>
  • Politica

  • Economie

  • Sport

  • Actualitate

  • Editorial

  • Social

  • Dezvaluiri

De ce l-a eliberat Tribunalul Ilfov pe Dan Diaconescu: A dat dovezi temeinice de îndreptare


Omul de afaceri Dan Diaconescu a fost eliberat din închisoare deoarece a avut un comportament preponderent disciplinat, dând dovezi temeinice de îndreptare, arată Tribunalul Ilfov în motivarea eliberării.

Tribunalul Ilfov arată, în motivare, că, pe durata detenţiei, Dan Diaconescu a avut un comportament "corespunzător", nefiind sancţionat disciplinar şi fiind recompensat de 20 de ori, adică de 12 de ori cu suplimentarea dreptului la pachet şi vizită şi de opt ori cu permisiunea de ieşire din penitenciar.
"Tribunalul reţine că pe perioada detenţiei intimatul – condamnat a participat la activităţile de educaţie şi asistenţă psihosocială desfăşurate la nivelul secţiei de deţinere, figurând însă şi cu unele activităţi de la care a absentat din diferite motive justificate, generate de suprapunerea activităţilor din unitate (vizite, consult medical, instanţe, transferul în alte unităţi penitenciare etc.). În prezent parcurge programul de pregătire pentru liberare şi a elaborat şi publicat 5 lucrări ştiinţifice. Pe parcursul executării pedepsei, condamnatul a menţinut constant legătura cu mediul de suport prin vizite şi apeluri telefonice, a beneficiat de sprijin moral şi material din partea familiei", se arată în motivarea Tribunalului Ilfov.
Judecătorii arată că toate aceste aspecte conduc la concluzia că omul de afaceri a avut un comportament preponderent disciplinat, dând dovezi temeinice de îndreptare.De altfel, aceasta a fost şi concluzia Comisiei pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate din cadrul Penitenciarului Bucureşti – Jilava.
Pe 29 noiembrie 2017, Dan Diaconescu a fost eliberat din Penitenciarul Jilava, după ce a executat aproape trei ani de închisoare pentru şantaj.(Mediafax)

Postat în:: , ,

ziarul universul

Ziarul Universul

Săptămânal de informare, anchetă şi comentarii. Fondat: 1884 Luigi Cazzavillan, 2001 Ion Cilica-Deaconu Contact.

Lasa un comentariu