>
  • Politica

  • Economie

  • Sport

  • Actualitate

  • Editorial

  • Social

  • Dezvaluiri

DRAGOBETELE – LEGENDA IUBIRII LA ROMÂNI

 Pe 24 februarie se celebreaza Dragobetele, sărbatoarea iubirii la români. 
Ziua lui Dragobete, zeul tinereţii, al veseliei şi al iubirii are origini străvechi. Dragobete este un personaj preluat de la vechii daci şi transformat ulterior într-un protector al tinerilor şi patron al iubirii. Urmând firul anumitor legende populare, se pare că Dragobete (numit şi “Cap de primăvară”, “Năvalnicul” sau “Logodnicul Păsărilor”) nu era nimeni altul decât fiul babei Dochia, un flăcău extrem de chipeş şi iubăreţ, care seducea femeile ce îi ieşeau în cale. Divinitate mitologică similară lui Eros sau Cupidon, Dragobete este considerat un bărbat chipeş şi iubăreţ nevoie mare. Nu blând ca Sf. Valentin, ci năvalnic, el era la daci zeul care, ca un "naş cosmic", oficia în cer la începutul primăverii, nunta tuturor animalelor.  În decursul anilor, această tradiţie s-a extins şi la oameni. Astfel, de Dragobete, fetele şi băieţii se întâlnesc pentru ca iubirea lor să ţină tot anul, precum a păsărilor ce se "logodesc" în această zi. Motivaţia preluării obiceiului păsărilor era profundă, din moment ce păsările erau privite ca mesagere ale zeilor. Dragobete este şi un zeu al bunei dispoziţii de ziua lui făcându-se petreceri (fără indecenţele evenimentelor similare din zilele noastre), iar de acolo porneau de multe ori viitoarele căsnicii... 
 Înainte vreme, pretutindeni prin sate se auzea zicala: "Dragobetele sărută fetele!". Probabil că luna februarie era considerată luna de primăvara, iar ziua de 24 era începutul anului agricol (uneori ziua ieşirii ursului din bârlog). Este momentul în care natura se trezeşte, păsările îşi caută cuiburi, iar oamenii, în special tinerii, intră şi ei în rezonanţă cu ea.
Credinţa populară românească spune că acei care participă la Dragobete vor fi feriţi de boli tot anul. Aşadar, dimineaţa, îmbrăcaţi în cele mai bune haine, tinerii se întâlneau în centrul satului sau în faţa bisericii. Dacă timpul era favorabil, porneau cântând în grupuri către pădure sau prin lunci în căutarea ghioceilor şi  a altor plante miraculoase (folosite pentru descântece de dragoste), dacă vremea era urâtă se adunau la unii dintre ei acasă şi se ţineau de jocuri şi de poveşti. 
De Dragobete se făceau logodne simbolice pentru anul următor (uneori le urmau logodnele adevarate) sau fetele şi băieţii făceau frăţii de sânge.  În pădure, în jurul focurilor aprinse, tinerii băieţi şi fete stăteau de vorbă. Fetele strângeau viorele şi tămâioare, pe care le păstrau la icoane, fiind folosite apoi în diverse farmece de dragoste. Prin unele locuri, există obiceiul ca fetele mari să strângă apa din omătul netopit sau de pe florile de fragi. Această apă era păstrată cu mare grijă pentru că avea proprietăţi magice (se spunea că e "născută din surâsul zânelor") şi putea face fetele mai frumoase şi mai drăgăstoase. Dacă nu erau omăt şi fragi, fetele adunau apă de ploaie (pentru spălatul părului) sau de izvor, atunci când Dragobetele se ţinea în luna martie. La prânz, fetele începeau să coboare spre sat în fugă, în sudul României această goană fiind numită "zburătorit". 
Fiecare băiat urmărea fata care îi plăcea. Dacă flăcăul era iute de picior şi fetei îi plăcea respectivul urmăritor, atunci avea loc o sărutare mai îndelungată  în văzul tuturor. Sărutul era logodna ludică a celor doi, cel puţin pentru un an de zile, de multe ori astfel de logodne veneau înaintea logodnelor adevărate.
Comunitatea este foarte interesată de ce se întâmplă, deoarece încă de pe acum se poate afla la ce nunţi vor merge toamna. După-amiaza are loc petrecerea, unde toată lumea, fie că este membru al unui cuplu, fie că nu, dansează, cântă, se simte bine fiindcă se spunea că tinerii care nu au petrecut de Dragobete sau cei care n-au văzut măcar o persoană de sex opus, nu-şi vor mai găsi  pereche tot restul anului. Femeile obişnuiau să atingă  un bărbat din alt sat în ziua de Dragobete ca să fie drăgăstoase tot anul. Şi mai aveau grijă să dea mâncare bună orătăniilor din curte, păsărilor cerului, nicio vietate nefiind sacrificată la Dragobete. De multe ori, flăcăii petreceau din plin de Dragobete şi prin satele vecine, ca să le meargă bine peste vară.
Pentru toţi, sărbătoarea dragostei era socotită una de bun augur pentru treburile mărunte, nu şi pentru cele mari. Deoarece se credea că Dragobetele îi va ajuta pe gospodari să aiba un an mai îmbelşugat decât al celorlalţi, în ziua de Dragobete oamenii nu munceau ca în zilele cu sărbători religioase, doar îşi făceau curăţenie prin case. Cele care lucrau erau fetele îndrăzneţe care chiar îşi doreau să fie "pedepsite" de Dragobete. Chiar dacă mai "pedepsea" femeile,  se considera că Dragobetele ocrotea şi purta noroc îndrăgostiţilor, tinerilor în general, putând fi socotit un veritabil Cupidon românesc. 
Dragobetele a rămas până în ziua de astăzi ca simbolul suprem al dragostei autohtone.
DE  DRAGOBETE, SĂRBĂTORIŢI ROMÂNEŞTE !

Documentar de MARIUS BECHERETE

Postat în:: , ,

ziarul universul

Ziarul Universul

Săptămânal de informare, anchetă şi comentarii. Fondat: 1884 Luigi Cazzavillan, 2001 Ion Cilica-Deaconu Contact.

Lasa un comentariu