>
  • Politica

  • Economie

  • Sport

  • Actualitate

  • Editorial

  • Social

  • Dezvaluiri

LIVE VIDEO | Simona Halep, numită cetăţean de onoare al Capitalei | Gabriela Firea: Pentru exemplul care îl reprezintă pentru toţi tinerii din România


Simona Halep va primi, luni seara, titlul de cetăţean de onoare al Capitalei. Ceremonia de decernare are loc la Teatrul Excelsior.

Decizia de numire a lui Halep cetăţean de onoare al Bucureştiului a fost luată cu unanimitate de voturi. Iniţiativa aparţine unui grup de consilieri generali PNL din cadrul Consiliului General al Municipiului Bucureşti.
Consilierii arată, în expunerea de motive a proiectului, că, în ultima perioadă, performanţele sportivilor români sunt din ce în ce mai rare pe plan internaţional, iar lipsa de implicare şi susţinere a autorităţilor în dezvoltarea şi întreţinerea bazelor sportive, în finanţarea şi funcţionarea cluburilor sportive pentru copii şi juniori şi în atragerea tinerei generaţii către sport, a condus la reducerea masivă a practicării sportului de către copii.
„În acest context, performanţa Simonei Halep de a ajunge nr. 1 în clasamentul WTA şi de a ridica numele României pe locul 1 în tenisul mondial este cu atât mai importantă. Simona Halep a dovedit că, prin perseverenţă şi pasiune, poate depăşi orice obstacol în cariera sa şi a devenit model inspiraţional pentru viitoarele generaţii. Parcursul umitor al Simonei Halep este unul unic pentru un sportiv din România şi reprezintă un model pentru sportul românesc”, se arată în proiect.
Simona Halep a urcat, pentru prima dată în carieră, pe locul 1 WTA, după ce a învins-o, în 7 octombrie, pe Jelena Ostapenko, în semifinalele China Open.(Mediafax)

Postat în:: , ,

ziarul universul

Ziarul Universul

Săptămânal de informare, anchetă şi comentarii. Fondat: 1884 Luigi Cazzavillan, 2001 Ion Cilica-Deaconu Contact.

Lasa un comentariu