>
  • Politica

  • Economie

  • Sport

  • Actualitate

  • Editorial

  • Social

  • Dezvaluiri

Peste 40.000 de persoane, aşteptate la un miting şi un marş pentru autonomia Ţinutului Secuiesc, la Târgu Mureş


Consiliul Naţional Secuiesc (CNS) organizează, sâmbătă, la Târgu Mureş, un miting şi un marş petru autonomia Ţinutului Secuiesc la care sunt aşteptate 40.000 de persoane. Organizatorii vor depune la Prefectura Mureş o petiţie în atenţia Guvernului, prin care cer susţinerea demersului.

Preşedintele CNS, Izsak Balazs, a declarat corespondentului MEDIAFAX că mitingul şi marşul sunt şi acţiuni de protest împotriva actualului proiect de regionalizare a României.
“CNS organizează, sâmbătă, la Târgu Mureş, un miting şi un marş pentru autonomia Ţinutului Secuiesc, la care aşteptăm să participe 40.000 de persoane. Mitingul va începe de la ora 16 la Monumentul Secuilor Martiri, unde va avea loc o comemorare, iar la final se va citi o petiţie adresată Guvernului României prin care cerem să susţină autonomia Ţinutului Secuiesc printr-o lege organică, care a fost depusă în Parlament în decembrie 2017. De asemenea, cerem şi sprijinul Parlamentului pentru adoptarea proiect. De la ora 17, participanţii la miting se vor îndrepta în marş spre Prefectura Mureş, unde o delegaţie va depune petiţia. De asemenea, mitingul şi marşul sunt şi acţiuni de protest împotriva actualului proiect de regionalizare a României”, a spus Izsak.
Acesta a precizat că proiectul de lege privind autonomia Ţinutului Secuiesc, depus în decembrie 2017 de deputatul UDMR Kulcsar – Terza Jozsef Gyorgy, este un document care se bucură de o susţinere populară din partea comunităţii maghiare.
Măsurile de ordine publică la manifestările organizate de CNS la Târgu Mureş vor fi asigurate de Gruparea de Jandarmi Mobilă Târgu Mureş, împreună cu celelalte structuri din subordinea MAI.(Mediafax)

Postat în:: , ,

ziarul universul

Ziarul Universul

Săptămânal de informare, anchetă şi comentarii. Fondat: 1884 Luigi Cazzavillan, 2001 Ion Cilica-Deaconu Contact.

Lasa un comentariu