>
  • Politica

  • Economie

  • Sport

  • Actualitate

  • Editorial

  • Social

  • Dezvaluiri

CARTE-DOCUMENT MEMORABILĂ DESPRE OPERA BRÂNCUŞIANĂ


Aniversarea celor 142 de ani de la nașterea lui Constantin Brâncuși a fost momentul cel mai nimerit pentru lansarea unei cărți inedite despre viața marelui sculptor. De  ce inedită? Pentru că volumul editat de cunoscutul brâncușiolog prof.dr. Ion Mocioi  cântărește mai bine de 5 kilograme și are peste 1300 de pagini. Eruditul  cercetător a reușit, după o muncă de 30 de ani, să finalizeze o lucrare în care prezintă toate sculpturile pe care marele artist le-a realizat de-a lungul vieții sale. Peste 700 de sculpturi și aproape 500 de desene și schițe gândite și făcute de Brâncuși sunt fotografiate și prezentate minuțios de autor, lucrarea fiind din acest punct de vedere una inedită. Lansarea a fost făcută chiar la Peștișani, comuna de care aparține satul Hobița, cel în care a crescut Constantin Brâncuși. Profesorul Ion Mocioi spune că a negociat inclusiv cu VISARTA despre drepturile de autor și a obținut acceptul organismului respectiv pentru a edita, pentru început, un număr de 200 de exemplare. Cărțile vor fi donate, primele exemplare scoase la vânzare fiind de abia din toamnă așteptate în librării.
„S-a propus ca lucrarea în acest an să fie oferită mediului academic, pentru a sprijini cercetarea despre viața și opera lui Brâncuși. Lucrarea m-a costat o dăruire de 30 de ani. E un unicat, dar era nevoie de aceasta pentru a întregi viziunea fiecărui cercetător asupra amplorii operei lui Brâncuși. Am obținut prin VISARTA copy right-ul pentru publicarea acestei lucrări. Va apărea în 200 de exemplare deocamdată, fiind susținută de mine și de sponsori pentru a ajunge la cei care se ocupă de Brâncuși. Până la sfârșitul anului se va găsi și în librării pentru cei care vor să o citească. Va fi și într-o ediție de piață pentru că am convingerea că există mulți interesați să vadă toate operele lui Brâncuși”, a menționat Ion Mocioi.              Îl felicităm şi noi pe autor pentru noua sa apariţie editorială, o reuşită-unicat în  domeniu şi îi dorim la cât  mai multe astfel de evenimente literare.

M.Becherete

Postat în:: , ,

ziarul universul

Ziarul Universul

Săptămânal de informare, anchetă şi comentarii. Fondat: 1884 Luigi Cazzavillan, 2001 Ion Cilica-Deaconu Contact.

Lasa un comentariu