>
  • Politica

  • Economie

  • Sport

  • Actualitate

  • Editorial

  • Social

  • Dezvaluiri

15 Martie, Ziua maghiarilor. Preşedintele UDMR cere clemenţă pentru primarii care au decorat localităţile în culorile maghiare


Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, cere Guvernului, premierului şi ministrului de Interne să oprească acţiunile prefecţilor din Covasna şi Harghita, de amendare a primarilor localităţilor decorate în culorile steagului maghiar, de Ziua Maghiarilor de Pretutindeni, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Kelemen Hunor a declarat, joi, la Satu Mare, la discursul rostit în cadrul ceremoniei de marcare a Zilei Maghiarilor de Pretutindeni, că autorităţile române deformează realitatea, susţinând că ţara noastră este un model în ceea ce priveşte respectarea drepturilor minorităţilor.
„Raportul Consiliului European care analizează aplicarea prevederilor acordului cadru pentru protecţia minorităţilor a stabilit că România nu doar că nu este un stat model în garantarea drepturilor naţionale şi lingvistice ale minorităţilor, ci este mai degrabă un exemplu de regres în acest domeniu. Astăzi, ar fi şi un act revoluţionar şi dacă instituţiile implicate nu ar prezenta într-o lumină ireală acest subiect, ci ar începe să aplice corecţiile necesare, aşa cum propune şi raportul nostru paralel. În schimb, ei continuă să deformeze realitatea, susţinând că au creat un stat model, exemplar, în timp ce prefecţii din Covasna şi Harghita pedepsesc primarii care decorează localităţile în culorile steagului maghiar cu ocazia sărbătorii noastre naţionale. Cer pe această cale Guvernului, premierului şi ministrului de Interne să oprească acţiunile prefecţilor din Covasna şi Harghita, pentru a pune capăt acestei anomalii iresponsabile şi stresante”, a spus Kelemen.
Primarul municipiului Sfântu Gheorghe, Antal Arpad, a fost amendat cu 5.000 de lei de Prefectura Covasna, după ce a anunţat că simbolurile naţionale amplasate cu ocazia zilei de 15 martie nu vor fi îndepărtate.(Mediafax)

Postat în:: , ,

ziarul universul

Ziarul Universul

Săptămânal de informare, anchetă şi comentarii. Fondat: 1884 Luigi Cazzavillan, 2001 Ion Cilica-Deaconu Contact.

Lasa un comentariu