>
  • Politica

  • Economie

  • Sport

  • Actualitate

  • Editorial

  • Social

  • Dezvaluiri

Un bărbat de 60 de ani a murit într-un incendiu care a avut loc într-o locuinţă din centrul Braşovului


Un bărbat în vârstă de 60 de ani şi-a pierdut viaţa, vineri dimineaţă, în urma unui incendiu care a avut loc în locuinţa acestuia, din centrul Braşovului, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Pomperii de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă au intervenit, vineri dimineaţă, la un incediu în Centrul Vechi al Braşovului. Pentru stingerea incendiului a fost nevoie de o autoscară şi o autospecială cu apă şi spumă.
În plus, două autospeciale SMURD au intervenit, în condiţiile în care focul ameninţa să se extindă şi la alte imobile din centrul oraşului şi chiar la magazinele de la parterele imobilelor.
”Incediul s-a manifestat cu flăcări violente. A existat riscul extinderii la alte case din zonă, având în vedere că imobilele de pe strada Rebublicii sunt lipite unele de altele. Bărbatul decedat, în vârstă de 60 de ani, a suferit arsuri pe 95% din suprafaţa corpului, iar colegii mei nu au mai putut face nimic pentru a-l salva. Urmează acum să stabilim cauza incendiului“, a declarat Luiza Dănilă, purtător de cuvânt al ISU Braşov.Şi la ora transmiterii acestei ştiri pompierii lucrează la lichidarea ultimelor focare din incendiu.
Potrivit ISU, o suprafaţă de 25 de metri pătraţi din imobil a fost grav afectată de flăcări.(Mediafax)

Postat în:: , ,

ziarul universul

Ziarul Universul

Săptămânal de informare, anchetă şi comentarii. Fondat: 1884 Luigi Cazzavillan, 2001 Ion Cilica-Deaconu Contact.

Lasa un comentariu