>
  • Politica

  • Economie

  • Sport

  • Actualitate

  • Editorial

  • Social

  • Dezvaluiri

Ministrul Mediului: Planul pentru calitatea aerului în Bucureşti, Iaşi, Braşov, aprobat în mai de consilii


Ministrul Mediului, Graţiela Gavrilescu, a declarat, joi, că planul integrat de management privind calitatea aerului pentru Capitală, Iaşi şi Braşov este în dezbatere publică şi va fi aprobat la sfârşitul lunii mai de către consiliile judeţene.

"Am prezentat situaţia celor trei municipii din România, respectiv Capitala, municipiile Iaşi şi Braşov şi am prezentat domnului comisar că, în urma discuţiilor avute la Bruxelles, au avut loc întâlniri cu reprezentanţii autorităţilor locale, cu primarul Capitalei (Gabriela Firea – n.r.), cu primarul Iaşiului şi al Braşovului şi am prezentat la zi planul integrat de management privind calitatea aerului. Tocmai a intrat pe calea cea bună, în sensul că este în dezbatere publică şi la sfârşitul lunii mai va fi aprobat de consiliile judeţene. După ce aceste planuri vor fi aprobate prin hotărârile consiliilor, imediat vom notifica Comisia Europeană, astfel încât să ne ţinem de punctajul pe care l-am făcut împreună", a afirmat ministrul Gavrilescu, într-o conferinţă de presă susţinută, joi, la sediul ministerului, alături de comisarul european pentru mediu, afaceri maritime şi pescuit, Karmen Vella.
Ea a mai precizat că o altă temă abordată în discuţiile pe care le-a avut la ministerul Mediului cu Karmen Vella a fost „creşterea reciclării deşeurilor în România”, explicându-i comisarului european că „astăzi, prin aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli a Administraţiei Fondului de Mediu au fost alocaţi bani pentru industria de reciclare”.
La rândul său, comisarul european pentru mediu, Karmen Vella, aflat pentru prima oară în vizită în România, a explicat că problema calităţii aerului îngrijorează toată Europa şi ea trebuie combătută.„Calitatea aerului este o chestiune importantă care îngrijorează întreaga Europă şi este un subiect asupra căruia Comisia acordă o mare importanţă. Un număr de 23.000 de decese au loc în România din cauza polării aerului, potrivit unor statistici. Peste 1.800 de morţi premature sunt atribuite acestei poluări cu dioxid de azot. Acest morţi premature au loc în fiecare an şi de aceea e important să lucrăm pentru a combate acest lucru”, a afirmat comisarul european.
Oficialul a mai precizat că un alt subiect abordat cu ministrul Graţiela Gavrilescu a fost biodiversitatea, anunţând că va purta zilele acestea discuţii cu Guvernul României şi cu unii edili si oraşelor mari din ţară.
„Am discutat biodiversitatea şi măsurile necesare pentru protejaea ei. România are nişte situri naturale excepţionale. Mediul natural este valoros nu doar pentru România, ci şi pentru Europa şi lumea întreagă. Am invitat autorităţile din România să se consulte cu Comisia Europeană în fiecare pas şi măsurile structurale în domeniu pe care le ia. Vom avea discuţii în continuare astăzi şi mâine, inclusiv cu Guvernul şi cu primari din oraşe româneşti mari. Vreau să văd cu ce probleme se confruntă şi cum putem să-i sprijinim”, a completat Karmen Vella.
Comisarul european a mărturisit că vizitează pentru prima oară România şi va face pe viitor o vizită în Delta Dunării, alături de comisarul european pentru Politică Regională, Corina Creţu.
„Mulţumesc României pentru excelenta primire. E prima vizită a mea în România ca şi comisar, dar nu va fi şi ultima. Voi mai vizita România, poate împreună cu comisarul Corina Creţu, alturi de care intenţionez să vizitez Delta Dunării”, a conchis Karmen Vella.
România a solicitat luna trecută sprijinul Comisiei Europene într-un mecanism menit să asigure transferul de expertiză între autorităţile naţionale, regionale şi locale însărcinate cu aplicarea reglementărilor şi a politicilor de mediu în statele membre. Comisia Europeană a somat luna trecută România şi alte opt ţări europene să ia măsuri pentru diminuarea poluării aerului, în caz contrar urmând să fie lansate procedurile de sancţionare pentru depăşirea limitelor stabilite în cazul poluării aerului.(Mediafax)

Postat în:: , ,

ziarul universul

Ziarul Universul

Săptămânal de informare, anchetă şi comentarii. Fondat: 1884 Luigi Cazzavillan, 2001 Ion Cilica-Deaconu Contact.

Lasa un comentariu