>
  • Politica

  • Economie

  • Sport

  • Actualitate

  • Editorial

  • Social

  • Dezvaluiri

Prima declaraţie a lui Vlad Cosma, după răsturnarea de situaţie privind rejudecarea cazului său: Magistraţii vor fi mai atenţi la dosarele de la DNA Ploieşti pentru că-s pline de probe false


Fostul deputat Vlad Cosma a declarat, luni seară, după ce instanţa supremă a decis rejudecarea dosarului în care este cercetat alături de tatăl său Mircea Cosma, că, probabil, magistraţii ÎCCJ vor fi mai atenţi de acum la dosarele instrumentate de DNA Ploieşti pentru că sunt pline de probe false.

"Magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie vor fi mult mai atenţi la dosarele de la DNA Ploieşti pentru că sunt pline de astfel de probe false, probabil că de multe nu mi-am dat seama nici eu până acum. Eu voi depune în continuare la Parchet înregistrări şi probe. Procurorii DNA Ploieşti m-au şantajat pentru denunţuri. În unitatea de elită de la Ploieşti s-au falsificat foarte multe probe. Eu la Parchet am enumerat, dacă nu mă înşel, şapte dosare penale în care eu am putut proba astfel de lucruri. Procurorii îşi fixau nişte ţinte, oameni politici importanţi, şi atunci inventau denunţuri, chemau martori acoperiţi, măsluiau testul poligraf şi tot felul de astfel de lucruri", a declarat Vlad Cosma, la România Tv.
Magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au decis, luni, rejudecarea de către secţia penală a ÎCCJ a dosarului în care fostul deputat Vlad Cosma şi fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Prahova, Mircea Cosma, sunt acuzaţi de trafic de influenţă, respectiv luare de mită şi abuz în serviciu.
Decizia instanţei supreme a fost luată cu majoritate de voturi, completul de judecată fiind format din preşedintele Iulian Dragomir, Ştefan Pistol, Ioana Bogdan, Leontina Şerban şi Geanina Arghir.Opinia separată, potrivit minutei instanţei supreme, îi este de asemenea favorabilă lui Vlad Cosma în sensul că respectivul judecător a decis admiterea apelului fostului deputat de reducere a pedepsei, sub incidenţa articolului 19 din OUG nr. 43/2002, pentru denunţarea şi facilitarea identificării şi tragerii la răspundere penală a altor persoane care au săvârşit infracţiuni.
La ultimul termen în acest dosar, DNA a cerut pentru Vlad Cosma condamnarea la 4 ani şi 8 luni de închisoare, în vreme ce pentru tatăl acestuia, Mircea Cosma, procurorii au cerut menţinerea primei pedepsei de 8 ani. Tot la ultimul termen al procesului, Vlad Cosma le-a spus magistraţilor că îşi menţine nevinovăţia. Şi tatăl său, fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Prahova, Mircea Cosma, a spus cu ochii în lacrimi că este nevinovat.
Vlad şi Mircea Cosma au fost trimişi în judecată de către DNA în aprilie 2014, alături de alte două persoane. Vlad Cosma este acuzat de DNA de trafic de influenţă, Răzvan Alexe este cercetat pentru trafic de influenţă şi dare de mită, iar Mircea Cosma şi Daniel Alixandrescu sunt judecaţi pentru luare de mită şi abuz în serviciu.
"În perioada 2012 - 2013, inculpaţii Alexe Răzvan şi Cosma Vlad Alexandru au pretins şi primit de la trei reprezentanţi ai unor societăţi comerciale, denunţători în cauză, suma totală de 4.410.149,97 lei, disimulată în contravaloarea unor lucrări subcontractate fictiv de aceste societăţi către două firme controlate în fapt de inculpatul Alexe Răzvan. Sumele de bani au fost pretinse şi primite de cei doi în schimbul intervenţiei la persoane cu putere de decizie din cadrul Consiliului Judeţean Prahova şi anume la inculpaţii Cosma Mircea, preşedintele autorităţii publice judeţene şi Alixandrescu Daniel Adrian, director executiv al Direcţiei Patrimoniu (având în subordine Serviciul Achiziţii Publice şi Contracte, precum şi Serviciul Urmărire Lucrări Publice), astfel încât cele trei societăţi să obţină de la Consiliul Judeţean Prahova trei lucrări de modernizare/întreţinere a drumurilor, dar şi pentru a deconta cu prioritate lucrări deja efectuate", anunţau procurorii.
Cele trei lucrări se refereau la obiectivele următoare: "Modernizare DJ 101 I Buda Nedelea, judeţul Prahova", "Lucrări şi servicii privind întreţinerea curentă a drumurilor publice – plombe" şi "Întreţinerea curentă a drumurilor judeţene pe timp de iarnă 2012 – 2013".(Mediafax)

Postat în:: , ,

ziarul universul

Ziarul Universul

Săptămânal de informare, anchetă şi comentarii. Fondat: 1884 Luigi Cazzavillan, 2001 Ion Cilica-Deaconu Contact.

Lasa un comentariu