>
  • Politica

  • Economie

  • Sport

  • Actualitate

  • Editorial

  • Social

  • Dezvaluiri

FOTO: AUTOCAR CU PASAGERI ROMÂNI LOVIT DE UN TIR ÎN SLOVENIA

                                                                              
Un autocar cu pasageri în majoritate români, printre ei aflându-se şi un marocan şi un italian, ce apartine firmei de transport ATLASSIB, a fost lovit, lateral dreapta, noaptea trecută în jurul orei 1.00, de un TIR  în localitatea Maribor,  Slovenia. Din relatarea pe care am primit-o de la gorjeanul Matei Popescu, aflat şi  el în  autocar şi care ne-a spus că a văzut moartea cu ochii, accidentul s-a ar fi produs pe fondul neadaptării vitezei de către şoferul ce conducea TIR-ul la condiţiile de vizibilitate redusă. Din fericire nu au existat victim, iar  pasagerii au ajuns cu bine în România cu acelaşi autocar lovit. Alfel, ar fi  trebuit să aştepte 7 -8 ore până la sosirea altui autocar, cu care să fie transportaţi la locul de destinaţie. În urma acestui incident,  Poliţia din Slovenia a demarat o cercetare la faţa locului pentru a stabili cauzele şi vinovatul datorită căruia s-a produs accidentul.                                                                     

                                                                        Ionel Cilica-DEACONU

Postat în:: , ,

ziarul universul

Ziarul Universul

Săptămânal de informare, anchetă şi comentarii. Fondat: 1884 Luigi Cazzavillan, 2001 Ion Cilica-Deaconu Contact.

Lasa un comentariu