>
  • Politica

  • Economie

  • Sport

  • Actualitate

  • Editorial

  • Social

  • Dezvaluiri

Un membru CSM propune înlocuirea dosarelor pe hârtie pentru a scurta durata proceselor


Judecătorul Andreea Chiş, membru CSM, susţine că e necesar să fie introdus în strategia CSM dosarul electronic în instanţe, astfel încât cererea de chemare în judecată să fie trimisă pe mail şi să nu mai fie dosare pe hârtie, efectul fiind scurtarea duratei proceselor.

Andreea Chiş a declarat, vineri, la Cluj-Napoca într-o conferinţă de presă că dosarul electronic înseamnă că nu se mai face risipă de hârtie, nu doar din considerente ecologice, ci şi de costuri şi de personal.
„Crezul meu personal şi CSM, cu siguranţă, se va apleca în viitoarea strategie asupra dosarului electronic care ar trebui introdus şi la instanţe şi în administraţie, astfel încât să nu mai facem atâta risipă de hârtie, nu doar din considerente ecologice, ci şi de costuri şi de personal. Câte costuri reuşeşti să economiseşti dacă faci obligatorie cererea de chemare în judecată pe suport informatic, adică să fie trimisă pe mail, să nu mai ai dosare pe hârtie, care presupune arhivari şi grefieri mai mulţi, spaţii de depozitare. Cred că, în perspectivă, trebuie să ne străduim nu doar să scanăm actele, ci să încercăm să facem accesul şi în acest format posibil pentru avocaţi şi părţi, renunţăm la formatul pe hârtie şi să standardizăm actele de procedură, să ne preocupăm să scurtăm durata proceselor”, a spus Chiş.
Potrivit acesteia, prin noua modalitate, procesele durează mai puţin, iar hotărârile judecătoreşti se vor motiva mai repede.Andreea Chiş consideră că o mare problemă a sistemului judiciar din România este că judecătorii soluţionează oricâte dosare intră, astfel că trebuie luate măsuri pentru normarea muncii în aşa fel încât să se înţeleagă cât poate să lucreze un judecător în 8 ore.
„Trebuie să facem ceva să prevenim creşterea volumului de muncă, iar CSM are un rol foarte important în acest sens”, a precizat judecătorul membru al CSM.
Andreea Chiş a subliniat că CSM ar putea accesa fonduri europene care sunt puse la dispoziţie pentru proiectul de introducere a dosarului electronic, pentru normarea muncii, dar şi pentru o mai bună previziune a resursei de personal, nu numai a judecătorilor, ci şi în vederea introducerii unui grefier, un fel de magistrat asistent, care să realizeze munca administrativă pentru care nu este nevoie de experienţa judecătorului.
„Ca să devină obligatoriu dosarul electronic, ar fi nevoie de o modificare legislativă care trebuie pregătită cu mare grijă. Acest dosar electronic ar putea fi introdus în etape, să obişnuim lumea cu această idee, cred că ea s-ar putea generaliza în viitor, dar categoric nu într-un viitor foarte apropiat”, a conchis judecătorul.
Andreea Chiş a participat, vineri, la Cluj-Napoca, la bilanţul Curţii de Apel Cluj.(Mediafax)

Postat în:: , ,

ziarul universul

Ziarul Universul

Săptămânal de informare, anchetă şi comentarii. Fondat: 1884 Luigi Cazzavillan, 2001 Ion Cilica-Deaconu Contact.

Lasa un comentariu