>
  • Politica

  • Economie

  • Sport

  • Actualitate

  • Editorial

  • Social

  • Dezvaluiri


Ministrul de Externe, Teodor Meleşcanu, a afirmat, sâmbătă, la Ploieşti, că declaraţiile de unire dintre România şi Republica Moldova, adoptate de mai multe localităţi din cele două ţări sunt „expresia unei dorinţe”, dar nu au valoare juridică, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Ministrul de Externe a afirmat că declaraţiile privind unirea dintre România şi Republica Moldova, adoptate de mai multe consilii locale din cele două ţări nu au valoare juridică şi nu afectează relaţile dintre cele două state.
„Din punctul meu de vedere, declaraţiile privind unirea pe care le-au adoptat mai multe municipalităţi sau conduceri de comune sunt de fapt expresia dorinţei de a fi mult mai aproape de România. Ele nu au valoare juridică, sunt expresia unei dorinţe pe care o înţelegem şi pe care o respectăm. (…) Ele nu au niciun fel de valoare juridică şi nu afectează în niciun fel relaţiile noastre cu Republica Moldova”, a spus Meleşcanu.
Ministrul a mai spus că există un respect deosebit pentru ceea ce face România pentru a sprijini Republica Moldova.
„Vreau să vă asigur că (...) există un respect deosebit şi mulţumiri calde pentru tot ceea ce face România în sprijinirea Republicii Moldova. Există o diferenţă de viziune între preşedintele Dodon, care este mai degrabă preocupat de orientarea Republicii Moldova spre spaţiul estic şi de majoritatea guvernamentală şi de majoritatea parlamentară care susţin ideea drumului european al Republicii Moldova, idee în care România contribuie foarte substanţial”, a mai afirmat Teodor Meleşcanu.
Teodor Meleşcanu a participat, sâmbătă, alături de Călin Popescu Tăriceanu şi Norica Nicolai, la Casa de Cultură a Sindicatelor din Ploieşti, la conferinţa de alegeri a filialei teritoriale ALDE Prahova.(Mediafax)

Postat în:: , ,

ziarul universul

Ziarul Universul

Săptămânal de informare, anchetă şi comentarii. Fondat: 1884 Luigi Cazzavillan, 2001 Ion Cilica-Deaconu Contact.

Lasa un comentariu