>
  • Politica

  • Economie

  • Sport

  • Actualitate

  • Editorial

  • Social

  • Dezvaluiri

Directorul general al Aeroportului Otopeni a demisionat

Directorul general al Aeroportului Otopeni, Bogdan Stelian Mîndrescu, a demisionat joi, fără a preciza motivele care au condus la această decizie. Corpul de control al Guvernului a efectuat un control în urma căruia au fost descoperite mai multe nereguli.

Bogdan Stelian Mîndrescu, directorul general al Companiei Naţionale Aeroporturi Bucureşti (CNAB) - care administrează aeroporturile Otopeni şi Băneasa - a demisionat joi din funcţie, au confirmat pentru Mediafax reprezentanţii companiei. Mîndrescu nu a precizat motivele care au condus la această decizie.
La 20 aprilie 2017, în mandatul de premier al lui Sorin Grindeanu, Bogdan Mîndrescu a fost numit director general interimar de către Consiliul de Administraţie al CNAB, deşi ministrul Transporturilor de atunci, Răzvan Cuc, ar fi vrut ca Liviu Radu să rămână în funcţieBogdan Mîndrescu a mai fost, potrivit CV-ului publicat pe site-ul instituţiei, director de cabinet al ministrului Transporturilor, consultant la Inspur Shandong Group Co Ltd China (în perioada 2014-2015), consultant al directorului SRTV (în perioada 2013-2014), director economic la Pandor SRL (2012-2013) sau consultant de vânzări la Banc Post (2007-2008).
Mândrescu are un masterat în management aeronautic şi este absolvent al Facultăţii de Drept din cadrul Universităţii Dimitrie Cantemir.
Corpul de control al Guvernului a efectuat un control în urma căruia au fost descoperite mai multe nereguli. Raportul a fost întocmit în perioada ianuarie 2013 - octombrie 2017 şi prezentat, în octombrie, ministrului Felix Stroe.
Printre neregulile găsite la aeroportul Otopeni amintim:
- în perioada 2013-2015 nu a fost realizată nicio investiţie în infrastructura aeroportuară deşi pentru fiecare an din această perioadă au fost prevăzute în BVC sume cuprinse între 201,5 mil. lei şi 267,9 mil.lei;
- în perioada 2016-august 2017 CNAB SA a realizat doar un procent de 0,03%, respectiv 0,16% din investiţiile în infrastructura aeroportuară;
- pista 1 nu asigură condiţii eficiente de aterizare/decolare, deşi la această pistă s-a intervenit cu utilaje aproape în fiecare zi, uneori chiar şi 14 ore;
- pista 2 este operaţională pe o lungime de doar 2.237 m din 3.500 m. Pe timp de noapte nu se poate opera fără lumini specifice, fapt pentru care piloţii consideră periculoasă utilizarea ei;
- balizajul luminos nu este echipat corespunzător pentru condiţiile de vizibilitate redusă;
- racordul luminos de degajare a ambelor piste pe ambele direcţii nu poate fi aprins simultan cu baretele de STOP;
- Liviu Radu, care deţinuse anterior lui Mîndrescu mandatul de director general CNAB, a încasat între iulie 2013 şi iunie 2014BANI atât pentru funcţia de director general, cât şi pentru cea de membru în Consiliul de Administraţie. Suma încasată peste limita legală: 396.561 lei;
- Sorin Stoicescu a fost numit în CA deşi nu a fost selectat de un expert independent;
- componenta variabilă a remuneraţiei membrilor Consiliului de Administraţie stabilită la 0.56% din profitul net, deşi existau studii care spuneau că aceasta trebuie să fie doar 32.432 lei;
- Cristina Elena Neamţu - în 9 luni, prezentă la locul de muncă mai puţin de două ori. A încasat 43.003 lei;
- Mihai Petrescu - într-un an a încasat 130.378 lei dar au existat zile în care nu a fost prezent la serviciu;
- Mihai Comânescu - a încasat 127.879 lei dar au existat zile în care nu a fost prezent la serviciu;
- Camelia Meţler - într-un an şi şase luni a fost prezentă la muncă 112 minute. A încasat în această perioadă 70.894 lei;
- în perioada septembrie 2015 - septembrie 2016 au fost derulate 27 de programe de formare profesională prin societatea OK Service Corporation, suma fiind echivalentă cu cea cheltuită în ultimii aproape 6 ani la un loc.
- taxele de instruire au reprezentat, în medie, doar 23% din costul total, restul fiind cazarea şi trasportul.
- procesul de selecţie a persoanelor care au participat la cursuri a fost aleatoriu, nefiind identificate criterii concrete de selecţie.
- locaţiile cursurilor: Nice, Las Vegas, Sydney, Auckland, Wellington, Kuala Lumpur, Bangkok, Tokyo, Lausanne.
- Ion Trocaru, şeful corpului de control din MT a fost timp de 3 luni şi membru în comitetul asocierii în participaţiune dintre CNAB şi Millenium Pro Design, calitate din care a obţinut 18.004 lei.
- Daniela Berinde, funcţionar public şi şef de cabinet, a fost timp de un an în consiliile de supraveghere a asocierilor CNAB cu Dnata Catering şi Millenium Pro Design. A încasat 128.745 lei.
- Liviu Radu şi-a semnat din calitatea de director general al CNAB numirea în consiliile de supraveghere a celor două asocieri pentru o perioadă de 8 luni încasând 86.554 lei.
- Sorinel Ciobanu şi-a semnat din calitatea de director general al CNAB numirea în cîn consiliile de supraveghere a celor două asocieri, pentru o perioadă de un an şi 11 luni încasând 170.430 de lei.(Mediafax)

Postat în:: , ,

ziarul universul

Ziarul Universul

Săptămânal de informare, anchetă şi comentarii. Fondat: 1884 Luigi Cazzavillan, 2001 Ion Cilica-Deaconu Contact.

Lasa un comentariu