>
  • Politica

  • Economie

  • Sport

  • Actualitate

  • Editorial

  • Social

  • Dezvaluiri

SE ÎNCINGE LUPTA PENTRU MEDALII. VICTORII ROMÂNEŞTI CU GÂNDUL LA AUR!


Boxul românesc a mers cu motoarele turate în cea de a cincea zi a Campionatelor Europene pentru seniori Under 22 de la Târgu Jiu. După victoriile din prima gală, care le-a adus câte un loc pe podium celor doi componenţi de lot naţional, Robert Jitaru (56 kg) şi Alberto Biro (81 kg), în gala de seară a venit şi o frumoasă calificare în finala pentru aur. În competiţia feminină, la categoria 57 kg, Cristina Cosma (CSA Steaua) a învins-o fără drept de apel pe Csilla Flora Tal din Ungaria, în semifinalele categoriei, astfel că şi-a asigurat un loc în finala mare. Cristina a dominat clar prima şi singura repriză a meciului. După o două minute, o serie de lovituri variate a pus-o pe unguroaică la podea, spre deliciul  spectatorilor  târgujieni, înregistrându-se, astfel, unul dintre puţinele KD-uri din competiţia feminină. După numărătoarea arbitrului, antrenorii sportivei maghiare au aruncat prosopul. Victorie prin abandon în repriza întâi pentru Cristina Cosma, care o va întâlni în finală pe Irma Testa din Italia. Cristina Cosma (21 de ani) este originară din Bistriţa, iar de doi ani face parte din echipa de box a CSA Steaua. ”Practică boxul de 7-8 ani, dar o bună perioadă a petrecut-o la lot”, spune Adrian Lăcătuş, care o antrenează atât la lot, cât şi la club. ”Este o sportivă foarte tehnică. A mai boxat la europene şi mondiale, dar este prima ei medalie la un campionat european. Eu sunt convins că nu este şi ultima. În finală nu ţintim decât victoria, vrem medalia de aur”, a mai declarat Adrian Lăcătuş. Rezultatele înregistrate în cele  două gale  ale  celei  de-a cincea zi a Campionatelor Europene  de Box Under 22 de la  Tg JiuSFERTURI DE FINALA, MASCULIN - Cat.56kg: Jose Quiles Brotons (Spania) b.p. 3-2 pe Eric Petrosian (Armenia); Tayfur Aliev (Armenia) b.p. 3-2 pe Hamsat Shadalov (Germania);  cat.60 kg:   Albert Batyrgaziev (Rusia) b. RSC R2 pe Arslan Kataev (Finlanda); Dorin Bucsa (Moldova) b.p. 3-2 pe  Hrayr Shahverdian (Armenia); cat.75 kg.: Mikhael Ostroumov (Israel) b.p. 4-1 pe  Arjon Kajoshi (Albania); Giorgi Karabadze (Georgia) b.p. 4-1 pe Gabriel Dossan (Irlanda); CAT.81 KG.: ALBERTO-CRISTIAN BIRO (ROMÂNIA) B.P. 4-1 pe Serghei Muraşev (Rusia); Stepan Hrekul (Ucraina) b.p. 5-0 pe  Rick de Nooijer (Olanda); cat.91 kg.:  Toni Filipi (Croaţia) b.p. 5-0 pe Berat Acar (Turcia); Ivan Atanasov Mechkov (Bulgaria) b.p. 3-2 pe Serghei Horşkov (Ucraina).Resztan (Anglia); Elif Delismen (Turcia) b.p. 4-1 pe Emi-Mari Todorova (Bulgaria); cat. 51 kg.: Romane Moulai (Franţa) b.p. 5-0 pe  Alexandra Viglasi (Ungaria); Buse-Naz Ciakiroglu (Turcia) b.p. 4-1 pe  Ivy-Jane Smith (Anglia);  cat. 54 kg.:  Alice Iillie Ebonie  Jones (Anglia) b.p. 5-0 pe Giulia Lamagna (Italia); Anna Goralska (Polonia) b.p. 4-1 pe Katrin Noren (Suedia); CAT.57 kg.: CRISTINA COSMA (ROMÂNIA) b.ABD. R 1 pe  Csilla Flora Tar (Ungaria); Irma Testa (Italia)  b.p. 5-0 pe Urguya Us (Turcia); cat.60 kg.:  Amy Sara Broadhurst  (Irlanda) b.p. 5-0 pe Belinda Limuka (Franţa); Francesca Martusciello (Italia) b.p. 3-2 pe Nikoleta Pita (Grecia); cat. 64 kg.: Sema Caliskan (Turcia) b.p. 5-0 pe Diana Starkova (Ucraina); Rebecca Nicoli (Italia) b.p.5-0 pe Natalia Barbusinska (Polonia); cat. 69 kg.:  Melis Nezhoerova Yonuzova (Bulgaria) b.RSC R2 pe Natalia Meleşko (Ucraina); Natalia Marczikowska (Polonia) b.p. 5-0 pe Monica Florida (Italia); cat. 75 kg.: Rourke O Aoife (Irlanda) b.p. 5-0 pe Carlotta Paoletti (Italia); Busenas Sermeneli (Turcia) b.p. 5-0 pe Elzbieta Wojcik (Polonia).
M. Becherete

Postat în:: , ,

ziarul universul

Ziarul Universul

Săptămânal de informare, anchetă şi comentarii. Fondat: 1884 Luigi Cazzavillan, 2001 Ion Cilica-Deaconu Contact.

Lasa un comentariu