>
  • Politica

  • Economie

  • Sport

  • Actualitate

  • Editorial

  • Social

  • Dezvaluiri

Ghiţă, la 15 luni după fuga din România: Ştiu ce susţinere are şefa DNA şi înţeleg de ce nu a plecat din funcţie/ Negulescu îmi pregătise o celulă cu bătăuşi/ Poza cu Kovesi nu o face publică| VIDEO


Sebastian Ghiţă, prins în Serbia după ce a fugit din România, unde era anchetat de DNA, a declarat, într-un interviu pentru Evenimentul Zilei, că ştie ce susţinere are şefa DNA, Laura Codruţa Kovesi şi înţelege de ce nu a plecat din funcţie, aşa cum s-a întâmplat cu Florian Coldea.

"Mă aşteptam la nivelul SRI (n.r.: Verificarea lui Florian Coldea), nu toţi ştiau ce face Coldea. Am crezut sincer că la un moment dat nişte mecanisme interne vor aduce clarificări. Îi cunosc bine pe aceşti doi oameni (n.r.: Coldea şi Kovesi) ştiu cu ce ambasade au lucrat, ştiu ce sprijin puternic au şi îmi e clar de ce nu pleacă Kovesi astăzi. Sunt chestiuni pe care trebuie să le facă directorii Serviciului, preşedintele ţării, şefii Camerelor, mecanismele, iată că mai greu, mai dificil, dar încep să funcţioneze”, a declarat Sebastian Ghiţă, într-un interviu acordat jurnalistului Ion Cristoiu, pentru Evenimentul Zilei.
"Sunt curios când o să mă întâlnesc cu prietena Codruţa dacă a complotat cu cele doua personaje să facă ce mi-a făcut. (... ) Mi-a fost frică de acest om. L-aţi văzut pe Portocală. Nu ştiam dacă o să mă bată sau nu. Am vrut să mă asigur că atrag atenţia că nu mai suntem pe vremea securităţii dinainte de ’60", a mai declarat parlamentarul.
Acesta a vorbit şi despre plecarea sa, la finalul lui 2016. Sebastian Ghiţă, susţine că nu a plănuit părăsirea României, însă i-a fost frică de procurorul DNA, Mircea Negulescu, care era „exagerat”.
“Nu sunt fugar. (...) Nu am cum să mă prefac că nu ştiam că îmi pregătise bătătuşi, că-l mutase pe Blejnar dintr-o celulă în alta ca să facă loc, că fusese la inchisoarea din Câmpina, că era sigur ca judecătorii îl trimit pe Ghiţă acolo. Se lauda în faţa Andreei Cosma că mă arde, că sunt terminat, ca sunt un mort viu. Daca eu nu puteam convinge pe nimeni în Bucureşti că omul e nebun, ce puteam să mai fac decât să plec”, a declarat Sebastian c, pentru Evenimentul Zilei.
“Negulescu era exagerat. (...) Nu am plănuit această fugă, plecare. (...)Mi-a fost frică de acest om”, a sunliniat Ghiţă.
Fostul deputat PSD a precizat înregistrările difuzate după fuga sa din ţară au fost realizate de el şi lăsate în plic la redacţia televiziunii sale.
„Eu nu ştiam dacă aceşti oameni o să mă prindă sau nu, dacă o să ma calce cu masina sau nu şi am vrut să mă asigur să atrag atenţia asupra lucrurilor care se pot întâmpla în România şi să încerc să spun lucrurile cum le-am trăit, nu cum le amestecă maşinile de amestacat zvonuri şi propagandă” a precizat el.
Ghiţă a adăugat scopul dezvăluirilor sale nu a fost neapărat demiterea prim-adjunctului SRI, Florian Coldea, însă s-a dovedit că mecanismele instituţionale au funcţionat în acest caz. „ Îi cunosc bine pe aceşti doi oameni (n.r.: Coldea şi Kovesi) ştiu cu ce ambasade au lucrat, ştiu ce sprijin puternic au şi îmi e clar de ce nu pleacă Kovesi astăzi. Sunt chestiuni pe care trebuie să le facă directorii Serviciului, preşedintele ţării, şefii Camerelor, mecanismele, iată că mai greu, mai dificil, dar încep să funcţioneze”, a comentat el.
Întrebat dacă este ofiter acoperit al SRI, Sebastian Ghiţă a răspuns: „Cred că sunt mulţi oameni în care serviciile au încredere, fără ca oamenii aceia să fie ofiţeri acoperiţi. Unele firme ajung să lucreze pentru stat şi nu au legătură cu ofiţerii acoperiţi”.
Întrebat cum poate avea încredere cineva din Serviciul de Informaţii într-o persoană, dacă nu este ofiţer acoperit, acesta a declarat: "Am întâlnit multe situaţii în viaţă. Cred că sunt mulţi oameni în care serviciile şi instituţiile au încredere fără ca acţionarii acelor firme să fie ofiţeri acoperiţi. Nu poţi să aşterni o pătură peste România şi să îi acoperipe toţi".
Cât priveşte dezvăluirile despre aducerea în ţară a lui Nicolae Popa, cu un avion plătit de o firmă a lui Sebastian Ghiţă, acesta din urmă a declarat că a fost "un fel de a-i bate obrazul doamnei Kovesi. Nu e simplu să aduci un cetăţean dintr-o ţară în altă ară, când parteneriartul, procuratura, uneori e bine să nu implici, alteori e chestiune de viteză. Stând 10-15 ani în acest mediu şi cercuri probabil că ştiu mai multe decât alţi oameni care nu au avut această preocupare".
