un avion militar, el menţionând că atât MApN cât şi MAI se vor implica în buna desfăşurare a ceremoniilor legate de înmormântarea fostului suveran.
"Trupul neînsufleţit al Regelui Mihai va fi adus în ţară cu un avion aparţinând ministerului Apărării, dar acest lucru nu se va întâmpla astăzi (marţi, n.r.). Atât ministerul Apărării, cât şi ministerul de Interne, se vor implica în ceremoniile care vor avea loc. Detaliile ceremoniilor urmează a fi anunţate întâi de Casa Regală", a spus Fifor pentru MEDIAFAX.
Regele Mihai a încetat din viaţa, marţi, la reşedinţa sa din Elveţia, a anunţat Casa Regală a României.
Începând de mâine, cărţi de condoleanţe vor fi deschise simultan la Castelul Peleş, la Palatul Regal din Calea Victoriei şi la Palatul Elisabeta. Ele vor fi la dispoziţia publicului timp de 40 de zile. Condoleanţe pot fi transmise online la adresa http://www.familiaregala.ro/mesaje/
Toţi cei care doresc să depună flori, jerbe sau coroane sunt invitaţi să o facă, începând de mâine, la Palatul Regal din Calea Victoriei, în faţa intrării principale".(Mediafax)

Postat în:: , ,

ziarul universul

Ziarul Universul

Săptămânal de informare, anchetă şi comentarii. Fondat: 1884 Luigi Cazzavillan, 2001 Ion Cilica-Deaconu Contact.

Lasa un comentariu