>
  • Politica

  • Economie

  • Sport

  • Actualitate

  • Editorial

  • Social

  • Dezvaluiri

Halep - Siniakova 6-1 1-3 în finală la Shenzhen! Simona îşi cedează serviciul pentru prima oară! Meciul se joacă în sală, fără spectatori

Finala turneului de la Shenzhen, dintre liderul mondial Simona Halep şi jucătoarea cehă Katerina Siniakova, cap de serie numărul şase şi locul 47 WTA, a fost mutată în sală, din cauza ploii. Meciul a început la 12:00, însă nu este televizat şi are loc fără spectatori.

13:22 Halep - Siniakova 6-1, 1-3! Iată ce se întâmplă: Simona se relaxează după un set impresionant şi cedează iniţiativa la prima minge de break a adversarei!
13:17 Halep - Siniakova 6-1, 1-2! Cehoaica pune ceva mai multă presiune pe umerii româncei în actul al doilea, câştigând un nou game de serviciu, la 30.
13:15 Halep - Siniakova 6-1, 1-1! Nicio şansă nu are adversara Simonei la retur: încă un game solid reuşit de favorita principală pe propriul serviciu.13:12 Halep - Siniakova 6-1, 0-1! Katerina întrerupe seria superbă a Simonei, adjudecându-şi al doilea game astăzi, după un as. Oare şi-a păstrat cehoaica energia pentru manşa secundă?
13:08 SEEET! Halep nu are adversară până acum în finala de la Shenzhen şi câştigă primul act după numai 25 de minute! Siniakova, deţinătoarea trofeului, nu şi-a creat nici măcar o minge de break, ceea ce înseamnă că Simona este de ne oprit pe propriul serviciu.
13:05 Halep - Siniakova 5-1! Dublu preak pentru Simona! Constănţeanca leagă patru game-uri la rând şi serveşte pentru actul inaugural după numai 23 de minute.
13:01 Halep - Siniakova 4-1! Continuă recitalul liderului mondial, care se deprinde la trei game-uri în sala din Shenzhen! Simona nu i-a oferit nicio minge de break adversarei până acum.
12:57 Halep - Siniakova 3-1! Break fulger pentru Simona, după o dublă greşeală a Katerinei! Sportiva noastră intră în controlul partidei cu o serie de 8 puncte consecutive!
12:55 Halep - Siniakova 2-1! Game alb pentru Simona, care preia rapid conducerea în finala de la Shenzhen!
12:52 Halep - Siniakova 1-1! Cehoaica îşi face şi ea serviciul, dar nu fără emoţii! Katerina a înfruntat două mingi de break ale Simonei, dar a ieşit cu bine dintr-un game care a totalizat 12 puncte.
12:46 Halep - Siniakova 1-0! Simona îşi câştigă serviciul în debutul meciului, la 30, şi păşeşte cu dreptul în prima finală din 2018!
12:43 A început finala de la Shenzhen, cu liderul mondial la serviciu! Haide, Simona!!! Oamenii urmăresc meciul în picioare, ca pe vremea lui Ilie Năstase.Din cauza vremii nefavorabile, partida dintre Halep şi Siniakova, programată sâmbătă, de la 08:00, a fost amânată de mai multe ori, iar în cele din urmă organizatorii au hotărât să o mute într-o sală care nu este dotată cu tribune şi condiţii de televizare.
Halep şi Siniakova se vor întâlni în finala de dublu, programată după cea de simplu, tot în sală. Cuplul format din Simona Halep şi Irina Begu va înfrunta perechea Barbora Krejcikova/Katerina Siniakova (Cehia), cap de serie numărul unu.
Potrivit organizatorilor, fanii care aveau bilete pentru aceste meciuri îşi vor primi banii înapoi.(Mediafax)

Postat în:: , ,

ziarul universul

Ziarul Universul

Săptămânal de informare, anchetă şi comentarii. Fondat: 1884 Luigi Cazzavillan, 2001 Ion Cilica-Deaconu Contact.

Lasa un comentariu