>
  • Politica

  • Economie

  • Sport

  • Actualitate

  • Editorial

  • Social

  • Dezvaluiri

Unitatea 2 a Centralei Nucleare de la Cernavodă s-a deconectat automat din cauza unei defecţiuni / Dăncilă a cerut Corpului de control să facă verificări, după ce mai multe avarii au avut loc în ultima perioadă

SN Nuclearelectrica SA (“SNN”) anunţă că Unitatea 2 a CNE Cernavodă s-a deconectat automat de la Sistemul Energetic Naţional (SEN) în dimineaţa zilei de joi, 29 martie 2018, „ca urmare a apariţiei unei disfuncţionalităţi la un sistem electric de proces, partea clasică, nu cea nucleară a centralei”.

„Specialiştii investighează cauza şi vor efectua lucrările necesare de remediere în conformitate cu procedurile aferente industriei nucleare specifice în astfel de situaţii. Nu există o legătură cauzală între reducerea de putere a Unităţii 2 din data de 25 martie 2018 şi deconectarea automată a reactorului de astăzi, 29 martie 2018. Deconectarea automată a reactorului de la SEN este prevăzută şi realizată prin sisteme de protecţie prevăzute în proiect în anumite situaţii, aşadar reprezintă un comportament conservativ, procedurat fără impact asupra securităţii nucleare”, se arată într-un comunicat al producătorului de energie.
„Deconectarea automată a reactorului de la SEN şi lucrările de remediere a sistemului electric de proces nu au impact advers asupra personalului, populaţiei şi mediului înconjurător”, precizează Nuclearelectrica.
Viorica Dăncilă a cerut Corpului de control să facă verificări la Centrala de la CernavodăPremierul Viorica Dăncilă a cerut Corpului de Control să facă verificări la Centrala Nucleară de la Cernavodă, după ce mai multe avarii au avut loc în ultima perioadă la acest obiectiv, au declarat surse guvernamentale pentru MEDIAFAX. (Mediafax)

Postat în:: , ,

ziarul universul

Ziarul Universul

Săptămânal de informare, anchetă şi comentarii. Fondat: 1884 Luigi Cazzavillan, 2001 Ion Cilica-Deaconu Contact.

Lasa un comentariu