>
  • Politica

  • Economie

  • Sport

  • Actualitate

  • Editorial

  • Social

  • Dezvaluiri

Cel mai mare târg apicol din România: La Sărbătoarea Mierii” de la Blaj s-au strâns mii de oameni | GALERIE FOTO


Circa 3.000 de persoane participă, sâmbătă, la ”Sărbătoarea Mierii” de la Blaj, cel mai mare târg apicol din România, la care sunt prezenţi 150 de expozanţi şi producători din 14 ţări. Pe lângă târgul cu vânzare de produse, au loc conferinţe de specialitate şi concerte.

”Sărbătoarea Mierii” de la Blaj a început, sâmbătă dimineaţa, şi continuă până duminică la prânz, timp în care localnicii şi turiştii sunt aşteptaţi de producători cu toate tipurile de miere, produse apiterapeutice, tradiţionale româneşti şi certificate ecologic, în vreme ce pentru cei care au stupi de albine sunt puse spre vânzare utilaje.
La târg participă, sâmbătă, circa 3.000 de persoane, mai puţini decât s-au aşteptat organizatorii, Primăria municipiului Blaj, şi mult mai puţini decât au fost prezenţi anii trecuţi, în condiţiile în care este cel mai friguros sfârşit de martie din ultimii ani.Pe lângă târg, care este principala atracţie, organizatorii au pregătit o secţiune de comunicări ştiinţifice, pentru cei care vor să afle ultimele noutăţi din domeniu, dar şi program artistic cu concerte de muzică populară şi uşoară.
Astfel, sâmbătă dimineaţa, Ansamblul Folcloric al Centrului Cultural ”Augustin Bena” Alba a susţinut un spectacol de muzică populară, pe o scenă amplasată lângă standuri, în vreme ce la Palatul Cultural din municipiu au avut loc conferinţe pentru apicultori, susţinute de lectori din Belgia, România şi Turcia, care au abordat subiecte precum cauzele mortalităţii albinelor şi efectele benefice ale produselor apicole administrate la animale.
De asemenea, la prânz au avut loc prezentări pentru producătorii interesaţi de produse ecologice, dar şi lansări de carte, de apicultură şi apinutriţie, fiind prezentate volumele „Api-nutriţia – O variantă de prevenţie şi păstrare a sănătăţii”, „Ghid de bune practici pentru recoltarea produselor apicole” şi „Calendarul lucrărilor apicole”, la care au participat zeci de localnici, turişti, dar şi actorul Dorel Vişan, în calitate de apicultor, potrivit Primăriei Blaj.
Conferinţele şi prezentările pe teme apicole continuă până seara, cu teme precum ”starea iernării familiilor de albine şi acţiunile necesare dezvoltării optime în condiţiile primăverii din acest an” dar şi ”sănătatea albinelor şi tratamente specifice apiculturii”.
”Sărbătoarea Mierii” continuă duminică, în prima parte a zilei fiind programat spectacol pentru copii. Pe parcursul evenimentului au loc concursuri pentru apicultori şi vor fi acordate cadouri vizitatorilor în cadrul „Tombolei albinuţelor”. De asemenea, organizatorii au pregătit ateliere pentru copii, cu tema „din secretele stupului”.
La ediţia din acest an a ”Sărbătorii Mierii” participă producători şi specialişti din 14 ţări – Bulgaria, Croaţia, Franţa, Germania, Grecia, Italia, Republica Moldova, Olanda, Polonia, Serbia, Turcia, Ucraina, Ungaria şi România – respectiv circa 150 de expozanţi.(Mediafax)

Postat în:: , ,

ziarul universul

Ziarul Universul

Săptămânal de informare, anchetă şi comentarii. Fondat: 1884 Luigi Cazzavillan, 2001 Ion Cilica-Deaconu Contact.

Lasa un comentariu