>
  • Politica

  • Economie

  • Sport

  • Actualitate

  • Editorial

  • Social

  • Dezvaluiri

Helmuth Duckadam, din nou în sala de operaţii, în faţa unei intervenţii complicate: îi va fi înlocuit genunchiul stâng. "Acum am prins puţin curaj. Sper să nu-l pierd"


În vârstă de 58 de ani, preşedintele de imagine al FCSB, Helmuth Duckadam va ajunge din nou va ajunge din nou pe mâna chirurgilor. Eroul de la Sevilla va suferi o operaţie destul de complicată, prin care i se va înlocui genunchiul cu unul din titan.

Pentru prima dată după multă vreme, Duckadam nu va însoţi delegaţia FCSB la un meci din Europa. Fostul mare portar al roş albaştrilor nu a mers la Roma, ci la spitalul Floreasca, acolo unde a făcut ultimele investigaţii la genunchiul stâng, cel la care va fi operat.

”Nu am mers la Roma pentru că am o problemă medicală. Ce-i drept o am de mai multă vreme, dar abia acum mi-am făcut curaj să o abordez. Practic, trebuie să fac o protezare la genunchiul stâng şi trebuie să finalizez analizele pentru intervenţia chirurgicală. Fac un transfer de genunchi, îmi pun altul: în locul celui natural, voi avea unul din titan. Glumind un pic, aş putea spune că-i creşte şi valoarea. Refacerea va fi cea mai complicată, dar acum am prins puţin curaj. Sper să nu-l pierd”, a declarat Helmuth Duckadam la ProSport Live.

Helmuth Duckadam nu este la prima intervenţie chirurgicală. Până acum a suferit şapte operaţii. Una dintre ele este tot la genunchiul stâng, însă cea mai dificilă a fost cea de la braţ, din urmă cu 6 ani, fără de care ar fi riscat să-şi piardă mâna.(Mediafax)

Postat în:: , ,

ziarul universul

Ziarul Universul

Săptămânal de informare, anchetă şi comentarii. Fondat: 1884 Luigi Cazzavillan, 2001 Ion Cilica-Deaconu Contact.

Lasa un comentariu