Totodată, chestionat cu privire la posibilitatea de a fi contactat de serviciile străine., Ghiţă a declarat, pentru Evenimentul Zilei: "acelaşi lucru care vă garantează că nu mă contactează la Bucureşti, nu e o chestiune de teritorialitate"
Sebastian Ghiţă a susţinut că a luat decizia de a pleca din ţară chiar în timpul unei petreceri la SRI, cu o zi înainte, când a văzut care era atitudinea celor din jur faţă de el. „Eram mortul viu, am avut o senzaţie foarte urâtă. Totuşi să-ţi fie frică pentru viaţa ta. Toată lumea mă compătimea”, a comentat el.
Despre relaţia cu Florian Coldea, fostul deputat a spus că a vrut să se mai uite „o dată în ochii lui”. „Nu mi-am închipuit că doi-trei ani, n-o să mă bage în seamă. (....) Cunosc sistemul destul de bine, ce nu puteam să accept era replica: Ăştia de la DNA au înnebunit. Am avut 100 de discuţii cu el. E un tip foarte serios, abil. Au existat şi momente mai aprige, încercând şi eu, şi Maior să-i deschidem ochii că lumea mai gândeşte şi altfel. Că situaţia devine mai agresivă. Mulţi îl pun pe George Maior şi Florian Coldea în aceeaşi oală, nu sunt”, a spus Ghiţă.
Sebastian Ghiţă a declarat, miercuri seară, că Liviu Dragnea, i-a povestit cum ambasadorul Belgiei în România i-ar fi cerut preşedintelui Camerei Deputaţilor să-i ofere, fără licitaţie, Gara de Nord din Bucureşti, pentru un proiect imobiliar.
„Încă nu am văzut Parlamentul României să laude DNA. Numai ambasadele primesc şi decorează acest DNA. Primii şi primii suţinători ai acestui Binom sunt cei din ambasada Statelor Unite. Aţi văzut apoi pe cei din ambasada Olandei, ambasada Franţei sau Angliei”, a declarat Sebastian Ghiţă, miercuri seara, la România TV.
Potrivit lui Ghiţă, ambasadorul Olandei ar avea un dosar penal, la Curtea de Apel.
"Este şi un dosar public, investigat de autorităţile româneşti, care se află la Curtea e Apel, şi unde în mod clar şi evident, ambasadorul Olandei a fost prins cu un cetăţean arab furând. Doamna Koveşi se ocupă de aceste interese care nu sunt benefice statului român şi de eliminarea de pe piaţă a companiilor şi intereselor româneşti, şi mie chestia asta nu îmi sună a instituţie în cadrul constituţional românesc (...) Mie mi-a spus domnul Dragnea despre ambasadorul Belgiei, care a venit cu tupeu la dânsul în birou şi i-a zis: <<dă-mi Gara de Nord fără licitaţie să facă un proiect imobiliar. Nu e ministrul îm România care să nu povestească, cum, atunci când au fost numiţi, nu puteau să împingă uşa de câţi ambasadori erau acolo şi nu aveau loc să intre de ei”, a mai declarat Ghiţă.
Sebastian Ghiţă nu face publică poza cu Laura Codruţa Kovesi
Fostul parlamentar Sebastian Ghiţă nu a făcut publică poza cu şefa DNA, Laura Codruţa Kovesi, preferând să o arate doar jurnalistului Ion Cristoiu, căruia i-a acordat un interviu la Belgrad.
"Aţi văzut că, astăzi, preşedintele ţării, unii îl simpatizăm, alţii nu, dar este preşedintele ţării, el văzând toate acele falsuri din instituţia doamnei Kovesi, auzindu-i pe procurorii de acolo, încă le mai zicem procurori, se duceau şi o întrebau, lucrau sub coordonarea dânsei. Domnul Iohannis, văzând toate aceste lucruri, a ales să o protejeze pe Kovesi", a spus Sebastian Ghiţă.
Ion Cristoiu: Eu v-am intrebat de fotografie. Fotografia mi-o arătaţi?
Ghiţă: Dumneavoastră da, dar nu cred că e momentul ca eu să fac ceva peste preşedintele ţării, peste deciziile instituţiilor din ţara mea, să provoc eu căderea sau menţinerea acestei doamne Kovesi. V-o arăt acum ca să nu avem dubii asupra vizitei la mine acasă a doamnei Kovesi".
În acel moment înregistrarea se opreşte. Evenimentul Zilei a anunţat că va publica, în mai multe părţi, interviul cu Sebastian Ghiţă.
Fostul parlamentar a fost prins în Belgrad, pe 13 aprilie 2017, în timp ce se plimba pe o stradă, împreună cu fratele său. La legitimare, Ghiţă a prezentat un act de identitate şi un permis sloven, în timp ce fratele său le-a dat poliţiştilor actele reale.
În România,Ghiţă a fost văzut ultima oară în noaptea dinspre 19 spre 20 decembrie 2016, când pleca de la un eveniment organizat de SRI. Acolo a participat în calitatea sa de membru al comisiei parlamentare de control, moment în care poliţiştii care îl filau, la cererea procurorilor, l-au pierdut. Potrivit unor surse, Ghiţă conducea pe DN1 cu peste 200 km/h, iar la un moment dat un alt autoturism i-ar fi blocat pe poliţişti. Ulterior, maşina lui Ghiţă a fost găsită la locuinţa sa, astfel că poliţiştii au crezut că doarme.(Mediafax)

Postat în:: , ,

ziarul universul

Ziarul Universul

Săptămânal de informare, anchetă şi comentarii. Fondat: 1884 Luigi Cazzavillan, 2001 Ion Cilica-Deaconu Contact.

Lasa un comentariu