>
  • Politica

  • Economie

  • Sport

  • Actualitate

  • Editorial

  • Social

  • Dezvaluiri

Prima finală WTA a carierei Mihaelei Buzărnescu, întreruptă pentru a patra oară din cauza ploii! Românca, la un pas de înfrângere LIVE UPDATE


Mihaela Buzărnescu (57 WTA, 29 de ani) se află, sâmbătă dimineaţă, în faţa celui mai important meci al carierei. La capătul unui traseu superb, "Miki" o înfruntă pe Elise Mertens (36 WTA, 22 de ani) în finala de la Hobart, prima a carierei, iar meciul a fost întrerupt la scorul de 6-1, 2-1 pentru belgiancă. Potrivit organizatorilor, partida se va relua în jurul orei 08:45.

Buzărnescu - Mertens 1-6, 6-4, 2-5 (40-40), întrerupt de ploaie
10:15 Mihaela şi ploaia prelungesc finala! Buzărnescu salvează două mingi de meci ale adversarei, apoi ploaia îşi face apariţia şi arbitrul de scaun e nevoit să le trimită pe cele două jucătoare la vestiare pentru a patra oară! De data aceasta, picăturile vin cum nu se poate mai bine pentru Mihaela, care are şansa să se adune şi să reintre într-un meci care părea, oricum, pierdut.09:59 Alive! Game-ul şase vine cu trei şanse de break, dar, în ciuda presiunii pe care o resimte la fiecare punct, Mihaela găseşte calea spre 2-4. Aceasta ar fi vestea bună. Cea proastă e că Buzărnescu rămâne la fel de irascibilă, iar starea de nervozitate creşte, parcă, de la punct la punct. Acest detaliu e esenţial în tenisul modern, iar impresia e că partea mentală reprezintă, în acest moment, marele minus pentru Miki.
09:49 Backhand-ul...Dusă la 15-30 de o dublă greşeală a adversarei, Mihaela are o şansă mare, dar jocul său s-a dezintegrat şi rateul vine, cumva, logic. "Miki" scapă două backhand-uri uşoare, Mertens ajunge la 4-1 şi se încurajează vocal, în timp ce semnele din tabăra româncei nu sunt prea bune.
09:45 Game-ul contrastelor şi o şansă imensă pentru Mertens. Început cu o dublă greşeală, continuat cu o eroare pe forehand şi un vole ratat, game-ul patru din setul decisiv se transformă într-unul de uitat pentru Buzărnescu. Mihaela salvează două mingi de break, dar cedează după încă o greşeală pe backhand, iar apoi încep lamentările. Reproşuri pentru backhand-ul ratat,  un "bravo" ironic şi mulţi nervi pentru "Miki". 3-1, serviciul şi încă trei game-uri pentru al doilea trofeu consecutiv pentru Mertens.
09:38 Mertens "fuge" cu un game foarte important. Mihaela rămâne jucătoarea mai agresivă, apasă pe lovituri şi face rost de două mingi de break, dar, cumva, Mertens reuşeşte să se salveze şi de această dată, în principal graţie serviciului foarte bun. Deranjată de câteva decizii la limită ale arbitrilor, Mihaela creează singură un moment emoţional greu de trecut, iar pauza dintre game-uri o prinde foarte nervoasă. Va reveni să servească la 1-2.
09:30 De la capăt. Setul trei începe cu un game solid de serviciu al lui Mertens, dar răspunsul identic al lui Buzărnescu nu se lasă aşteptat. Cheia manşei a doua? Procentajul foarte bun la primul serviciu pentru Mihaela şi raportul greşeli neforţate - lovituri câştigătoare.
09:24 DECISIV! Într-un game în care presiunea apăsa pe umerii săi, Mihaela a reuşit un as, alte două servicii rămase fără replică şi un forehand uşor, din preajma careului de serviciu, iar veştile pentru ea sunt cum nu se poate mai bune! 1-1 la seturi, dar, mai important, Buzărnescu e cea care conduce multe dintre puncte, iar Mertens a făcut un mic pas în spate.
09:19 Momentul perfect pentru break! Mertens încearcă să joace la aşteptare, să ia din forţa loviturilor şi să schimbe ritmul, dar forehand-ul Mihaelei lucrează la superlativ, deschide unghiuri şi face loc reverului în lung de linie pentru câteva puncte foarte importante. După două şanse de break ratate, Buzărnescu prinde tuşa cu un backhand, Mertens răspunde prea lung şi românca face break-ul! Mihaela va servi imediat pentru setul al doilea.
08:55 Restart...cu noroc!? Mihaela a închis rapid primul game de după reluarea meciului, dar răspunsul lui Mertens a venit imediat. Agresivă, belgianca a intrat în teren, şi-a făcut punctele şi tabela arată 3-2 pentru campioana din 2017.
Entuziasmantă de-a lungul unei săptămâni în care le-a învins în două seturi pe Cornet, Friedsam, Riske şi Tsurenko, Mihaela a fost pusă în faţa unei situaţii greu de gestionat. Prima sa finală la nivel WTA a început cu o întârziere de o oră din cauza ploii şi, după doar patru game-uri jucate, a fost nevoie de o pauză de încă două ore.
Reînceput de la 3-1 pentru Mertens, campioană la Auckland şi în 2017, când a învins-o pe Monica Niculescu în finală, meciul a stat, în prima sa parte, sub semnul dominaţiei belgiencei. În primul set, jucătoarea care se antrenează la academia lui Kim Clijsters a făcut nu mai puţin de patru break-uri, şi-a cedat o singură dată serviciul şi a avut nevoie de doar 40 de minute pentru a trece în avantaj, scor 6-1.
Setul al doilea a început cu trei game-uri câştigate uşor pe propriul serviciu de cele două adversare, dar ploaia şi-a făcut din nou de cap la scorul de 2-1 pentru Mertens. Când Mihaela avea nevoie de un punct pentru a restabili egalitatea, meciul a fost din nou amânat, iar restartul e programat pentru ora 08:45.
Plecată din străfundurile ierarhiei WTA, Mihaela şi-a asigurat deja 180 de puncte, 21.400 de dolari şi locul 44 WTA începând de luni.(Mediafax)

Postat în:: , ,

ziarul universul

Ziarul Universul

Săptămânal de informare, anchetă şi comentarii. Fondat: 1884 Luigi Cazzavillan, 2001 Ion Cilica-Deaconu Contact.

Lasa un comentariu