>
  • Politica

  • Economie

  • Sport

  • Actualitate

  • Editorial

  • Social

  • Dezvaluiri

ANSAMBLUL “ROUA” DIN CLOŞANI, DIN NOU ÎN BULGARIA


Ansamblul de datini şi obiceiuri “Roua” din Cloşani, coordonat de profesoara Carmen Felicia Sarcină şi o parte a Ansamblului “Maria Lătăreţu”, dirijor Constantin Argint, ambele formaţii artistice aparţinând Şcolii Populare de Artă din Târgu-Jiu, vor participa în perioada 23-25 februarie, la cea de-a XIX-a ediţie a Festivalului Internaţional al Măştilor Kukerlandia din oraşul Yambol, Bulgaria. Scopul festivalului este de a promova patrimoniul folcloric bulgar în ţară şi în străinătate, de a păstra şi îmbogăţi moştenirea spirituală bulgară. Festivalul face trecerea de la sezonul de iarnă la cel de primăvară, o perioadă în care totul pare realizabil şi perfect posibil. Devenit deja tradiţie a oraşului Yambol, festivalul adună la un loc unele dintre cele mai bune ansambluri de profil din Bulgaria, dar şi din străinătate. Formaţiile invitate vor prezenta cel mai frumos obicei de iarnă, dar şi cele mai spectaculoase costume, din zona din care provin. Costumele acoperă cea mai mare parte a corpului şi includ măşti de lemn şi clopote mari ataşate la centură, şi sunt menite să sperie spiritele rele şi să le alunge de pe pământ. Festivalul anual al Kukerilor este unul din evenimentele locale care trebuie văzut în oraşul Yambol. Reamintim faptul că, în decembrie  anul trecut, Grupul „Kukerii” din Kalcevo, regiunea Yambol a fost oaspetele ediţiei a doua a Festivalului de datini şi obiceiuri de iarnă, desfăşurat la Cloşani-Gorj. „Kukerii”, este unul dintre cele mai bune ansambluri  folclorice, nu numai din Yambol, ci şi din Bulgaria, fiind  câștigatori ai mai multor premii naţionale şi regionale. Ansamblul gorjean  de datini şi obiceiuri “Roua” din Cloşani este, la  rându-I, cunoscut în ţara vecină, în special prin obiceiul de iarnă “Piţărăii cu  măşti”, protagoniştii fiind şi eroii unei expoziţii de fotografii tematice, vernisată în  anii trecuţi tot în Bulgaria de doi dintre artiştii imaginii din Oltenia, craioveanul Marinel Tira şi conjudeţeanul nostru,Teodor Dădălău.

B.Marius

Postat în:: , ,

ziarul universul

Ziarul Universul

Săptămânal de informare, anchetă şi comentarii. Fondat: 1884 Luigi Cazzavillan, 2001 Ion Cilica-Deaconu Contact.

Lasa un comentariu