>
  • Politica

  • Economie

  • Sport

  • Actualitate

  • Editorial

  • Social

  • Dezvaluiri

Video Atmosfera de la Curtea de Argeş, cu câteva ore înainte de înmormântare: Zeci de oameni, unii cu steagul regal la ei, au venit să-l conducă pe Regele Mihai pe ultimul drum | FOTO, VIDEO


Primii oameni care vor să-l conducă pe Regele Mihai pe ultimul drum la Curtea de Argeş încep să ajungă la Noua Catedrală, cu câteva ore înainte de slujba de înhumare. ”Regele a fost un mare model, un mare om cu caracter”, spune, cu lacrimi în ochi, un bărbat plecat la ora 6.00 din Slatina.

VEZI MAI JOS GALERIA FOTO 
Zeci de oameni s-au strâns deja la Catedrala Arhiepiscopală din Curtea de Argeş, unde va fi îngropat Regele Mihai, aducând şi steagul regal. ”Regele era un reper moral pentru poporul român”, spune un bărbat din Filiaşi.
Bâlteanu Gheorghe, un bărbat din Filiaşi, judeţul Dolj, care a adus steagul regal, a spus că este extrem de trist. ”Simt durere în suflet, vin dintr-o familie de monarhişti”, a spus acesta. Întrebat de ce a adus steagul regal, acesta a răspuns: ”Pentru că-l iubesc”.Bâlteanu Gheorghe, care a avut ocazia să îl întâlnească pe Regele Mihai, a spus despre acesta că ”era un reper moral pentru poporul român”.
Un alt bărbat, Dumitrescu Gheorghe, venit din Râmnicu Vâlcea, a adus steagul României.
”E un moment istoric, a fost regele nostru. E un moment de tristeţe fiindcă pe timpul nostru la şcoală nu ştiam adevărul, şi la ora actuală se dezinformează mult. Nu contează vremea rea, ne despărţim de rege, a fost un om cinstit, curat, cu dragoste de ţară”, a afirmat acesta.
Oamenii prezenţi la Catedrala Arhiepiscopală din Curtea de Argeş încearcă să se adăpostească de ploaie până când sicriul cu trupul neînsufleţit al Regelui Mihai va fi dus la Curtea de Argeş.
Curtea de Argeş este oraşul care găzduieşte mormintele regilor României şi a primit titlul de "Oraş Regal" ca urmare a deciziei Consiliului Local al municipiului Curtea de Argeş, în semn de preţuire pentru legătura spirituală, identitară, culturală şi istorică dintre străvechea urbe şi Coroana Română.
Primii sosiţi au fost Elena Paraschiv şi Alexandru Paraschiv, care au spus că vor să fie prezenţi în timpul slujbei de înhumare în ciuda vremii şi a bolii.
”Moartea Regelui este ceva foarte greu, trebuia să fie la conducerea ţării, că era tare bine de noi”, a spus Elena Paraschiv. Întrebată cum vede Casa Regală pe mai departe, femeia a spus că îl vede la conducere pe nepotul Regelui Mihai, ”pentru că-i seamănă”.
La rândul lui, Alexandru Paraschiv a afirmat că moartea Regelui Mihai reprezintă ”o lipsă mare pentru români”.
Niculae Ţundrea a venit din Slatina pentru a asista la slujba de înhumare. Vizibil emoţionat, cu lacrimi în ochi, acesta a declarat că nu-i pasă de ploaie şi de drumul lung.
”N-am învăţat la istorie lucrurile astea pe care le văd acum şi le urmăresc cu atenţie. Regele a fost un model, un mare model, un mare om cu caracter, tot”, a spus Niculae Ţundrea, care a participat, anul trecut, şi la funeraliile Reginei Ana.
Un tânăr din Piteşti, Andrei, a spus că a venit la Curtea de Argeş pentru a asista la slujbă, chiar dacă moartea Regelui Mihai pentru el personal reprezintă ”moartea unui român”, întrucât, tânăr fiind, nu a trăit monarhia. ”Sper să fie mai vizibilă Casa Regală pe viitor”, a spus Andrei.
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Preafericitul Părinte Daniel, a oficiat la Bucureşti slujba de înmormântare a Majestăţii Sale Defuncte Regele Mihai, mii de oameni fiind prezenţi pe Dealul Patriarhiei pentru a asista la ceremoniile religioase.
La ora 14.00, cortegiul funebru a pornit spre Gara Regală Băneasa pe traseul Piaţa Unirii – Piaţa Universităţii – Piaţa Romană – Piaţa Victoriei – Piaţa Charles de Gaulle – Arcul de Triumf – Bd. Kiseleff – Gara Băneasa.
Ora 17.30. Trenul Regal soseşte în Gara din Curtea de Argeş. Militarii Brigăzii 30 Gardă, din vagonul mortuar vor preda altor militari, de pe peron, sicriul şi crucea. Semnal scurt de trompetă, urmat de marşuri funebre. Militarii parcurg peronul gării. Familia Regală va urma sicriul, în ordinea de precădere. La ieşirea din gară, se vor afla în faţă, Garda de Onoare şi Muzica Militară. Vor fi introduse sicriul şi apoi crucea în maşinile mortuare, iar cortegiul funerar se va deplasa spre Catedrala din Curtea de Argeş.
La ora 17.50, la Catedrala din Curtea de Argeş, va avea loc slujba de înhumare în Catedrală oficiată de ÎPS Mitropolitul Nifon, Arhiepiscop al Târgoviştei şi Exarh Patriarhal, ÎPS Calinic, Arhiepiscopul Argeşului şi Muscelului şi ÎPS Mitropolitul Iosif al Europei Occidentale alături de un sobor de preoţi.
Primarul oraşului regal Curtea de Argeş, Constantin Panţurescu, declara, corespondentului MEDIAFAX, că totul este pregătit pentru funeraliile Regelui Mihai şi că se aşteaptă la prezenţa a peste 10.000 de oameni.(Mediafax)

Postat în:: , ,

ziarul universul

Ziarul Universul

Săptămânal de informare, anchetă şi comentarii. Fondat: 1884 Luigi Cazzavillan, 2001 Ion Cilica-Deaconu Contact.

Lasa un comentariu