>
  • Politica

  • Economie

  • Sport

  • Actualitate

  • Editorial

  • Social

  • Dezvaluiri

Paul Stănescu confirmă acuzaţiile liderului PSD: Pahonţu mi-a transmis să colaborez, că Dragnea va fi executat, iar eu pot prelua PSD / Răspunsul dat de social-democrat


Social-democratul Paul Stănescu a declarat, miercuri, că directorul SPP Lucian Pahonţu i-a transmis printr-un prieten că e foarte bine să colaboreze pentru că va avea protecţie, că Liviu Dragnea va fi executat până în martie cel târziu şi că eventual el ar putea să preiau şi partidul.

„Vă pot spune următorul lucru: a venit un prieten la mine din partea unui înalt funcţionar al statului român, am înţeles că Pahonţu îl cheamă, şi mi-a spus următorul lucru: să-mi transmită - la 2 săptămâni după ce am fost numit vicepremier, ministru al Dezvoltării - că e foarte bine să colaborez, pentru că o să am protecţie, pentru că Liviu Dragnea va fi executat până în martie cel târziu şi că eventual eu aş putea să preiau şi partidul chiar”, a spus Stănescu.
El a arătat că i-a transmis lui Pahonţu, prin acelaşi prieten, că a greşit adresa.
„Am spus următorul lucru: te rog să-i spui că a greşit adresa total. Nu ştiu cine e Pahonţu, nu l-am văzut în viaţa mea. Niciodată nu m-am gândit să preiau partidul şi nici nu mă gândesc. Nu cred că SPP e de vină, cred că oamenii sunt de vină şi e impardonabil să se spună aşa ceva, eram vicepremier, asta înseamnă un atentat grav la democraţie”, a spus Stănescu.El a arătat că acest prieten nu este fostul premier Mihai Tudose şi că nu poate divulga identitatea acestuia.
Întrebat ce înseamnă „executat”, Stănescu a răspuns: „Ce înţelege toată lumea”.
Liderul PSD Liviu Dragnea a relatat, luni, că un prieten al vicepremierului Paul Stănescu a fost trimis de şeful SPP, Lucian Pahonţu, pentru a-i spune că Dragnea va fi "executat", iar Stănescu va fi "protejat" şi va ajunge preşedinte al social-democraţilor.(Mediafax)

Postat în:: , ,

ziarul universul

Ziarul Universul

Săptămânal de informare, anchetă şi comentarii. Fondat: 1884 Luigi Cazzavillan, 2001 Ion Cilica-Deaconu Contact.

Lasa un comentariu