>
  • Politica

  • Economie

  • Sport

  • Actualitate

  • Editorial

  • Social

  • Dezvaluiri

O grupare islamistă care are legături cu Al-Qaida revendică doborârea avionului militar rus


Un avion militar rus a fost doborât sâmbătă în Siria, responsabilitatea pentru această acţiune fiind revendicată de Hayat Tahrir al-Sham (HTS), o grupare militantă formată în urma fuziunii mai multor organizaţii islamiste, inclusiv Frontul Nusra, fosta ramura siriană a reţelei teroriste Al-Qaida.

Pilotul rus s-a catapultat, însă a fost ucis în cursul confruntărilor cu insurgenţii islamişti, a anunţat Ministerul Apărării de la Moscova şi Observatorul sirian pentru Drepturile Omului, informează site-ul postului France 24.
Gruparea militantă a revendicat doborârea aeronavei pe canalele media afiliate ei.
"Am reuşit în această după-amiază (sâmbătă, n.red.) să doborâm avionul militar rus cu un lansator portabil de rachete deasupra (oraşului) Saraqib din Idlib", a declarat Mahmoud al-Turkmani, care, conform declaraţiei, conduce "brigada de apărare aeriană" a HTS.Reprezentantul grupării militante a mai adăugat că doborârea avionului a reprezentant o reacţie la campania feroce de bombardament lansată de aviaţia rusă în provincia Idlib.
Grupara insurgentă HTS domină provincia Idlib, însă forţele guvernamentale siriene, cu sprijin aerian rus, au lansat la finalul lunii decembrie o ofensivă majoră în această zonă.
Ministerul rus al Apărării a confirmat doborârea unui avion militar de tip Su-25, precizând că pilotul a fost ucis "luptând împotriva teroriştilor".
Autorităţile ruse au mai adăugat că primele informaţii sugerează că avionul a fost doborât de un "sistem antiaerian portabil".
Observatorul sirian pentru Drepturile Omului (OSDO) a comunicat că pilotul avionului a murit în timpul confruntărilor cu rebelii care încercau să-l captureze.(Mediafax)

Postat în:: , ,

ziarul universul

Ziarul Universul

Săptămânal de informare, anchetă şi comentarii. Fondat: 1884 Luigi Cazzavillan, 2001 Ion Cilica-Deaconu Contact.

Lasa un comentariu