>
  • Politica

  • Economie

  • Sport

  • Actualitate

  • Editorial

  • Social

  • Dezvaluiri

Fostul şef al ANI, Horia Georgescu, LIVE la Gândul şi Mediafax, despre protocoalele SRI şi implicaţiile serviciului în politică şi justiţie

Fostul şef al Agenţiei Naţionale de Integritate, Horia Georgescu, este invitatul emisiunii Gândul şi Mediafax LIVE, astăzi, de la ora 14.30.


Fostul şef al ANI, Horia Georgescu,  va răspunde întrebărilor referitoare la relaţia ANI cu SRI, implicaţiile Seviciului în politică şi justiţie, precum celor referitoare la dosarul în care a fost condamnat, în primă instanţă, la patru ani cu executare.
Recent, după audierea sa în Comisia SIPA, Horia Georgescu a susţinut că Agenţia Naţională de Integritate primea foarte multe sesizări din partea SRI, iar categoriile de persoane la care făceau referire erau multiple.
De asemenea, acesta a adăugat că erau uzuale discuţiile cu fostul director al SRI, George Maior, deoarece exista un protocol inter-instituţional între ANI şi Serviciul Român de Informaţii.„Am avut discuţii punctuale pe dosare cu domnul fost director al SRI, George Maior. Era uzual, având în vedere că exista un protocol inter-instituţional între ANI şi SRI. Asta era infrastructura instituţională sub care comunicam. Vreau să spun acest lucru şi să îl repet: ANI era sesizată oficial. Noi nu puteam decât să procedăm legal şi să eplicăm legea cu privire la aceste cazuri”, a spus Georgescu.
Totodată, fostul şef al ANI a spus că nu vrea să comenteze sesizarea SRI în ceea ce îl priveşte pe preşedintele Klaus Iohannis, pe când acestea devenea membru PNL, dar că Agenţia a procesat sesizarea conform prevederilor legale.(Mediafax)

Postat în:: , ,

ziarul universul

Ziarul Universul

Săptămânal de informare, anchetă şi comentarii. Fondat: 1884 Luigi Cazzavillan, 2001 Ion Cilica-Deaconu Contact.

Lasa un comentariu