>
  • Politica

  • Economie

  • Sport

  • Actualitate

  • Editorial

  • Social

  • Dezvaluiri

Copil din Iaşi muşcat de un câine, dus dintr-un sat în altul cu sania. Ambulanţa nu a putut înainta


Un copil de 11 ani din Iaşi, muşcat de un câine, a fost transportat, miercuri, dintr-un sat în altul cu sania, deoarece Ambulanţa nu a putut înainta pe drumul acoperit cu zăpadă, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Un copil din judeţul Iaşi a ajuns la spital, muşcat de un câine, după ce părinţii au fost nevoiţi să-l transporte cu sania din satul Mădârjac, unde în aştepta un echipaj de prim-ajutor.
”Un copil în vârstă de 11 ani, din localitatea Bojila, a ajuns la noi cu plăgi muşcate la nivelul picioarelor, după atacul unui câine. Acesta a fost adus de familie cu sania până la maşina echipajului de prim-ajutor, care nu a mai putut înainta după localitatea Mădârjac, din cauza condiţiilor drumului", a declarat şefa UPU-SMURD Iaşi, prof.dr. Diana Cimpoeşu.
În cele din urmă, copilul a ajuns la Spitalul ”Sfântul Spiridon“ din Iaşi şi a primit tratament.
Prof.dr. Diana Cimpoeşu a afirmat că nu sunt cunoscute circumstanţele în care a fost muşcat copilul de către un câine, urmând ca aceste detalii să se stabilească ulterior.(Mediafax)

Postat în:: , ,

ziarul universul

Ziarul Universul

Săptămânal de informare, anchetă şi comentarii. Fondat: 1884 Luigi Cazzavillan, 2001 Ion Cilica-Deaconu Contact.

Lasa un comentariu